Marcel Ciolacu, despre fotografia din restaurant: A fost o greşeală. Nu am văzut IGPR-ul să facă conferinţă de presă după ce premierul a băut şi fumat în birou

Marcel Ciolacu, despre fotografia din restaurant: A fost o greşeală. Nu am văzut IGPR-ul să facă conferinţă de presă după ce premierul a băut şi fumat în birou

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. FOTO Eduard Enea

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a cerut scuze pentru faptul că nu a respectat prevederile privind distanţarea şi măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, când a fost la restaurant. Preşedintele Camerei Deputaţilor acuză Poliţia Română de ”dublă măsură” în ceea ce priveşte atitudinea faţă de el, prin comparaţie cu reacţia acestei instituţii la apariţia fotografiei făcute în biroul premierului Orban.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marcel Ciolacu a explicat, luni seară, la B 1 TV, că a ieşit la masă cu familia sa, a stat pe terasa restaurantului, iar când s-a făcut frig au intrat. „A fost o greşeală, recunosc. Când a venit să mâncăm ne-am despărţit şi am stat la mese separate, până la urmă, a greşi e omeneşte, a persevera e prosteşte. Fiecare dintre noi avem astfel de momente, chiar pentru scurtă durată”, a declarat Marcel Ciolacu.

Ciolacu a precizat că nu a fost o petrecere sau o sărbătorire, ci a vrut să mănânce cu familia.
El a catalogat momentul venirii poliţiştilor drept ”un pic exagerat”.

”Totuşi, nu sunt infractor, nu sunt interlop. Puteau să existe şi alte metode de a comunica. Mi s-a părut un pic exagerat. Nu am văzut IGPR-ul să facă conferinţă de presă după ce premierul a băut şi fumat în birou. Dubla măsură mi s-a părut un pic exagerată. (...) A fost Poliţia la Guvern şi nu ştiu eu? La biroul primului ministru?”, a mai declarat Ciolacu.

El a recunoscut, însă, că a greşit.

”Eu cred că e o greşeală fiindcă am transmis către ceilalţi români un semnal greşit, de aceea îmi şi cer scuze”, a mai afirmat Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că dispute precum cea legată de ieşirea sa la masă împreună cu familia vor continua”, în contextul campaniei electorale, adăugând că ”temele României sunt cu totul altele”.

”Situaţia din România devine una tragică, trebuie să fim corecţi şi să vedem ce ar putea să ne ajute în această criză sanitară”, a mai afirmat Ciolacu.

Imagini cu liderul PSD Marcel Ciolacu, în restaurantul unei pensiuni, nerespectând măsurile de distanţare socială au fost difuzate sâmbătă seară de Realitatea Plus, senatorul PSD Lucian Romaşcanu explicând ulterior că au fost trei grupuri la trei mese, că poza e făcută când s-au aşezat toţi la masă pentru scurt timp şi că în urma apelului la 112 făcut de cel care a făcut fotografia, a venit şi poliţia, care nu a constatat nereguli.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările