Şi dl Ion Iliescu a spus că “liderii PSD au o legătură slabă cu intelectualii”. Pentru dl Iliescu, e o preocupare mai veche, încă din 1990 le făcea intelectualilor invitaţia să se implice civic şi politic, să fie alături de “noul regim”. Ceea ce nu prea i-a ieşit: doar unii au răspuns chemării şi au fost taxaţi de ceilalţi drept “intelectualii lui Iliescu”. De altfel, în anii ’90, disputele între “taberele”  de intelectuali au fost foarte aprinse şi au asigurat o mare cantitate de zgomote pe fragila scenă publică în care descopeream cu toţii democraţia, fiecare după puterile lui.

Dar – îmi pare rău că trebuie s-o spun – dl Iliescu are dreptate, ştie ce ştie. Peste tot în Europa, partidele (mai ales cele de stânga) au legături puternice cu intelectualii. Dacă dl Liviu Dragnea a spus că vrea să refacă aceste punţi, ne putem aştepta la vreo schimbare în bine? O să devină PSD asemenea partidelor de stânga din Franţa, Italia ori Germania, în jurul cărora roiesc intelectuali de frunte, care dau substanţă dezbaterilor politice din aceste ţări cu care am vrea să ne comparăm? Mă tem că nu. În primul rând, pentru că mulţi dintre intelectualii noştri de stânga se feresc ca dracul de tămâie să fie asociaţi cu PSD. În al doilea rând, pentru că e greu să reformezi spiritul de gaşcă din PSD şi să introduci, chiar şi cu ţârâita, o deschidere către dezbateri fine, către idei şi concepte. N-o să funcţioneze prea curând chestia asta în politica românească, în care ideologiile sunt neclare, stânga face privatizări, iar dreapta măreşte pensiile, în care nu se mai ştie câţi politicieni au migrat de la un partid la altul, declarând de fiecare dată că o fac “în numele conştiinţei”.

Dl Liviu Dragnea a făcut bine că a recunoscut greşeala de a fi schimbat atât de brutal conducerea ICR. Ar trebui să-i acordăm prezumţia de bună-credinţă. Dar e greu. Declaraţiile furibunde ale liderilor PSD împotriva lui Horia-Roman Patapievici şi a colegilor săi, acuzaţiile de “trădare de ţară”, calomniile din studioul Antenei 3 sunt încă vii, ajunge o simplă căutare pe Google şi dau năvală toate. Nu a fost vorba, atunci, de o simplă schimbare a conducerii. Şi la British Council, şi la Institutul Goethe se schimbă, din cînd în cînd, conducerea. Dar la ICR nu despre asta a fost vorba. A fost un uriaş act propagandistic, cu vorbe grele şi cu manipulări absurde, folosite de PSD în lupta împotriva lui Traian Băsescu. Cultura – reprezentată la nivel de performanţă maximă de ICR – a fost atunci folosită ca simplu instrument într-o bătălie politică. Deci PSD ar trebui să adauge nişte scuze publice pentru acest mod meschin de a trata cultura. Şi ar trebui să şi dovedească ceva prin fapte. Are o majoritate confortabilă în Parlament: de ce nu profită de situaţie pentru a îmbunătăţi legea de funcţionare a ICR? Există solicitări în acest sens încă din mandatul lui Horia-Roman Patapievici. De ce nu încearcă să refacă ce-a stricat în 2012 şi să repună ICR pe traiectoria performanţei? Simplu: pentru că e mai uşor – şi nu costă nimic – să faci o declaraţie de conjunctură, care “dă bine” la public.

Dacă însă intenţiile sunt într-adevăr bune şi frumoase, atunci să aşteptăm liniştiţi rezultatele. Faptele. Mă tem însă că aşteptăm degeaba. Căci, după ce-a înşirat aceste bune intenţii şi dorinţe de schimbare, dl Dragnea a mai adăugat un nobil ideal: să întărească legăturile şi cu intelectualii de dreapta. E prea mult. E prea de tot. E demagogic.