Un guvern în care sunt reprezentate, democratic şi într-o diacronie mai elocventă şi mai colorată decât orice sinteză a istoriei naţionale din 1989 încoace, mai toate partidele şi partiduleţele ce au au fiinţat ori încă mai fiinţează de când în România s-a dat iar liber la democraţie şi de când democraţia a fost  percepută, departe de sensul ei esenţial, drept un generos şi iresponsabil ok. dat desfrâului naţional şi fărădelegii. 

Fac parte din Executivul cu pricina ţărănişti (Ioan Avram Mureşan) ori liberali de viţă nouă  (Relu Fenechiu, Tudor Chiuariu  şi Ovidiu Silaghi), traseişti, adică ţărănişti trecuţi la liberali pentru o viaţă mai bună şi în numele izbânzii privatizărilor frauduloase (Decebal Traian Remeş), bovarici economişti aspiranţi la premiul Nobel pentru literatură (Varujan Vosganian), cârlionţaţi umanişti-conservatori crescuţi şi fezandaţi prin haznaua  Antenelor voiculesciene (Codruţ Şereş), pedişti vârstnici contaminaţi fără scăpare de banii oierului Becali  (Victor Babiuc) şi pedelişti tineri,  extaziaţi admiratori ai  odraslelor cu vocaţie europarlamentară şi “succesuri” electorale garantate de tătici (Monica Iacob-Ridzi), plus reprezentanţi ai minorităţilor naţionale (Zsolt Nagy).

PSD-ul, cel mai mare partid al ţării, s-a mai sacrificat o dată şi din rândurile lui s-a recrutat, cum altfel?, premierul, în persoana domnului Adrian Năstase. Şi ca nu cumva să fie silit să guverneze exclusiv prin ordonanţe de urgenţă ori ca - Doamne fereşte! - forurile Uniunii Europene  să fie măcinate de bănuieli că, odată cu formarea lui consfinţită prin numeroase sentinţe publice, România s-ar fi îndepărtat de la regulile democratice şi ar fi uitat de separaţia puterilor în stat, Executivul acesta e secondat măiastru de un mini-parlament, pentru moment mai suplu chiar decât şi l-ar dori preşedintele Băsescu şi referendumurile lui trecute şi viitoare, dar cu serioase şanse de creştere în viitorul deloc îndepărtat.

Guvernul şi Parlamentul despre care scriu are însă două neajunsuri ce îi limitează drastic accesul la zgomotosul vorbitor politic naţional. Primul constă în faptul că atât Executivul cât şi Legislativul sunt nu neapărat şi riguros din umbră, ci silite şi, nădăjduiesc, chiar strict supravegheate să funcţioneze în semi-obscuritatea, anonimatul şi răceala penitenciarelor. O răceală constatată şi făcută publică de însuşi premierul Adrian Năstase. Neajuns ce pare-se că va fi eliminat odată cu noul Cod penal compus de constituţionalistul Boc ajutat de Cătălin Predoiu, promulgat acum cinci ani de preşedintele Băsescu a cărui minte a fost atunci mai întunericită decât aceea a lui Tudor Postelnicu şi asumat, până la noi ordine şi alte avantaje, de Victor Ponta şi oamenii lui cu veleităţi penale.

 A doua că ambele sunt reflexul ruşinos al unei Românii a politicii de tarabă, al puterii separate de cinste, de bun simţ şi de onorabilitate, al ţării transformate într-o oală imensă şi cam demult nespălată, în care s-a pregătit la foc mic şi cu ingredientul de bază al legilor călcate în picioare ghiveciul zilnic şi mizer al abuzurilor, şantajului, corupţiei, fraudelor şi crimelor. Ghiveci socotit de prea mulţi reprezentanţi ai triburilor conducătoare nu doar drept fel principal, ci şi unic cu care pot hrăni şi păcăli la nesfârşit poporul cocoşat de taxe, jafuri şi accize. Şi pentru care aşteaptă şi un recunoscător şi respectuos, de nimic întrebător, “sărut mâna pentru masă c-a fost bună şi gustoasă”. Un ghiveci ce îi are deocamdată drept bucătari recunoscuţi, cu toţii pretendenţi cu egală îndreptăţire la titlul de master chef, pe cei 7 miniştri şi 18 parlamentari ale căror polonice s-au metamorfozat în condamnări definitive de care bine ar fi să li se aplece, dar şi pe alţi 5 miniştri şi 20 de parlamentari condamnaţi, pentru moment, în primă instanţă şi care aşteaptă cu îndreptăţite speranţe renăscute ultima pronunţare.

Bilanţul cercetaţilor, împrocesuaţilor, condamnaţilor din rândul clasei politice e, orice s-ar spune, unul consistent. Un semn că totuşi justiţia funcţionează şi că o face nu doar pentru căţei şi nu doar, cum pretind cârcotaşii, în folosul preşedintelui. Mai e însă mult ca de ea să se teamă cu adevărat dulăii, carnasierii, finanţatorii de la centru ori din teritoriu ai partidelor. Felul în care s-a manifestat  vineri, în chiar ziua în care preşedintele Traian Băsescu făcea bilanţul citat mai sus într-o conferinţă de presă susţinută pentru jurnaliştii germani, în faţa şi sub privirea binevoitor-zâmbitoare a ministrului Armatei Duşa, grangurele pesedist de Brăila Bunea Stancu, unul dintre indivizii către care se vede de la o poştă că s-a făcut eficient transferul de pumni şi de palme din înzestrarea satrapilor comunişti de odinioară cu seralul la bază, ne  arată că mai e mult până departe.

Şi că mai sunt suficiente locuri goale în guvernul şi parlamentul puşcăriaşilor ori al puşcăriabililor recrutaţi dintre miniştri, parlamentari şi aleşi locali.