Preşedintele absent şi republica parlamentară

Modul în care preşedintele Klaus Iohannis îşi exercită mandatul ne obligă să ne imaginăm cum funcţionează o republică parlamentară, dacă am avea una. E un fel de Giorgio Napolitano al României care intervine doar atunci când este absolut necesar. Acest absolut necesar ne trimite la un al concept, acela de criză pe care Traian Băsescu l-a gestionat în favoarea sa creând ceea ce Horaţiu Pepine numeşte pentru DW, urgenţa mediatică.

Cu alte cuvinte, mă aştept ca Klaus Iohannis să intervină într-o situaţie de criză reală cum a făcut-o fostul preşedinte al Italiei, supranumit Re Giorgio,  provocând căderea administraţiei Silvio Berlusconi în 2012, cerută şi în stradă de cetăţeni şi de către Uniunea Europeană.

Dacă România ar fi o republică parlamentară, cu un preşedinte ales de Parlament printr-o negociere politică, ori impus de o majoritate, aşa ar arăta. Absenţa lui Klaus Iohannis aduce cu sine un imens avantaj pentru cetăţeni. Aceştia vor putea să evalueze mai limpede funcţionarea instituţiilor democraţiei în termenii controlului şi echilibrului acestora şi eventual vor cere corecţii atunci când acestea vor fi evidente. Mulţi dintre cei care l-au votat pe Klaus Iohannis vor striga "Regele e gol", unii dintre ei o fac deja. Pentru ei regele e gol pentru că nu e Traian Băsescu şi nici nu nu vrea  (nu poate?) să intre în rolul lui Traian Băsescu. Televiziunile îl tratează pe Klaus Iohannis ca şi cum ar fi Traian Băsescu, dar farsa e atât de transparentă încât nu convinge pe nimeni. Titlurile, decizii istorice ale lui Klaus Iohannis, sau declaraţia care va schimba România sunt pure invenţii mediatice şi se vede. Media încearcă să-l transforme în ceva ce nu este.

Să luăm drept exemplu respingerea de către Senat a cererii procurorilor de a permite arestarea lui Dan Şova, dacă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie va decide în acest sens. De ce era necesară intervenţia rapidă a preşedintelui dacă există acele mecanisme care să corecteze hotărârea Senatului dacă aceasta, procedural, nu era constituţională? Şi mecanismele au funcţionat: DNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea procedurii prin care Senatul a refuzat cererea procurorilor. CSM a sesizat Curtea Constituţională care a obligat Senatul să adopte o hotărâre, iar Senatul s-a conformat. Cu siguranţă, deşi mecanismul funcţionează, Traian Băsescu ar fi făcut un scandal de pomină pentru a arăta cetăţenilor că el a împins instituţiile de la spate, ar fi creat o criză constituţională ca ulterior să se prezinte ca salvator. Ne-a spus-o de nenumărate ori: Eu ;i numai eu sunt garantul că instituţiile funcţionează.  Or Klaus Iohannis nu este preşedintele crizei, iar misiunea sa pare să fie tocmai aceasta, să se diferenţieze de preşedintele crizei Traian Băsescu şi să lase instituţiile să funcţioneze ca şi cum am fi într-o republică parlamentară.

Timp de zece ani am trăit într-o criză permanentă, a statului, a sistemului, a constiuţiei, politică, în sănătate, educaţie. Criza a fost instrumentul prin care Traian Băsescu a administrat ţara creându-şi un folos pentru că criza impune o decizie tranşantă, fără nuanţe, care nu permite revizuiri.  Dacă e criză ori e albă, ori e neagră, ori e succes, ori e eşec, ori e viaţă ori e moarte. Fiecare criză trebuia să fie decisivă şi aşa şi-a prezentat Traian Băsescu acţiunile, drept victorii în luptele epice dintre bine şi rău. Criza înseamnă că la finalul ei ceva se va schimba în mod fundamental. În această paradigmă a încercat Traian Băsescu să folosească criza economică, singura reală, ca pe sfârşitul statului bunăstării, pe care a încercat să-l delegitimeze numindu-l asistenţial şi să-l demnateleze prin măsurile de austeritate. Crizele lui Traian Băsescu erau cele mai multe doar instrumente, constructe politico-mediatice.

Cu cât Traian Băsescu va fi mai vocal şi mai critic la adresa lui Iohannnis, cu atât Klaus Iohannis va fi mai absent. Dar la sfârşitul mandatului lui vom şti ce fel de preşedinte ne dorim, dar şi ce fel de republică vrem.