Sondaj: Pe cine ar prefera românii pentru funcţia de prim-ministru. Surpriza de pe primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oameni pe stradă - foto arhivă
Oameni pe stradă - foto arhivă

Sondajul de opinie a fost realizat după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Oamenii au indicat ce premier preferă, în ce instituţii mai au încredere şi care este părerea lor despre direcţia în care se îndreaptă ţara.

Avangarde a realizat un sondaj post-electoral, în perioada 10-20 decembrie, pe un eşantion de 900 de oameni, având o marjă de eroare de +-3,2%. Metoda folosită a fost cea telefonică (CATI).

Astfel, conform studiului, 74% dintre români sunt nemulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă ţara în acest moment. De partea cealaltă, 14% spun că direcţia este bună, în timp ce 12% nu au răspuns.

La întrebarea dacă data de 6 decembrie, aleasă organizarea alegerilor parlamentare, a fost una bună sau nu, 49% dintre respondenţi au spus că nu, iar 43% că da.

De asemenea, sondajul a verificat care este percepţia românilor referitoare la care partid ar fi îndreptăţit să propună primul ministru. 21% dintre cei care au răspuns au indicat PSD, deoarece este partidul care a obţinut cel mai mare scor în alegeri, 19% au spus că PNL, deoarece este cel mai mare partid din alianţa de dreapta, iar 17% au indicat un premier tehnocrat.

La această întrebare, 36% dintre respondenţi au spus că nu ştiu sau că nu vor să răspundă.

În ceea ce priveşte persoana potrivită pentru a ocupa funcţia de şef al Guvernului, 15% l-au indicat pe profesorul Alexandru Rafila (propunerea PSD), 12% pe Florin Cîţu (propunerea PNL), 8% pe Dacian Cioloş (USR PLUS) şi 5% pe actualul premier interimar, Nicolae Ciucă (PNL).

Sondaj Avangarde: PSD ar câştiga din nou alegerile dacă acestea s-ar reorganiza. AUR, cea mai mare creştere

Românii au încredere multă în pompieri (63%), în SMURD (55%), Armată (58%), Biserica Ortodoxă (39%) şi Poliţia Română (33%). La capătul clasamentului se află Parlamentul care se bucură de încrederea a 16% dintre români.

Senatoarea Anca Dragu din partea Alianţei USR PLUS a fost aleasă, luni seară, în funcţia de preşedinte al Senatului. Ea a obţinut 75 de voturi ”pentru” şi 51 de voturi ”împotrivă”, dintr-un total de 133 de voturi exprimate, din care 7 au fost nule. 

În cursa pentru această funcţie a mai fost înscris senatorul PSD Lucian Romaşcanu, care a obţinut 51 de voturi ”pentru” şi 75 ”împotrivă”.

La Camera deputaţilor, preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi liderul de grup al deputaţilor PSD, Alfred Simonis, au fost singurii candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Au votat 289 de deputaţi, din totalul celor 322 care au depus jurământul. Ludovic Orban a obţinut 179 de voturi ”pentru” şi 110 ”împotrivă”. Alfred Simonis a obţinut 110 voturi ”pentru” şi 179 ”împotrivă”.

Citeşte şi:

Stelian Ion (USR PLUS), despre Secţia specială: O desfiinţăm, este foarte clar lucrul ăsta

Eduard Novak, propunerea UDMR pentru MTS: „Pot să fac lucruri grozave pentru sportul românesc”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite