Profeţie confirmată. Iliescu, urmaşul lui Ceauşescu într-o analiză din 1979 a  Ambasadei SUA la Bucureşti

Profeţie confirmată. Iliescu, urmaşul lui Ceauşescu într-o analiză din 1979 a  Ambasadei SUA la Bucureşti

În anii '70, Ion Iliescu urmărea cu atenţie realizările tovarăşilor. În 1989, a trecut la acţiune

Americanii analizau potenţialii oameni care să-l înlocuiască pe Nicolae Ceauşescu încă din 1979. Pe lista scurtă a Departamentului de Stat erau Ion Iliescu, dar şi alţi comunişti cu experienţă ca Ilie Verdeţ sau Paul Niculescu-Mizil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Politologul polonez Adam Burakowski prezintă, în volumul „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor“, publicată la Editura Polirom şi prezentată recent şi la Târgul de carte Gaudeamus, informaţii referitoare la modul cum vedeau autorităţile americane subiectul succesiunii lui Nicolae Ceauşescu, cu 10 ani înainte de Revoluţie.

În volumul care conţine şi documente desecretizate din arhiva Departamentului de Stat din SUA, se regăseşte şi textul unui raport trimis de către Ambasada SUA din Bucureşti în iunie 1979. În acest raport sunt prezentate soluţiile oferite în cazul dispariţiei liderului comunist român şi mecanismul de transfer al puterii.

În raportul trimis la Departamentul de Stat pe 8 iunie 1979 se arată: „În orice sistem politic extrem de centralizat, în jurul unui lider puternic apare inevitabil întrebarea ce efect va avea dispariţia liderului, mai ales în cazul sistemelor comuniste, în care nu există un mecanism convenit de transferare a puterii de la un lider la următorul. Deşi, într-adevăr, Ceauşescu nu a lăsat niciun fel de dispoziţii cu privire la succesiune şi nu există succesori prezumtivi, există un grup de vreo zece lideri de mâna a treia (mâna a doua nu există) care au cam aceeaşi vârstă (în jur de 54 de ani), aceleaşi puncte de vedere şi aceeaşi experienţă, de la care ne-am aştepta să formeze o conducere colectivă, deşi temporară, folosind drept cadru Comitetul Politic Executiv (CPEx), angajându-se să realizeze în continuare politicile liderului dispărut şi să-i cinstească memoria”.

Americanii susţineau că din rândul acestui grup urmează să se aleagă un nou lider puternic, despre care se credea că va deveni tot un soi de despot. „Credem că este membru plin sau candidat la statutul de membru al Comitetului Politic Executiv şi că persoanele care nu deţin acest statut nu au nici o şansă reală de a câştiga detaşat în cursa pentru succesiune. Am atras atenţia anterior asupra omogenităţii remarcabile, a vârstei relativ tinere şi a sănătăţii excelente a actualilor 41 de membri ai Comitetului Politic Executiv (cu vreo două excepţii) şi conchidem că, dacă nu are loc vreun acident politic, majoritatea acestora vor deţine poziţii importante în următorii 15 ani. Este o stabililizare izbitoare la nivelul cel mai înalt al conducerii. Cine, deci, mai exact (ar urma să preia puterea – n.r.)? Ţinându-se seama de faptul că predicţiile implică un anumit grad de hazard, sugestiile noastre sunt Ilie Verdeţ, Virgil Trofin, Paul Niculescu şi Cornel Burtică - cu şansele cele mai mari, Ion Iliescu şi Gheorghe Pană fiind preferaţii noştri dintre candidaţii mai puţin cunoscuţi“, se mai precizează în telegrama în care este subliniat faptul că în România nu se poate vorbi de o mişcare de disidenţă.

„Iliescu, agreat de americani şi de ruşi“
Politologul polonez vine cu argumentul că americanii deja anticipau o posibilă schimbare de conducere în România, iar Ion Iliescu ar fi fost printre cei anticipaţi de marile puteri. „După cum se vede, americanii nu s-au limitat doar să anticipeze că una dintre cauzele înlăturării lui Ceauşescu de la conducere va fi revolta din interiorul aparatului puterii, ci l-au nominalizat chiar pe cel care va şi deveni de fapt succesorul său din cercul posibililor conducători. Este clar că Ion Iliescu a fost agreat atât de serviciile din America, cât şi de cele sovietice. Sunt încă foarte multe lucruri de aflat. Iar documentele stau la dispoziţia cercetătorilor“, sunt argumentele lui Adam Burakowski, argumente parţial adevărate dacă interpretăm cele menţionate în telegramă de oficialii americani.

Analiza istoricilor români
Istoricii români au comentat pentru „Adevărul“ conţinutul telegramei şi au ajuns la concluzia că era o simplă informare despre oamenii care ar fi putut avea un cuvânt de spus în cazul unor schimbări. Din start, istoricii exclud faptul că vreunul dintre liderii menţionaţi, inclusiv Ion Iliescu, ar fi fost „omul americanilor“. „Eu am văzut şi în arhivele britanice biografii de acest fel făcute nomenclaturii comuniste în anii ‘70. Pe baza biografiilor şi a poziţiilor pe care le ocupau la un anumit moment, ei încercau să facă predicţii, cu un grad mai mare sau mai mic de precizie, despre cine ar putea să vină la vârf sau pe locurile 2-3“, a declarat pentru „Adevărul“, istoricul Liviu Ţăranu.

Prezenţa lui Iliescu printre numele menţionate e explicată astfel de istoricul Constantin Corneanu: „Ion Iliescu era văzut de occidentali, fără a avea prea multe informaţii la acea vreme, ca unul dintre intelectualii partidului şi potenţial candidat pentru succesiune în regim. Erau căutaţi oameni politici cu care să se poată discuta o paletă largă de subiecte, de la drepturile omului până la slăbirea relaţiilor cu Moscova. Nu poate fi vorba despre Iliescu văzut ca agent CIA“. Corneanu afirmă că documente precum cel menţionat de Burakowski au fost întocmite şi de poliţia secretă din Republica Democrată Germană – STASI.

Istoricul Liviu Ţăranu, specialist în evoluţia serviciilor de informaţii în România comunistă, subliniază la rândul său că exprimarea referitoare la Iliescu nu lasă de înţeles că ar fi avut o posibilă legătură cu occidentalii. „Nu se pune problema că ar fi fost agentul lor. Nu, nu e niciun fel de indiciu în această zonă. Ei încercau să depisteze profilele viitorilor lideri dacă se întâmpla ca Ceauşescu să fie dat la o parte sau să i se întâmple altceva, ceea ce începând cu 1979 sigur îşi doreau. Dacă ne uităm puţin, în 1979 e exact începutul marelui declin, evident în anii ’80. Ideea de bază e că după fuga lui Pacepa din iulie 1978 intervine o răceală destul de puternică. Ceauşescu, mânios, a cerut extrădarea, iar americanii au venit cu un răspuns după şase luni şi termeni care ţineau de o convenţie încheiată în anii 30 între România şi SUA. Era, de fapt, o eschivare de la un răspuns serios“, a conchis Ţăranu.

Secţia de cadre: punctul comun al celor şase „urmaşi“
Toţi cei şase comunişti menţionaţi în telegrama americană erau persoane care lucraseră în structura de cadre a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ceea ce însemna că erau cunoscuţi de membrii de partid şi cunoşteau mecanismele. Mai mult, la acel moment, unii erau şi în conducerea Guvernului. 

  •  Nominalizarea lui Ilie Verdeţ ca prim posibil succesor nu e deloc surprinzătoare în condiţiile în care din 30 martie 1979 acesta era prim-ministrul ţării, funcţie deţinută până la 22 mai 1982. În plus, acesta avea experienţă guvernamentală de aproape zece ani, iar în perioada 1958-1965, fususe unul dintre oamenii care conduseseră structurile de cadre ale PCR.
  •  Virgil Trofin era în 1979 viceprim-ministru al Guvernului, fost secretar al CC al PCR responsabil cu dirijarea Secţiei Organizatorice a CC al PCR. A fost scos, subit, din conducerea PCR în 1981 şi trimis la un IAS de lângă Călăraşi. În 1984, acesta a murit în condiţii suspecte.
  • Paul Niculescu-Mizil era, la momentul trimiterii telegramei, tot viceprim-ministru, dar şi ministru al Finanţelor. Niculescu-Mizil fusese în perioada 1956-1965 secretar al CC al PCR responsabil de Propagandă şi Agitaţie, dar cunoştea bine şi structurile de cadre. Din 1981 acesta va fi mutat în poziţii politice fără putere politică.
  • Cornel Burtică era, la 8 iunie 1979,  viceprim-ministru şi ministru al Comerţului Exterior. Anterior, acesta a mai fost ambasador al României în Franţa, Italia şi Maroc, şi şef al Secţiei de Propagandă a CC al PCR. 
  • Gheorghe Pană nu se remarcase prin vreo realizare semnificativă până în 1979, fiind activist de partid care lucrase fie în structurile de cadre ale partidului, fie pe partea de propagandă şi agitaţie. În iulie 1979 se ocupa de organizaţia PCR a Capitalei, anul următor, în martie 1980, fiind numit primar al Bucureştiului.
  • Ion Iliescu a avut, până în 1971, o linie ascendendă în ceea ce priveşte promovarea, fiind ministru pentru Problemele Tineretului şi secretar al Comitetului Central, responsabil cu propaganda, dar şi membru supleant al Comitetului Politic Executiv. În 1971, în urma afirmaţiilor prin care erau puse sub semnul întrebării unele decizii ale cuplului dictatorial, Iliescu e scos din Secretariatul CC al PCR. E trimis să lucreze în teritoriu, fiind secretar cu propaganda în aparatul Comitetului judeţean de partid Timiş, apoi prim-secretar la Iaşi (1974-1979). La 8 iunie 1979, acesta era încă prim-secretar la Iaşi, fiind „exilat“ ca director al Consiliului Naţional al Apelor în luna august a aceluiaşi an. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: