Ca să nu par chiar căzut de pe lună, am încercat să spun şi eu cu mare aproximaţie câte ceva despre planete şi particule, dar era clar că eram cam neadecvat în discuţie. De atunci, am evitat să mai vorbesc fără să ştiu exact ce vorbesc şi să recunosc atunci când nu mă pricep la ceva. Nu e nicio ruşine să îţi accepţi limitele, ba chiar această onestitate asumată e primul pas către performanţă (presupunând că te pricepi, totuşi, la ceva).
 
Cam aşa stă treaba şi cu doamna Dăncilă. Dumneaei e specializată în... nu ştiu exact ce, însă e pusă de domnul Dragnea să facă o treabă cu care n-are nici în clin, nici în mânecă, adică cea de prim-ministru, în care dacă nu-ţi zbârnâie creierul nu prea ai cum să faci faţă – iar asta o spun din experienţa de a fi stat zilnic lângă un prim-ministru timp de mai bine de un an. 
 
Aşa încât, în situaţia dată, doamna Dăncilă face şi dumneaei ce poate: ţine nişte discursuri lipsite de orice substanţă, foloseşte cu aproximaţie limba română – de aici, confuzia dintre „a abroga“ în loc de „a absolvi“ – şi, în general, încearcă să pară cercetător în fizică cuantică atunci când, de fapt, dumneaei este... tot nu am înţeles exact ce.

Eu o înţeleg. Însă diferenţa dintre noi e că, dacă mie nu mi-ar trece prin cap să mă dau expert în găuri negre, dumneaei şi-a asumat fără nicio reţinere rolul de Stephen Hawking, chiar dacă ea este... am aflat acum: sondor forajist.    
 
Cam asta e problema întregului „Guvern“ Dăncilă: inadecvarea totală asumată cu tupeul ciocoiului parvenit.

Iar doamna Dăncilă este doar vârful aisbergului de incompetenţă care pluteşte deasupra României. Dedesubtul dumneaei sunt secretari sau secretare care au ajuns miniştri, bodyguarzi şi fotbalişti rataţi ajunşi secretari de stat, liceeni de vârsta a treia la seral ajunşi parlamentari, mafioţi locali ajunşi şefi peste oraşe şi judeţe.

Am ajuns o idiocraţie, probabil prima din lume.