VIDEO PSD cere demisia Guvernului. Replica PNL: Ciuma roşie trebuie extirpată. Orban, către Ponta: Are ochelari de cal şi nu vede realitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban şi Raluca Turcan. FOTo Inquam Photos / George Călin
Ludovic Orban şi Raluca Turcan. FOTo Inquam Photos / George Călin

PSD şi Pro România au cerut demisia Guvernului Orban şi le-au cerut liberalilor să înceteze cu numirile scandaloase şi cu „tunurile” date prin atribuirea discreţionară de contracte. Pe de altă parte, PNL a răspuns prin mai multe atacuri la persoană, Florin Roman fiind cel care a anunţat că liberalii nu se vor lăsa până nu reuşesc „extirparea ciumei roşii”.

Ludovic Orban ajunge în faţa plenului Parlamentului pentru prima dată în ultimele trei luni. La cererea Pro România, premierul trebuie să prezinte măsurile de relansare economică. 

De asemenea, Ludovic Orban va vorbi şi despre măsurile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus. 

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru principalele declaraţii:

Victor Ponta, preşedintele Pro România: Bill Clinton a spus să vorbim întotdeauna de economie. Parlamentul trebuie să vorbească despre economie, despre adevărata criză în care s eaflă România şi probabil în care se va afla mult timp după criza sanitară. Aţi vorbit de timpul alocat. Guvernul nu ar trebui să aibă pentru că nu a făcut nimic în economie. Aş vrea să vorbesc pe înţelesul unui patron de firme de pompe funebre, aşa cum face PNL. Sunt ultimii specialişti ai PNL. Azi avem o slujbă de pomenire pentru anumite domenii pe care Guvernul le lasă să moară. 

Să trecem pe pomelnic agricultura. Fermierii aşteaptă ajutor. Probabil alt Guvern o să le dea ajutorul. Trecem pe pomelnic şi energia. E bine pentru Cehia şi alte ţări. Trecem pe pomelnic companiile de transport. la TAROm am auzit că nu s-au dat salariile, la CFR, Dumnezeu cu mila. Poate aşa înţeleg oamenii de ce se trece pe jos pe la Nădlac. principala slujbă e pentru cei din HORECA. Nu ştiu de ce nu le place celor din PNL. Aş fi vrut să nu trecem pe listă sportul şi cultura. Nu toţi sunt interesaţi de cultură şi de sport. Aprecize faptul că aţi făcut un program de granturi pentru mass media: 200 de milioane de lei. Înţeleg că aţi luat 700 de lei de la ANCOM, aţi dat 200 de lei, iar restul de 500 de milioane i-aţi palmat. 

Aveţi un succes deosebit: aţi exportat români în condiţii inacceptabile. Pentru Guvernul Orban exportul de muncitori, buşteni şi grâne înseamnă că sunteţi liberali. În ianuarie am aşteptat să vedem cum vă luptaţi cu pensiile speciale. De aici v-am spus că pensiile speciale parcă au venit cu un nou guvern. 

Ludovic Orban, premierul României: Antevorbitorul nu a trăit în România în ultima perioadă şi nu a văzut ce s-a întâmplat în ultimele luni. Restricţiile impuse au fost determinate de riscul la adresa vieţii şi sănătăţii oamenilor. Aceste restricţii au fost limitate. Cea mai mare parte a companiilor au rămas în funcţiune. Cea mai bună dovadă e din date. Situaţia e departe de a fi aşa de gravă cum o prezintă unii. Menţinerea creşterii economice s-a datorat menţinerii finanţării construcţiilor. 

Referitor la zecile de mii de firme cărora nu li se suspendă plata creditelor. E o OUG în vigoare şi care permite companiilor să-şi amâne plata ratelor. Referitor la sectorul HORECA. Am stabilit o serie de lucruri pe care să le facem. Impozitul special din acest domeniu nu va fi plătit în această perioadă. Am oferit un mare ajutor: plata şomajului tehnic. 

Antevorbitorul are ochelari de cal şi nu vede realitatea. Cum reclădim economia? Până acum a fost un model de stimulare a creşterii economice, prin stimulare a consumului, un model care ne-a adus la o stare de dependenţă, inclusiv în agricultură. Guvernul trebuie să fie partenerul oricărui investitor. Suntem dependenţi pe agricultură aproape de tot ce înseamnă inputuri. De exemplu, pe fertilizanţi. Suntem dependenţi aproape de la seminţe până la porci şi păsări. PNL nu a fost la guvernare în ultima perioadă. Dvs aţi fost la guvernare. Modelul de dezvoltare sănătos trebuie să se bazeze pe investiţii. Noi exportăm în proporţie de 70%  cereale vrac şi animale vii. Cred că în România avem cupru şi trebuie să-l folosim inteligent, nu să-l exportăm în China. Punem la punct o schemă de stimulare a investoţiilor. vrem să alocăm sume uriaşe în infrastructură. A trebuit să venim noi la guvernare ca să semnăm actele pe spitalele regionale. 

Estimarea noastră e că aproape 800.000 de români sunt în căutarea unui loc de muncă. Încercăm să susţinem plătirea salariilor, a celor care creează locuri de muncă. 

Marcel Ciolacu, liderul PSD: Am înţeles că stăm bine cu economia. Cele trei zile ale prostiei vor marca Guvernul. Mă aşteptam să vă daţi demisia. Nu aţi fost în stare să trimiţi la timp o lege. Aţi făcut cea mai mare gafă politică de la Revoluţie încoace. Aţi reuşit să stricaţi prin prostie criminală tot ce au făcut în ultimele două luni românii. Trebuie să răspundeţi pentru că singura regulă din aceste zile a fost bunul-simţ al românilor. 

Vă faceţi partidul de ruşine. Aţi promis că le daţi primele medicilor. Nu le-aţi dat nimic. Le-aţi spus şomerilor că îi sprijiniţi. De abia şi-au primit şomajul. Aţi promis că ajutaţi firme. Aţi ajutat doar 0,02%. Economia e la pământ. Uitaţi-vă în jur, nu la economia lui Cîţu. Nu mai ascultaţi prostiile lui Cîţu. Domnule Orban, sunteţi vestitorul austerităţii! Aţi transformat funcţia de prim-ministru în vătaf. Aţi mutat focarul de la Suceava la graniţe. V-a dus mintea să faceţi comerţ cu românii care au plecat la sparanghel în Germania. Trebuia să vă daţi demisia, dar nu aveţi demnitatea să faceţi asta. Tot acest Parlament vă va da jos, printr-o moţiune de cenzură.  

Florin Roman, liderul deputaţilor PNL: Domnule preşedinte Ciolacu, am votat o lege. Ca să nu leşinăm, am rugămintea, legal, să solicitaţi Secretariatului să dezinfecteze microfonul după ce aţi vorbit. 

Dan Barna, preşedintele USR: Domnule premier, v-am auzit vorbind despre alertă maximă. Ce ar fi dacă am vorbi despre alertă maximă în economie. Spun că nu v-am auzit despre IMM Invest. E un program născut gata înţepenit. Pentru granaţiile promise, li se cereau investitorilor că garanteze cu aproape tot ce aveau. Astăzi antreprenorii nu au prea multe opţiuni. Aţi spus că fost nu ştiu câte mii de validări. În ritmul ăsta terminăm prin 2046.

Observăm cu amărăciune niişte realităţi. În toată perioada am propus măsuri şi le-am adresat personal şi în spaţiul public. Trebuie să opriţi feudalismul local prin fonduri publice, o invenţie a unui actual puşcăriaş care s-a dovedit un sistem corupt. 

UPDATE Mircea Titus Dobre, deputat Pro România: Orban a pleat din Parlamentul care e acum hulit de preşedintele României. 

UPDATE Liderul UDMR, Benedek Zacharie, l-a criticat pe Ludovic Orban pentru atacurile repetate la adresa Parlamentului.

UPDATE Liderul deputaţilor PMP, Marius Paşcan, a cerut o colaborare mai bună cu Guvernul, dar a criticat modul cum au fost luate măsurile privind relansarea economică. 

UPDATE Varujan Vosganian, deputat ALDE: Din 2017 încoace suntem întotdeauna prima sau a doua economie din UE. În ianuarie şi februarie am avut creşteri de peste 3%, ceea ce înseamnă că în martie am avut o cădere de peste 6%. Nu mai susţineţi că e o veste bună. Nu noi am spus că au fost doar 12 firme acceptate. Acest lucru l-a spus Fondul Naţional de Garantare. Sunt cifre oficiale. Nu ne-aţi spus nimic despre ce aţi făcut pentru relansarea economică. Ar fi trebuit ca azi să ne prezentaţi defalcat programul defalcat de 100 de miliarde de lei.  

UPDATE Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a revenit cu un atac la adresa PSD: „Vă daţi seama cum arăta România cu doamna Dăncilă premier în timp de pandemie. Doamna Dăncilă, domnul Andruşcă, vă amintiţi când pe 10 august băteaţi românii în stradă, îi gazaţi! Ciuma roşie trebuie extirpată până la capăt. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

UPDATE Ludovic Orban: Din păcate nu s-a vorbit despre economie la dezbatere, deşi asta era tema. Nu aţi înţeles nimic din UE! UE înseamnă libertate de mişcare, de muncă. Nu vă e ruşine să vorbiţi de muncitorii sezonieri plecaţi? V-am zis că modelul economic pe care ne bazăm e modelul de susţinere al investiţiilor. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite