Urmăresc clasa politică românească cu atenţie din 2004, şi mă preocupă viitorul politic al României, ca şi viitorul stângii în România. Din 2011, de când lucrez în sectorul privat în străinătate şi apoi în România, am încercat să păstrez o distanţă necesară obiectivităţii analizei, păstrându-mi simpatia pentru familia politică cu care am lucrat. Cred că poţi să ţii la ceva sau la cineva şi să fii critic, şi că democraţia presupune critica bazată pe argumente.

Încerc în prezentul articol: 

1. să fac un index a ceea ce s-a greşit strategic în ultimii ani, din punctul de vedere al analistului. În paralel voi spune şi ceea ce cred că s-a făcut fundamental bine, tot strategic, căci tactic orice partid are săptămânal multiple „momente kodak", în bine şi, mai ales, în rău. 

2. să propun o serie de idei care ar putea ajuta stânga să se restarteze pe baze sănătoase în România, după ultimul episod „am înfrânt" de la prezidenţiale. 

Greşeli strategice remix cu reuşite strategice

Având în vedere că urmăresc viaţa politică din 2004, vă propun să privim la ultimul deceniu:

  • în 2004, ca şi în 2009, şi poate mai puţin în 2014, PSD a plecat liniştit în luptă crezând că va câştiga aproape fără probleme la alegerile prezidenţiale. Ceilalţi, opoziţia sau contracandidaţii, s-au străduit mai mult, au venit din poziţia de „underdog” cu forţă, mesaje percutante, şi o demonizare pe câteva axe cheie (comunism, corupţie / baroni, controlul statului) şi au câştigat. În 2005 şi 2010, PSD şi-a devorat cu plăcere foştii lideri. Rămâne de văzut dacă va avea înţelepciunea să nu o facă cu pasiune şi în 2015.  
     
  • în 2005 şi 2010 au venit lideri noi de partid cu planuri mari de reformă. Tineri, progresişti, fani ai modelului anglo-saxon, de provenienţă americană sau britanică (sunt subiectiv aici, căci şi eu sunt adeptul New Labour şi fan al reformelor lui Blair). Atât Geoană cât şi Ponta şi echipele lor, care merită respect pentru asta, au încercat să facă o serie de reforme care să crească atractivitatea stângii. La un moment dat, amândoi s-au oprit, pentru că: fie au întâmpinat rezistenţă baronilor, fie au fost convinşi că "sigur că e frumos, dar la noi nu se aplică, altfel se câştiga alegerile", fie au ajuns la guvernare şi atunci reforma partidului a căpătat un rol secundar. 
      
  • după mai toate campaniile pe care le câştigă, PSD devine autosuficient şi nu se mai perfecţionează pentru a scoate şi mai mult pe viitor (nu e singurul partid care face asta, dar asta nu e o scuză pentru un partid care se vrea identificat la un moment dat cu ideea de progres, ca parte a stângii europene). E distractiv de exemplu când auzi că "România e de dreapta" când românii nu fac distincţie cu adevărat între stânga şi dreapta decât într-o minoritate (şi e şi vina partidelor, care nu încearcă să explice, fie şi simplificat, ideologia proprie, sau să fie consecvente cu ea) respectiv când circa 70% din populaţia României nu o duce grozav, că nevoiaşi sau foarte săraci (circa 40% din populaţie se află sub pragul sărăciei), ţara fiind de facto una cu nevoi de stânga. Însă, pe bună dreptate, componenta de solidaritate nu e suficientă ca mesaj, fiind nevoie şi de o poveste de succes social. Solidaritatea şi succesul nu sunt două idei contradictorii. Or, din păcate pentru PSD, succesul a fost identificat la noi cu dreapta. 
     
  • PSD are un talent aproape unic de a da cu bâta în baltă şi de a "speria vânatul" în momente cheie, fapt care ajută la pierderea alegerilor la limită, pe fundal de panică, mai mult sau mai puţin justificată. Fie face greşeli strategice care îl fac demonizabil (de la suspendarea din 2012, la marţea neagră sau permiterea traseismului aleşilor locali) fie se lasă angrenat într-un narativ care nu-i aparţine, împrumutând din pasiunea unor trusturi media susţinătoare.  
     
  • Tot o greşeală strategică este polarizarea relaţiei cu media. După un Băsescu combativ în relaţia cu presa, PSD avea o şansa unică de a fi dacă nu simpatizat, măcar respectat: contrele cu trustul lui Adrian Sârbu precum şi stampilarea unei părţi a presei că "antiguvernamentală" (asta dincolo de glume mai mult sau mai puţin "pufoase") nu îşi aveau loc dacă social-democraţii aveau simţul conservării şi învăţau din exemplul Băsescu. Pot spune asta ca persoană care a ţinut o relaţie cu media 3 ani şi care înţelege că rolul comunicatorilor e să câştige, prin profesionalism şi respect nediferenţiat, simpatie pentru tabăra sa, nu să îndepărteze media. 
     
  • PSD are în continuare o problemă externă, cel puţin din punct de vedere al percepţiei, interne şi externe. Aici e de lucru, inclusiv ca "shuttle diplomacy", pentru a repune bazele credibilităţii. Pentru a da două exemple scurte: nu e ironic să vezi fostul nostru ambasador la Washington DC, apreciat transpartinic în SUA, făcut "omul ruşilor" după o vizită în 2009?; respectiv, nu e ironic să ai un premier ferm pro-independenţă energetică, scop care se realizează de facto prin parteneriatul cu companiile americane, Chevron şi Exxon, ca fiind prea pro-chinez, deşi dă toate semnalele necesare şi către DC? Aici e de gândit o aliniere între fapte şi percepţie, necesară pentru PSD, prea e uşor demonizabil cu privire la presupuse simpatii externe. Dreapta a spus mereu „ce trebuia” şi a făcut business în paralel cu cine a vrut, de la vest sau est. 
     

În rest, nu cred că e cazul ca analiştii / consultanţii să facă pe deştepţii cu echipa actuală de strategie a PSD căci, dacă procesul electoral în cele două tururi era ok şi nu stârnea revoltă care a dus la creşterea masivă a participării, Victor Ponta era cel mai probabil Preşedinte azi - cu strategia de "Mare Unire" şi "mândrie românească", cu toate plusurile şi minusurile ei; dacă nu erau problemele din turul I nu se ridica vălul împotriva lui Ponta în turul II: strategii au făcut ce au putut cu ochii pe marile bazine electorale, iar un remix de campanie pozitivă şi negativă face toată lumea. 

Cum se poate restarta stânga

În opinia mea, ar fi necesare cinci reforme pentru restartarea stângii (mai bine decât o reformă mare, generică şi stangnantă la un moment dat, mai bine cinci reforme clare, punctuale, mergând în paralel, cu responsabilizare personală şi victorii de etapă, care să încurajeze victoria pe alte paliere):

1. Reforma fondului - Aici sunt două chestiuni fundamentale: e nevoie de mai multă ideologie, de accent pe valori, precum şi de departamente puternice. Ideologia e cheie, şi, în recenta scrisoare, Iliescu are dreptate la două chestiuni cel puţin: "Noi suntem pe cale sムpierdem competiţia la nivelul ideilor" respectiv "Într-adevăr, dreapta nu are de ce să accepte stânga, căci stânga e adversarul lor firesc." Fără o ideologie, fără valori şi idei, PSD nu poate inspira şi nu poate justifica paşii pe care îi ia ca ţinând de o linie anume. Orice pare aleatoriu, în lipsa ideologiei. Fără accentul pe valori în justificarea paşilor, "solidaritatea" e demonizată că "pomană" mai mult sau mai puţin electorală. 
  
A doua componentă a fondului este secţiunea „politici“ (policy) dincolo de politică (politics). PSD se mândrea pe vremuri cu nişte departamente puternice, care veneau cu soluţii de sănătate, educaţie, economie, etc. Aici e mare nevoie de un restart, pentru ca PSD să redevină partidul profesioniştilor din toate punctele de vedere (cunoscătorii mai ţin minte gluma cu "unde sunt cei 15.000 de specialişti ai CDR? La PSD...").  
 

2.   Reforma formei - Mai precis, reforma comunicării, interne şi externe. Nefiind membru PSD în prezent, prefer să nu dau sfaturi la capitolul comunicare internă în necunoştinţă de cauză. În ceea ce priveşte comunicarea externă, e nevoie de o restartare a relaţiei cu media, de deschidere inclusiv către media văzută că "antiguvernamentală" (ştampila care a făcut mult rău PSD-ului, căci presă între o ştampilă de "guvernamentală" şi una de "anti-" o va alege pe a doua pentru a-şi apăra independenţa şi menirea de gardian al democraţiei). De asemenea, PSD ar trebui să se bucure şi să stimuleze, în comunicarea publică, diversitatea de idei de stânga: diferitele nuanţe de roşu sunt totuşi roşu şi pregătesc opinia publică pentru un anumit set valoric şi o viziune de societate, în care să ne ridicăm unii pe alţii şi nu doar să ne doară la bască pe unii de alţii. Unul e roşul meu capitalist anglo-saxon pe care îl promovez să zicem în Adevărul, Contributors sau altele, altul e roşul de Critic Atac sau alte canale, dar o dezbatere cu privire la viitorul stângii şi la utilitatea ei în societate e necesară şi nu poate avea loc în lipsa reunirii tuturor triburilor de membri şi simpatizanţi, cu toate ideile lor, oricât de variate. 

Aici îi voi dezamăgi pe aceia din cititorii de dreapta care cred că la dreaptă sunt toţi deştepţii iar la stânga toţi proştii; mă tem că aceştia trăiesc în propria lor bulă şi că ignoră realitatea socio-politică, precum şi realitatea „marelui“ nou PNL, şi că în consecinţă vor fi dezamăgiţi de propriul lor vehicul electoral. 
 

3. Reforma resursei umane - Un partid înseamnă multă muncă, nu e uşor să fii membru, când eşti membru activ cel puţin: presupune timp şi bani cheltuiţi, idei şi acţiune. PSD trebuie, dacă vrea să aibă un viitor sustenabil, să realizeze acel echilibru între păstrarea coeziunii interne (dublată de perfecţionarea continuă pentru actualii membri, nimeni nu s-a născut învăţat şi nimeni nu e perfect), precum şi atragerea de oameni noi, din exterior, care să aducă un suflu nou, periodic. Totodată, PSD ar trebui să dea un semnal clar de deschidere către societatea civilă şi către promotorii ideilor de stânga. Ţine-ţi "duşmanii" aproape, iar prietenii şi simpatizanţii şi mai aproape, dacă vrei că ei să te respecte şi să te ajute. Un om inteligent nu poate fi redus la basist, pontist, iohannist s.a.m.d, PSD trebuie să renunţe la ştampile când ceva nu îi convine; la nevoie, poate cultiva oameni educaţi care să ducă bătăliile ideologice pentru el. Pentru asta însă trebuie să redevină frecventabil din toate punctele de vedere, de la un HR de bună calitate, la respect continuu pentru statul de drept. Numai aşa poate evita defensiva morală în care e plasat (sau mai precis se plasează prin acţiunile sale) periodic. 

4. Reforma politicii externe -  Ştirea cea mai şocantă din punctul meu de vedere după recenta întâlnire PSD cu scântei nu a fost atât excluderea unor membri ci declaraţia cum că s-ar fi pierdut alegerile "din cauza americanilor". Cine spune asta nu înţelege realitatea internaţională şi subestimează SUA la capitolul acţiune: dacă Washingtonul voia să facă ceva contra PSD, se vedea; însă oamenii serioşi sunt ocupaţi cu chestiuni geopolitice serioase (gen situaţia din Ucraina), nu cu scuze desprinse de realitate. Mesajele antiamericane, ca şi cele care nu se armonizează, ca stil, cu aşteptările partenerilor europeni, fac rău PSD, şi e păcat, mai ales în contextul în care mai toţi oamenii care au contat în materie de afaceri externe au venit de la PSD, iar în prezent PSD are şi comisarul european cu un portofoliu important şi cea mai mare echipă europarlamentară. E necesar un discurs euroatlantic fără dubii, fără a uita de interesul naţional, iar o diversificare economică geopolitică trebuie dublată şi de educarea publicului cu privire la felul în care funcţionează polii de putere mondiali în prezent.  

Totodată, PSD trebuie să conştientizeze că aşa cum business-ul influenţează politica de la noi, şi invers, la fel e şi în străinătate. Regimul investiţiilor străine merge mână în mână cu ideea de stat de drept şi cu predictibilitatea financiar-fiscală. Totul e conectat şi porneşte în esenţa de la respectul pentru reguli.  
 

5. Reforma guvernării, cât încă (se) mai poate - Victor Ponta are o mare oportunitate în acest moment de criză: să arate că, după nereuşita de la prezidenţiale, mai poate fi un bun sau foarte bun premier pentru restul mandatului. Este şansa sa de reinventare. Atât partidul sau cât şi opoziţia (dacă a vorbit serios în campanie şi nu ne-a minţit conjunctural afirmând că "unii nu trebuie să aibă toată puterea", cel puţin nu până la termenul normal, din 2016) ar trebui să îi dea această şansă, în baza legimitatii parlamentare obţinute în 2012. Accentul ar trebui să cadă pe profesionalismul guvernării, pentru care premierul trebuie să îşi consolideze garda pretoriană, politica şi tehnica sa comunicaţională.