România anului 2017 este ţara tuturor posibilităţilor. De la golăniile cele mai mărunte, dar afectând totuşi oameni de toată mâna, la cele în care sunt implicaţi politicieni de prim rang, afectându-ne pe toţi. Locuitorul Golaniei nu e neapărat un om nou. El are o tradiţie care urcă până la începutul secolului al XIX-lea, când aristocraţia a început să cedeze treptat în faţa noii clase burgheze, de târgoveţi îmbogăţiţi peste noapte, provenind în general din provincie. Negruzzi şi alţi scriitori paşoptişti le-au alcătuit portretul în scurte texte cunoscute sub numele de fiziologii. Fiziologia provincialului a fost o specie de proză publicistică foarte răspândită până când societatea românească a dat semne că se aşază în tiparele civilizaţiei occidentale. Golanii actuali au şi ei dreptul la fiziologii asemănătoare.

Baronii sunt deopotrivă de primitivi sufleteşte, dar capabili a folosi resursele unei tehnologii la care predecesorii lor nici nu puteau visa.

O fiziologie meritată din plin

Mai întâi, asemănările. Şi unul, şi altul sunt produsele unei societăţi în tranziţie. Nici unul, nici altul nu are pedigree. Este omul nou, purtător al unor interese noi. Se remarcă la toate răscrucile vieţii publice. E profitorul de serviciu: în anii de după Regulamentul Organic, apoi, puţin înainte de 1848, sub domnia lui Mihalache Sturza în Moldova, mai târziu, în timpul Marelui Război sau după el, când se îmbogăţeşte cu neruşinare, speculând tot ce se poate specula, de la opincile ţăranilor morţi la Mărăşeşti la precarele echipamente militare, în fine, după 1989 şi mai cu seamă după 2000, profitând de privatizare, de retrocedare, de globalizare şi de tot ceea ce era de natură să conducă economia românească pe calea capitalismului. Aşa-numiţii, pe drept cuvânt, baroni locali de astăzi, teleormăneni, buzoieni, focşăneni, constănţeni, membri ai tuturor partidelor, dar, nu în ultimul rând, ai PSD, sunt provincialii de acum o sută sau două de ani şi ei îşi merită din plin fiziologia.

O mulţime dintre cei cu care ne împărtăşim viaţa de zi cu zi, vrem, nu vrem, cei mai mulţi sunt nişte golani. Ce-i de făcut? Nu mă întrebaţi pe mine. Întrebaţi-vă pe voi înşivă!

Apoi, deosebirile. Prima ţine de complexitatea mult mai mare a societăţii şi a statului. Bietul provincial din zorii secolului XIX nu suportă, din acest punct de vedere, comparaţie cu baronii actuali. Aparţin aceleiaşi familii materiale, dar nu controlează în egală măsură politica şi economia. Baronii sunt deopotrivă de primitivi sufleteşte, dar capabili a folosi resursele unei tehnologii la care predecesorii lor nici nu puteau visa. Baronilor le lipseşte spiritul într-o măsură încă şi mai mare decât provincialilor lui Negruzzi, dar au şi mai puţină nevoie de el. Fiind, incomparabil, mai neciopliţi: şi-au cumpărat diplome plagiate gata şi le pun în ramă la birou sau la serviciu. Spre deosebire de provincialii secolului XIX, ei sunt doctori în ştiinţe pe care nu şi le-au însuşit niciodată. Mod de a-i umili pe adevăraţii doctori. Provincialilor nu le dăduse prin cap o astfel de revanşă. Ca să nu mai spun că provincialul a cărui fiziologie a făcut deliciile generaţiei paşoptiste n-a ajuns niciodată în funcţia de a dispune de bucatele statului. Era, probabil, prea devreme. În schimb, baronii actuali s-au cocoţat până la vârful piramidei politice. Sunt şefi de partide, parlamentari, membri ai guvernului, preşedinţi de Consilii Judeţene, primari.

România a devenit o Golanie populată de golani. De la oamenii de pază ai cluburilor la recuperatori, de la mafioţi la primari, de la guvernanţi la parlamentari, pe o scară urcătoare a măgarilor, o mulţime dintre cei cu care ne împărtăşim viaţa de zi cu zi, vrem, nu vrem, cei mai mulţi sunt nişte golani. Ce-i de făcut? Nu mă întrebaţi pe mine. Întrebaţi-vă pe voi înşivă!