Filonul de bază al discursului public rămâne, totuşi, ura de săraci. Proştii Antena 3, analfabeţii, bătrânii, ei sunt de vină, nu vor propăşirea ţărişoarei dragi! Un cuvânt mai interesant folosit din ce în ce mai des de purtătorii de mesaje politice ai dreptei este cel de „asistat social“. Da, importată parcă direct din manualele conservatorilor americani, expresia ascunde o întreagă ideologie prin care ni se explică cum avem cetăţeni alături de noi care refuză să muncească, care aşteaptă doar ajutoare de la stat, care păcălesc sistemul astfel încât să primească nişte avantaje necuvenite, care sunt dependenţi de stat.

Se pune totuşi întrebarea, oare chiar avem asistaţi social în România? Dacă ne uităm la nivelul pensiei medii (puţin peste 900 de lei), la nivelul ajutoarelor sociale, la nivelul salariului minim, la alocaţiile pentru copii, la întreg procesul de redistribuire socială, nu cred că România ajută suficient săracii. Într-o ţară în care sute de mii de cetăţeni nu au buletine ca rezultat al lipsei proprietăţii, unde 40% din populaţie trăieşte în sărăcie severă sau risc de sărăcie, unde şomajul în rândul tinerilor încă depăşeşte 20%, nu putem vorbi de asistaţi social, ci mai degrabă de oameni care nu sunt ajutati suficient de stat.

Dreapta nu vine cu soluţii sociale pentru toate categoriile din România, ci mai degrabă cu un mesaj construit în jurul clivajului social care este „anticorupţia”. Dreapta promite oameni integri, stânga promite performanţă economică. Care ar fi avantajul pentru persoanele aflate într-o situaţie socio-economică precară? Votul devine, cum altfel, util. Această ruptură la nivelul societăţii nu este, totuşi, de neglijat. Vorbim de două mentalităţi aflate în competiţie una cu altă, iar la nivel vocal, public, al societăţii civile, discursul anticorupţie este aproape hegemonic. Izvorât din iluzia anticomunistă, discursul anticorupţie reprezintă, în acest moment, principala falie la nivelul societăţii, generatoare de tensiune între diverse categorii sociale: clasa muncitoare şi clasa urbană, de mijloc, tânără.

Corupţia şi lipsa reformei partidelor tradiţionale au creat o masă critică capabilă să genereze schimbare la nivelul societăţii. 

De la PSD, care a câştigat en fanfare Bucureştiul, nu ne putem aştepta la schimbări radicale. Social democraţii români sunt la fel de ataşaţi valorilor neoliberale ca şi ceilalţi competitori pe piaţa politică. Nu mă aştept să văd o Gabriela Firea remunicipalizand ApaNova, sau nişte social democraţi care să preseze pentru creşterea taxelor de proprietate, să deschidă centre comunitare pentru diversele minorităţi sau să ţină piept dezvoltatorilor imobiliari. Problema locuirii şi a evacuărilor forţate ar trebui să fie una fundamentală pentru stânga, dar Robert Negoiţă, primarul ales al PSD de la sectorul 3 nu s-a arătat deloc deschis ideii de a ajuta evacuatii de pe Vulturilor, de exemplu. Stânga nu-şi asumă, surprinzător pentru România, nici tema ecologiei, atât de comună mişcărilor de stânga, atât de importantă pentru clasa mijlocie urbană de la noi, „generaţia Roşia Montană“.

Nicuşor Dan este, în acest moment, depozitarul viselor şi al speranţelor generaţiei Roşia Montană. E de văzut cum se vor descurca în Consiliul General şi în consiliile locale de la sectoare. E de văzut şi dacă vor avea resursele, în principal umane, pentru a deveni un partid naţional. Jocurile de la locale sunt diferite de cele de la alegerile generale, acestea din urmă presupunând poziţionări clare pe teme controversate, ce ţin de economie, legislaţie sau codurile civil sau penal. Pe scurt, un partid viabil nu se construieşte doar în jurul unui singur lider, iar Nicuşor Dan şi echipa sa vor trebui să devină politicieni.

Victoria Gabrielei Firea nu vine ca o întâmplare, ci este (şi) rezultatul guvernării Ponta, a rezultatelor acestuia, şi a felului uşor stângaci de a guverna al guvernului Cioloş, perceput ca fiind unul al dreptei. În acelaşi timp, corupţia şi lipsa reformei partidelor tradiţionale au creat o masă critică capabilă să genereze schimbare la nivelul societăţii. Întrebarea este dacă această schimbare va avantaja, din nou, marele capital şi va lua drepturi şi mai multe de la muncitori. Sistemul de sănătate traversează o criză profundă, cel educaţional este subfinanţat, iar infrastructura reprezintă, încă, unul din punctele nevralgice ale României. Sărăcia rămâne, totuşi, una din marile probleme, iar rezolvarea trebuie să vină de la autorităţile locale. Corupţia este o parte importantă a problemei, însă la fel de importante sunt şi problemele ce ţin de nivelul salariilor din administraţie, numărul angajaţilor din sistemul public, drepturile bugetarilor şi ale muncitorilor de a îşi negocia drepturile în mod colectiv, sau capacitatea de a instrui şi recruta funcţionari. Fără investiţii în toate aceste puncte, nu avem cum să ajungem să avem o administraţie modernă, capabilă şi, de ce nu, mai puţin coruptă.

O viziune integrată de dezvoltare trebuie să includă şi problemele specifice ale diverselor minorităţi, fie că vorbim de persoane cu abilităţi diferite, persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuali sau persoane trans), romi sau femei.

O altă problemă importantă are a face cu mediul privat. E urgentă o reglementare a acestuia, aducerea lui într-un cadru legal rezonabil. Mitele vin dinspre cineva, şi aici problemele sunt mai complicate. Am ajuns deja de mite de milioane de euro, iar relaţiile incestuoase dintre marele capital şi politic trebuie tratate ca o problema sistemică. În timp ce miniştrii comit infracţiuni, marile companii se sustrag de la plata taxelor, iar marii oameni de afaceri îşi trimit profiturile în Panama. Vorbeam mai devreme de proprietate. Bucureştiul încasează din taxele de proprietate o sumă infimă la buget, deşi e plin oraşul de zgârie-nori şi proprietăţi grandioase.

Problema traficului a rămas extrem de sus pe agenda electorală. Infrastructură. Una din marile probleme ale întregii Românii, nu doar a Bucureştiului. Lipsa acesteia afectează dezvoltarea economică. Problema e când această dezvoltare se face în detrimentul celor săraci, cei mai vulnerabili, care-şi pot pierde mai uşor dreptul la proprietate şi care sunt marginalizaţi, izolaţi, discriminaţi. Minorităţile nu par să fie o prioritate pentru autorităţile locale. Situaţia nu poate continua aşa, o viziune integrată de dezvoltare trebuie să includă şi problemele specifice ale diverselor minorităţi, fie că vorbim de persoane cu abilităţi diferite, persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuali sau persoane trans), romi sau femei.

Dincolo de pasiunile politice pe care le exprimăm într-o campanie electorală, trebuie să avem încredere în mecanismele democratice existente la nivelul societăţii. Politica se bazează mult şi pe încredere. Legitimăm oameni în poziţii publice, prin votul nostru. Democraţia constituţională reprezintă fundamentul sistemului politic dezirabil.