Iohannis a ajuns de râsul PSD pe domeniul Justiţiei. Cazanciuc: A încălcat recomandările MCV prin numirea unor procurori şefi care au aviz negativ de la CSM

Iohannis a ajuns de râsul PSD pe domeniul Justiţiei. Cazanciuc: A încălcat recomandările MCV prin numirea unor procurori şefi care au aviz negativ de la CSM

Preşedintele Klaus Iohannis FOTO AFP / Daniel Mihăilescu

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis nu a ţinut cont de recomandările MCV şi GRECO atunci când a numit în funcţii de procurori şefi persoane care au primit aviz negativ de la Secţia pentru Procurori din cadrul CSM.

Ştiri pe aceeaşi temă

„E în primul rând responsabilitatea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Ministerului Justiţiei, principalul partener al Comisiei Europene pentru MCV, să explice de ce nu a ţinut cont de avizele CSM, aşa cum în mod constant şi MCV şi GRECO au recomandat. Spune art. 133 din Constituţie: CSM este garantul independenţei Justiţiei. Cred că va trebui ca preşedintele României să explice de ce nu a ţinut cont de acest articol din Constituţie", a spus Cazanciuc, citat de Agerpres.
 
Referindu-se la modul în care Comisia Europeană va aprecia decizia preşedintelui Iohannis, Cazanciuc a spus: "O să vedem probabil în următorul raport MCV. Dar un lucru este foarte clar: art 133 din Constituţie - CSM este garantul independenţei Justiţiei. Toate recomandările MCV şi GRECO sunt în sensul de a ţine cont de recomandările CSM".
 
Potrivit senatoruluo social-democrat, numirile făcute de preşedintele Iohannis, în ciuda avizului negativ al Secţiei pentru Procurori, se înscriu „din păcate pentru români, într-o agendă care nu are legătură neapărat cu agenda publică a românilor”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: