„Îmi permit, la credibilitatea pe care o am”. Aşa a grăit, prin’ 97, fostul preşedinte Emil Constantinescu, atunci când a fost întrebat de ce consiliera sa, Zoe Petre, şi l-a adus la Cotroceni şi pe fiul ei, Dan Petre. Replica a generat din partea unui cunoscut ziarist, Cristian Tudor Popescu, un devastator editorial intitulat „S-a suit scroafa-n copac”.  

„E decizia mea şi răspund pentru ea”. Aşa a grăit, marţi, premierul Victor Ponta, atunci când a fost întrebat de ce a numit-o secretar de stat la Mediu pe Anne Jugănaru, urmărită penal pentru fraudarea bugetului UE cu vreo jumătate de milion de euro. În traducere liberă, asta înseamnă că Victor Ponta şi-a suit, la rându-i, o scroafă în copac.

Domnul Ponta are un talent formidabil, moştenit se pare de la mentorul său Adrian Năstase: atunci când este confruntat cu o chestiune delicată şi neplăcută, o aruncă în derizoriu prin exagerare, prin folosirea tuşelor groase. Iată cum a reacţionat domnia sa la chestiunea Jugănaru: „Eu am înţeles aşa: că acum doi ani, domnul Severin a făcut ceva rău. El avea nişte oameni cu care lucra, pe care înţeleg că trebuie să îi ţinem şomeri până când cineva o să ne spună ce a făcut domnul Severin, ca să stabilim dacă îi omorâm şi pe cei din jurul domnului Severin”.

Să fim bine înţeleşi. Doamna Jugănaru nu e acuzată că a stat, ca asistentă, prin preajma lui Adrian Severin. Ci pentru că, împreună cu soţul şi cu un alt asistent de-al europarlamentarului, a înfiinţat vreo şase firme care prestau, pe banii Parlamentului European, servicii fictive de consultanţă pentru Adrian Severin. Dacă premierul Ponta nu ştie asta, e grav: ar fi trebuit să se informeze înainte să semneze decizia de numire. Dacă procurorul Ponta ştia cât de serioase sunt acuzaţiile, e şi mai grav: ar fi trebuit să-l informeze pe premier.

Afacerea Jugănaru pică extrem de prost. E chiar perioada în care suntem refuzaţi în spaţiul Schengen pe motiv că nu am respectat angajamentele luate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, iar unul din aceste angajamente viza chiar eliminarea din structurile executive a celor cu probleme penale. De altminteri, restanţele pe care le avem faţă de MCV nu cer, pentru rezolvare, nici uriaşe sume de bani, nici chinuitoare modificări legislative, ci doar puţină voinţă politică. În acest context, numirea Annei Jugănaru nu poate fi catalogată nici ca lipsă de informare, nici ca neglijenţă în serviciu, ci într-un singur fel: sfidare pe faţă.

Adăugăm la asta şi mandatul cu care ministrul de Interne, Radu Stroe, merge la Consiliul JAI de mâine, unde se dicută problenma Schengen. România nu cere un vot asupra chestiunii ca să nu rişte un veto, ceea ce e în regulă, dar nici măcar nu mai solicită o dată la care problema să fie repusă pe tapet. „Este vorba, în final, de lucruri care nu depind de România”, a explicat Victor Ponta această parte de mandat. Ba chiar depind, şi încă mult, iar cazul Jugănaru o dovedeşte cu prisosinţă.

Refuzul de a solicita o altă dată de discuţie, după principiul “Să ne cheme Germania în Schengen când o vrea ea”, nu este doar o aroganţă tipic românească, ci şi mecanismul prin care Guvernul îşi poate permite, fără a risca nimic, să ignore cerinţele din MCV. Deşi încă nu se vede, dar cred că se va vedea în scurt timp, acesta este cel mai serios divorţ între autorităţile de la Bucureşti şi Executivul de la Bruxelles.

Aşa că pentru toţi cei care se tot miră de ce nu ne vor  Germania şi alte ţări în Schengen, listă în care îl includ şi pe Victor Ponta, răspunsul ar trebui să vină de la sine: România e ţara aia în care coteţele stau goale fiindcă prea multe scroafe se suie prin copaci.

P.S. Pentru ziariştii mai tineri, îmi permit un sfat. Atunci când vedeţi că Victor Ponta ia o chestiune delicată şi o gonflează, o exagerează, o poceşte sau o boieşte în tuşe groase, pregătiţi-vă bine întrebările: în mod sigur are ceva ruşinos de ascuns.