Orice lege este perfectibilă, din fericire, în sensul că nu este perfectă, nu are cum să mulţumească pe toată lumea, dar politizarea excesivă, ocolirea problemei reale sau simpla aruncare cu praf în ochii adversarului nu vor reuşi să mascheze fantoma comunismului ce ne bântuie. Fantoma asta nu numai că se plimbă liberă prin Europa, dar în România, avem dovada în ultimele zile, continuă să facă ravagii.

România a suferit de pe urma regimului comunist mai mult decât oricare altă ţară din blocul estic; toţi cei care au trăit în Ungaria, Polonia şi restul ţărilor ştiu diferenţele chiar şi numai dacă au fost în vizită la noi sau dacă au stat la mare câteva zile. Nici nu e nevoie să se aducă în sprijin, ca argumente, milioanele de victime ale acestui regim criminal, ce a exilat, deportat, băgat la beci, trimis la Jilava, Sighet sau alte zeci de închisori, torturat, strangulat, otrăvit, împuşcat, trimis la Canal, bătut cu vergeaua şi alte procedee violente de pedeapsă milioane (sublinez: milioane) de persoane.

Sunt sigur că toţi apărătorii de azi ai comunismului cunosc toate aceste crime. Şi atunci, veţi întreba, de ce se opun sancţionării propagandei comuniste?

Să spun de la bun început că proiectul propune, ca în România anului 2019, să fie tratate identic fascismul şi comunismul: practic, proiectul vrea să fie o modificare prin adăugare a elementelor cu privire la comunism din Ordonanţa nr 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Aşadar, România are nevoie să trateze egal fascismul şi comunismul pe considerentul că, dincolo de alte aspecte, cele două sunt egal de vinovate în raport cu violenţa pe care au propagat-o. Societatea noastră are nevoie de o măsură sanitară, are nevoie de o măsură care să contribuie la însănătoşire, căci raportarea la comunism are nevoie să fie asumată. Asumarea trecutului înseamnă tocmai garanţia că nu se vor repeta acele orori. Poate că, peste două decenii, peste un secol, România va reveni şi va fi pregătită să abroge legea aceasta, astfel încât propaganda comunistă să fie admisă. Dar la noi, acum, nu e valabilă argumentarea că în Franţa, sau Luxemburg, nici măcar în SUA, propaganda comunistă nu este sancţionată. Pentru francezi, de exemplu, comunismul este o simplă teorie, o simplă ideologie, nicidecum nu a provocat milioane de victime.

Cea mai mare neînţelegere vine din faptul că proiectul ar interzice discuţiile despre comunism, sau ar interzice dezbaterile, studiul, scrierea de articole sau teze de doctorat  cu privire la comunism. Cine citeşte proiectul de lege poate să vadă că încă din articolul 1 se precizează că interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter comunist este strict legată de propagandă, de incitarea la ură şi violenţă. Cu alte cuvinte, nu discuţiile despre comunism din şcoli sunt incriminate, ci propaganda comunistă în cazul în care ar fi făcută în şcoli.

Oricum ar sta lucrurile, oricât ar fi de grele argumentele dintr-o parte sau alta, inclusiv cele politice, discuţia despre nevoia de sancţionare sau de nesancţionare a propagandei comuniste este extrem de actuală şi de rodnică pentru societatea noastră.

Legat de şcoală, faptul cel mai uimitor pentru mine este că am întâlnit universitari care se tem că pe viitor s-ar putea să fie pasibili cu închisoarea. Înclin să cred că toţi aceşti oameni învăţaţi, care ştiu să citească un proiect de lege, adică nu iau ca atare tot ce aud pe la televizor, dau dovadă în aceste zile de teamă. Este o teamă ce vine din necunoscut, din spaima de schimbare, mai ales dacă avem în vedere scoaterea lor din obişnuinţe vechi. Or, proiectul nu spune nimic despre sancţionarea simpatizanţilor stângii, nici măcar despre simpatizanţii partidului de guvernământ (ce se trage direct din fostul partid comunist).

Articolul 2 vine să lămurească exact acest aspect, căci aici se spune că prin organizaţie cu caracter comunist (las deoparte referirile legate la fascism) se înţelege un grup format din trei sau mai multe persoane ce îşi desfăşoară activitatea în scopul promovării ideilor, concepţiilor şi doctrinelor comuniste, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiste sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, naţionalismul extremist. Cu alte cuvinte, proiectul precizează clar faptul că nimeni din universitate nu are a se teme dacă nu face propagandă comunistă; în general, ca şi în cazul oricărei legi, nimeni nu are a se teme dacă se poartă corect, dacă acţionează în limitele respectării legii.

Închei prin a spune că oricum ar sta lucrurile, oricât ar fi de grele argumentele dintr-o parte sau alta, inclusiv cele politice, discuţia despre nevoia de sancţionare sau de nesancţionare a propagandei comuniste este extrem de actuală şi de rodnică pentru societatea noastră. Mai ales că Parlamentul României are o componenţă actuală ce ne face să credem că un proiect iniţiat de opoziţie are şanse extrem de mici să fie votat.