Cu Liviu Dragnea dispare şi ultimul activist politic de modă veche. Cei care au învăţat meserie de la adevăraţii organizatori de dinainte de 1989, cei care ştiau cum să alinieze mulţimile, să scoată oamenii din case, cârciumi sau morminte atunci când trebuiau să voteze sau să participe la o manifestaţie. Liviu Dragnea e ultimul descendent al unui grup de oameni pentru care politica începe cu un procent.

Dar să nu cădem în extrema cealaltă, pentru că deşi adept al aritmeticii atunci când vine vorba de organizarea politică, Liviu Dragnea nu e vreun adept al unei secte de matematicieni care se închină la Fibonacci, măcinaţi de rezolvarea teoremei lui Fermat şi discipoli ai lui Pitagora. Nici vorbă.

Liviu Dragnea e văr bun cu Vasile Blaga şi nepot al lui Octav Cozmâncă.

Oameni calculaţi şi lipsiţi de şarm personal, dispuşi să stea în umbră şi să numere voturile. Ei sunt primii care ajung la sediul partidului şi ultimii care pleacă în noaptea în care se numără voturile. Dacă nu venea Revoluţia, ei ar fi fost nişte anoşti numărători de rezultate închipuite, purtători necunoscuţi ai mânecuţelor contabile. Dar vremurile moderne i-au scos din anonimat. Octav Cozmâncă şi-a făcut portret într-o biserică, Vasile Blaga l-a făcut pe Traian Băsescu, iar Liviu Dragnea s-a făcut pe el însuşi.

Nici nu e de mirare că oamenii din PSD nu îl vor plecat din partid. Fără el, PSD ar fi fost probabil un partid la fel de serios şi organizat ca PNL. Diferenţa dintre stânga şi dreapta la noi a fost făcută mereu de oamenii care au reuşit să organizeze partidele. PSD a dat mereu senzaţia unui bloc solid pentru că avea know-how-ul de la supravieţuitorii organizatorilor de pe vremurile comuniste. PDL a reuşit să supravieţuiască până de curând, pentru că l-a avut pe Vasile Blaga şi încă vreo doi ca el. PNL nu a fost la fel de norocos şi s-a salvat în ultima clipă pentru că a rămas cu mâna pe întrerupător Teodor Atanasiu, singurul care pare că ştie unde e ştampila partidului şi câte pagini are statutul organizaţiei.

Nu avem o şcoală de management politic. Totul s-a învăţat după ureche, iar cei care au reuşit sunt cei care au ştiut cum să fure meserie de la cei mai bătrâni. Fără manuale de utilizare şi fără etică sau morală, ei au fost oamenii către care plecau ordinele de mobilizare de la cei care se credeau lideri de partid la un moment dat. Dar atunci când şi-au dat seama că puterea reală se află în mâna lor, atunci au început să iasă la televizor, să îşi ia costume scumpe, să acumuleze averi şi să viseze frumos. Ba chiar să îşi închipuie că secretara le poate fi parlamentar, iar autostrada să plece din curtea lor.

 I-au (Ponta, Geoană – n.r.) dat funcţii şi i-au promis şi mai multe. El le-a dat linişte şi voturi.

Liviu Dragnea este ultimul din specia sa şi cel care a ajuns cel mai aproape de a-şi depăşi condiţia căreia îi era predestinat. Mircea Geoana l-a ţinut aproape. Victor Ponta a mers de mână cu el. Niciunul nu a avut curajul să îl dea la o parte, pentru că ştiau că deşi nu le era prieten, e mai bine să nu îl ai duşman. I-au dat funcţii şi i-au promis şi mai multe. El le-a dat linişte şi voturi. Ca orice specialist în organizare, transcende doctrine. La fel cum Vasile Blaga avea relaţii speciale cu PSD, aşa şi Liviu Dragnea era bine primit la Cotroceni pe vremea lui Traian Băsescu şi deşi se vedea că se fereşte să apară în poze cu preşedintele, relaţia dintre ei era diferită de cea pe care suspendatul preşedinte o avea cu Victor Ponta. Tot el l-a făcut senator pe Crin Antonescu, care nu îşi dorea surprize în campania din 2012. Liviu Dragnea putea rezolva orice era nevoie să fie rezolvat şi asta e soiul de putere pe care o simţi, e aproape palpabilă.

Pentru toate aceste argumente, pesediştii nu îl vor lăsa să plece din partid. Şi pentru că dacă pleacă Liviu Dragnea, se întoarce Sebastian Ghiţă, care nu are niciun interes să i se opună lui Victor Ponta. Aşa că suspendat sau nu, PSD are nevoie de Liviu Dragnea mai viu ca niciodată. Compromisul dintre el şi Victor Ponta încă există şi e funcţional, pentru că pur şi simplu partidul nu are cu cine să îi înlocuiască.

Dar vremea oamenilor ca Liviu Dragnea a trecut. O să mai asistăm la mitul organizatorului pentru câţiva ani. Poate o să fie Gabriel Oprea de la UNPR. Poate reapar Teodor Atanasiu sau Marian Petrache de la PNL, la alegerile din 2016. Dar acest tip de om politic se va duce încet, încet. Odată cu întreaga clasă politică actuală. Vor fi împinşi de la spate de digitalizarea politicului în care nu mai e loc de spaima că americanii controlează Facebook-ul şi aşa se scoate un preşedinte.

E nevoie de o şcoală de management politic, asemănător managementului corporatist. În care să se înţeleagă mediul electoral din ce în ce mai fluid şi mai incontrolabil. În care transparenţa e din ce în ce mai mare nu pentru că o doresc politicienii, ci pentru că le scapă de sub control. Procesul electoral va fi controlat cu o aplicaţie pe telefoanele mobile. Ordinele de mobilizare vor fi la două clickuri distanţă, iar dinozaurii politicii nu pot înţelege această schimbare.

Liviu Dragnea e ultimul dintre cei care au condus neîncoronaţi partidele din România. Va supravieţui politic dacă se va retrage în subterane. Dacă nu va mai face valuri pe la Guvern sau pe la televizor, dar dacă îşi va menţine puterea de negociere între resturile de organizaţii locale şi băieţii veseli de la Bucureşti. Mai rămâne să nu se schimbe decizia la recurs în procesul în care abia ce a fost condamnat şi să nu-i mai apară alte dosare. Vremea defilărilor a apus. Supravieţuirea politică se face în tăcere.