A mers pe sârmă pe langa Crin Antonescu. A stat agăţat de un ultim fir de păr din podoaba capilară a lui Traian Basescu. A traversat deşertul electoral iohannesian timp de 40 de zile fără sa transpire şi fără să slăbească, poate chiar s-a îngrăşat. Şi unde a ajuns el şi unde sunt ei (paradoxal, întrebarea este validă şi în cazul preşedintelui Klaus Iohannis). Rezilienţa sa, capacitatea de a ignora evidenţele şi simplul fapt că nu îi pasa de nimic îl fac toate la un loc un soi de învingător. Omul care a râs în nas adevărului. Parcă mai ieri auzeam voci spunând că nu-l apucă primăvara la Palatul Victoria şi uite că se termină vara, dăm în toamna, iar singura-i plecare a fost una în soarele ieftin al Floridei. Din care s-a intors nu cu chef de munca, ci cu chef de caterincă, aşa cum îi stă bine oricărui şmecher.

Execuţia durează la fel de mult precum construcţia de autostrăzi şi e cam la fel de sigură. Voinţă politică pare să existe, mai puţin puterinţă. De după cortină se iţesc feţele lui Liviu Dragnea şi a generalului Oprea, ieşiţi la încălzire în speranta unui mandat. Te cam ia cu fiori. Pleacă Victor Ponta doar ca să îl vedem noi plecat? Nu de alta dar rezervele nu ne dau speranţe în mai bine. Să nu uităm că i-au fost alături pe Stadionul National cântându-i „La Multi Ani!” din toată inima, împreună cu 70.000 de pesedişti cărora nu le era jena să îşi aducă aminte de serbările ceauşiste. Şi tot acolo era şi PNL când lansau la apa USL. Aşa că toţi sunt o apa şi-un pământ. Pe cei de la fostul PDL îi bănuiesc că priveau cu jind.



Ocupaţi cu decapitarea premierului, într-o telenovela interminabilă, am uitat că nu e vina lui pentru ceea ce este. E mai degraba vina celor care l-au inventat. Şi mai neplăcut e că nu putem numi cu exactitate pe cineva anume, pentru că dacă am găsi vinovaţii, i-am bate cu beţe la tălpi şi i-am pune să se jure că nu mai fac. Până la urmă, Victor Ponta este produsul culturii noastre sociale, organizaţionale, politice şi tot aşa. O fi el în sine un eşec, dar e al nostru şi nu dispare cu una cu două. Atunci când faci strategii cu ministrul Teodorovici, reforme cu Rovana şi caritate din uşa bisericii din Pipera nu ai cum să scoţi din eprubetă altceva decât pe actualul premier. Să nu uităm că aparţine unei generaţii din care mai fac parte Elena Udrea, Darius Vâlcov şi Dan Şova. Aşa că să recunoaştem că e o vină colectivă pe care cumva trebuie să ne-o însuşim, pentru că oamenii ăştia nu au apărut de nicăieri. S-au jucat pe străzile de lângă noi, au mers cam la aceleaşi şcolii ca şi noi şi nu au locuit pe lună până au ajuns prin Guvern.



Creşterile salariale sunt drumul sigur spre dezastru şi în acest caz nici că mai are rost să îl debarci pe Victor Ponta.

Şi atunci ce e de făcut în afară de plecarea lui Victor Ponta de la Guvern, fie-i primită demisia? Nu e ca şi când am avea nişte cadre politice de nădejde, gata să slujească patria. Tare mi-e teamă că aşa cum Victor Ponta a fost mai dezamăgitor decât predecesorii săi, tot aşa o să o ducem şi cu cine o să-i succeadă la Guvern. Speranţele în viitorul apropiat tind spre zero. Aşa că parcă aş prefera un naiv din societatea civilă unui experimentat crescut la sânul unui partid din cele tradiţionale. O sursă de speranţă ar fi în proaspăta mişcare a doctorilor, dacă reuşesc să găsească printre ei câţiva oameni echilibrati, care să înţeleagă că misiunea lor nu e să crească salariile, ci să reformeze sistemul din temelii. Şi tot aşa ar putea să mai apară câţiva şi din alte categorii sociale defavorizate de către dezastrul guvernamental repetat.



Presiunea socială şi civilă permanentă, fără accente anarhice şi încercări de a obţine avantaje imediate, ar fi perfectă. Altfel, creşterile salariale sunt drumul sigur spre dezastru şi în acest caz nici că mai are rost să îl debarci pe Victor Ponta. Admit că sună utopic sau măcar nerealist pentru cum arată societatea civilă, dar ştim cu siguranţă că sunt mai mulţi oameni întregi la cap în zona aia decât în clasa politică. Şi nu restrângeţi societatea civilă la ONG-uri. Aşa că mai degrabă aş privi cu speranţă spre naivi, pentru că altfel e ca şi când mi-aş planifica drumul spre Viena pe autostradă în ziua în care îl numesc din nou Ministrul Transporturilor pe Ludovic Orban. Ori să repeţi acelaşi experiment aşteptând rezultate diferite nu pare cea mai deşteaptă soluţie.



În ceea ce îl priveşte pe Victor Ponta, nu sunt multe de spus. Procesul s-a terminat demult şi sentinţa e deja pusă în ochii opiniei publice. Poate ar fi timpul să stea liniştit la masă cu procurorii de la DNA. Şi să fie un bun creştin aşa cum pretindea în campania electorală că e şi să îşi ispăşească pedepsele – oricare ar fi ele – cu încrederea că o face pentru noi toţi.