Fără îndoială că cea mai mare deziluzie la adresa democraţiei noastre este confundarea demnităţii publice cu posibilitatea de a profita de funcţia în care te afli. 25 de ani de alegeri libere au creat o clasă politică dependentă de funcţiile publice, de bugetele alocate acestor funcţii şi de posibilitatea de a controla resursele de finanţare. Dar ca să ajungi la ele e nevoie să fii ales în primul rând. Şi cine controlează alegerile şi alegătorii are mult mai multe şanse de a monopoliza bugetele publice.

Baronii locali au fost în general cei care au ajuns în funcţiile de preşedinţi de consilii judeţene, dar lor li s-au adăugat şi un număr semnificativ de primari de oraşe mari, în care bazinele electorale contează semnificativ. Rolul lor politic a fost primordial în a aduce voturi şi nicidecum acela de a implementa programe politice sau administrative. De cel mai mule ori am asistat la întovărăşiri pe faţă între primarul de municipiu şi preşedintele consiliului judeţean pentru o cât mai bună funcţionare a aparatului electoral în timpul alegerilor şi pentru spolierea fondurilor în perioadele dintre alegeri. Toate guvernele şi membrii administraţiei centrale i-au susţinut sau tolerat pe aceşti oameni, pentru că fie de la ei veneau banii, fie deja ei îşi numiseră suficient de mulţi oameni la Bucureşti astfel încât să se asigure că nu li se poate întâmpla nimic.

Din această perspectivă trebuie înţeleasă decizia parlamentarilor de a permite alegerea primarilor dintr-un singur tur şi alegerea preşedintelui consiliului judeţean prin negocieri şi nu prin vot direct. Puterea locală a devenit vitală pentru susţinerea politică, iar posibilitatea ca un primar să fie ales pe baza unor performanţe reale îi sperie pe parlamentari, cei mai mulţi dintre ei aflaţi pe lista de beneficiari de pe urma influenţei acestor primari. Practic, dintr-un singur tur se permite tuturor primarilor aflaţi acum în funcţie să îşi păstreze sinecurile pentru că a devenit imposibil să îi mai poţi schimba prin alegeri.

Primarul în funcţie are mereu la îndemână pârghii prin care îşi asigure un electorat stabil de 20 – 30%, iar dacă e şi isteţ politic, poate cu mare uşurinţă să îşi fragmenteze opoziţia suficient cât să nu îl poată depăşi nimeni în primul şi singurul tur de scrutin existent conform noii legi electorale. Dacă mai adăugăm la asta şi posibilitatea de a înfiinţa partide cu uşurină, practic niciun primar care a reuşit să se aleagă vreodată nu va mai putea fi schimbat. Perversitatea votului din Parlament rezidă şi în faptul că prin alegerea preşedintelui de consiliu judeţean prin votul consilierilor se mută centrul de putere de la acesta la primarii care primesc posibilitatea de a controla consilierii aleşi în circumscripţiile pe care le controlează.

Şi dacă protestează societatea civilă, ce? Se pot face partide cu puţini membri? Se pot. Poate candida oricine? Da. Nu vor mai fi baroni locali pentru că se slabeşte influenţa preşedintelui consiliului judeţean? Hm, nu chiar. Primarii oraşelor mari vor fi noii baroni locali. Partidele politice mari (şi mai ales PSD) ştiu că au organizaţii funcţionale în stare să coaguleze un procent constant de alegători. Nou veniţii nu au resurse şi de cel mai multe ori nici know-how suficient pentru jocul politic. Aşa că noua lege nu face decât să scadă pragul electoral admisibil pentru cine are o reţea politică funcţională.

Întrebarea vitală în acest punct este şi unde mai sunt calităţile administrative de vreme ce totul se mută în politic? Păi pe cine interesează? Nicidecum pe factorul politic. Poate pe cetăţeni, dar ei sunt uşor de ignorat, mai ales că prin noile legi, politicienii şi-au construit şi justificări democratice. Ceea ce ştiu experţii de la PSD e că detaliile contează, aşa că au trecut legea bazându-se pe speranţa PNL că va găsi puterea de a câştiga viitoarele alegeri şi că de fapt ei vor fi beneficiarii acestei legi strâmbe.

Se evită şi se ignoră cel mai important factor al alegerilor locale. Nu e deloc benefic să ai primari pe viaţă. Puterea corupe şi noi avem atât de multe exemple la îndemână încât asta ar trebui să fie o grijă politică permanentă. Dar politicianul nostru nu cunoaşte altă posibilitate de a se menţine la putere decât prin intermediul reţelelor de influenţă şi din acest motiv nu va renunţa niciodată la ele.

Schimbările electorale puse la cale de actualul Parlament nu fac decât să cosmetizeze şi să ascundă de ochii publicului cutumele defectuaose ale unei clase politice falimentare. Reforma nu poate fi făcută de cei care ştiu că dacă aproba procesul de reformă sunt ei primele victime ale acestui proces. Suntem prinşi într-un cerc vicios şi nu avem la îndemână nicio forţă politică pe care să ne bazăm că poate să îl rupă odată pentru totdeauna.