V-aţi simţit discriminat de autorităţi în timpul mandatului dvs la Bucuresti?

Nu am simţit personal niciun fel de discriminare. Nu că m-aş fi aşteptat să mă confrunt cu aşa ceva, eram ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti şi oamenii cu care mă întâlneam mă tratau foarte bine. Au fost ocazii în care am auzit lucruri spuse în spatele meu referitoare la faptul că eram gay. Vă amintiţi desigur de atacurile publice împotriva mea proferate de Vadim Tudor şi de alţii ca el din acea perioadă, dar la care establishmentul politic a răspuns solidarizându-se cu mine şi şi-a cerut scuze pentru ce acesta a spus. Am călătorit prin ţară, uneori cu partenerul meu sau fără, oamenii erau foarte ospitalieri şi m-au făcut să mă simt bine primit, ca acasă.

Aţi vorbit cu autorităţile române despre prejudecăţile şi discriminările împotriva persoanelor cu altă orientare sexuală?

Câteodată au fost ridicate în prezenţa mea într-o manieră de susţinere, în special atunci când Vadim Tudor mă ataca public în scrisori deschise transmise presei. Ştiu că erau circumstanţe speciale şi că, faptul că eram ambasador al SUA îi făcea pe oameni să mă privească diferit pentru că eram aici să reprezint interesele ţării mele şi să cresc o relaţie bilaterală. Ştiam în ţară români sau alţi cetăţeni care erau gay şi care mi-au spus poveşti diferite despre cum erau erau discriminaţi. Eram conştient de aceste probleme.

Au vreo contribuţie politicienii români în hrănirea prejudecăţilor împotriva persoanelor cu o altă orientare sexuală?

În timpul mandatului meu era un astfel de politician, Corneliu Vadim Tudor, care încerca în mod deliberat să hrănească prejudecăţile populaţiei în această privinţă. Nu-mi amintesc să fi simţit ostilitate din partea altor politicieni, cu excepţia lui. Ca să fiu sincer, Vadim Tudor a încercat câteva luni de zile să-şi stabilească o întâlnire cu mine. Politica ambasadei era să nu ne întâlnim, la acest nivel, cu politicienii din partidul România Mare din cauza poziţiei acelui partid într-o serie de probleme, ci doar la un nivel mai scăzut. Dar atunci când i-a devenit clar că nu mă voi întâlni cu el, a început atacurile.

Este important să înţelegem că există o separare între stat,  biserică şi societate

În parlament a fost depusă o iniţiativă de legiferare a parteneriatului civil, dar şi un amendament la Constituţie pentru definerea căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie.

Aş fi trist să văd că România adoptă o astfel de prevedere care să definească căsătoria. Am avut această dezbatere şi în Statele Unite mult timp. Dar gradual statele, unul după altul, acum cred că avem 15 care au adoptat legi care permit căsătoriile între persoane de acelaşi sex. 

Căsătoria e importantă ca instituţie, nu este doar pentru scopul de a procrea, este angajamentul unui individ faţă de celălat. Partenerul meu şi cu mine suntem căsătoriţi acum şi am făcut-o ca să avem aceleaşi drepturi legale. Fie că este vorba despre un cuplu format din persoane de sex diferit ori acelaşi sex, societatea ar trebui să încurajeze cuplurile să fie împreună şi să se angajeze unul faţă de celălalt, iar dacă au copiii, să-i crească împreună. Scopul este să vedem căsătoria ca un factor de stabilitate şi de coeziune în societate. Suntem fericţi că ne-am căsătorit şi mândri că ţara noastră se îndreaptă în această direcţie. Spre deosebire de România, SUA permite ca dreptul la căsătorie al persoanelor de acelaşi sex să fie decis de fiecare stat, e un proces diferit, aici ar trebui să existe o lege naţională.

Ce credeţi despre social-democraţii români aflaţi la putere care nu susţin parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex?

Nu ştiam că nu-l susţin, îmi pare rău să aud asta. Este important să înţelegem că există o separare între stat,  biserică şi societate şi nimeni nu trebuie să foţeze un membru al unei biserici să accepte ceva în care biserica aceea nu crede, dar toate cuplurile ar trebui să aibă aceleaşi drepturi şi privilegii şi responsabilităţi în societate, indiferent dacă sunt de acelaşi sex sau de sex diferit. Acum că sunt căsătorit plătesc mai multe taxe, dar este în regulă pentru că vrem să ne aducem şi noi contribuţia la fel care orice alt american căsătorit. Nu căutăm să obţinem nişte avantaje, ci să ne simţim parte a societăţii ai cărei guvernanţi respectă drepturile şi libertăţile individului.

Credeţi că biserica ortodoxă va avea ultimul cuvânt în această privinţă?

Este o întrebare pe care trebuie să o adresaţi guvernului dvs.

Pare să fie foarte influentă.

În toate dezbaterile care au avut loc în Statele Unite diferite biserice au fost. Fiecare stat a avut această experienţă, a fost o discuţie deschisă şi aşa trebuie să fie. Nu a fost o poziţie monolitică a bisericilor, ele au avut opinii diferite. Dar într-un final argumentul decisiv a fost acela că există o distincţie între căsătoria civilă şi cea religioasă. Dacă alegi să te căsătoreşti în faţa unui funcţionar public, biserica nu poate controla această instituţie.

Sunt persoane care spun că adoptarea unei legi pentru parteneriatul civil ar duce la creşterea prejudecăţilor, nu la scăderea lor.

Cred că ar trebui să li se explice oamenilor de ce anumite măsuri sunt necesare. Când eram aici România făcea eforturi să intre în Uniunea Europeană şi multe legi au fost afoptate fără să fie explicate oamenilor. Nu cred că aceasta este o practică bună. Trebuie să existe dialog între guvern şi cetăţeni. Aceasta este o chestiune de drepturi civile, de corectitudine şi egalitate între oameni

Aţi recomanda politicienilor români să adopte legea parteneriatului civil care ar acorda drepturi egale unei minorităţi cu majoritatea, chiar dacă majoritatea populaţiei se opune?

În US credem foarte mult în democraţie. Dar democraţia nu înseamnă că majoritatea dictează, unul dintre preşedinţii noştri John Adams a vorbit despre tirania majorităţii. Dacă ai o situaţie în care o majoritate poate dicta totul unei minorităţi atunci vei avea o societate inegalitară. De aceea orice democraţie, ca a noastră sau ca a voastră, ştie că sunt anumite probleme care nu pot fi supuse referendumului. Dacă în SUA am fi permis majorităţii albe să decidă problema egalităţii în anii 50 atunci minoritatea afro-americană nu ar avut aceleaşi drepturi azi.

Politicienii americani se ceartă pentru politicile publice, în România este vorba despre personalităţile lor. Şi când sunt despre politice publice, nu sunt cu adevărat despre asta, ci despre bani, contracte şi control. Nu există o dezbatere despre cum merge România înainte

Chiar şi cei mai deschişi politicieni se gândesc că dacă votează o astfel de lege atunci vor pierde votul electoratului.

Atunci e o problemă de curaj, le e teamă că îşi vor pierde mandatele, poziţiile politice. Cred că politicienii trebuie să se ridice deasupra acestor interese înguste. Şi nu e vorba doar despre această problemă, sunt altele la fel de grele asupra cărora poiliticienii trebuie să decidă în fiecare zi. Trebuie să te gândeşti la interesele societăţii mai mult decât la mandatul tău sau la numărul de voturi pe care-l va obţine partidul.

Îi cunoaşteţi pe politicienii români. Au acest curaj?

Nu comentez. Am speranţa şi încrederea că politicienii români vor rezolva această problemă în aceeaşi manieră în care a fost rezolvată în Statele Unite în ciuda costurilor potenţiale şi dificultăţilor. Am mulţi prieteni nu doar printre democraţii americani, ci şi printre republicani care au susţinut dreptul persoanelor de acelaşi sex de a se căsători pentru că au înţeles că e o chestiune legată de drepturile civile.

Cum au dobândit politicienii americani curajul să adopte măsuri impopulare, poate vor reuşi şi cei din România?

Am observat România înainte şi în timpul mandatului meu de ambasador. Sunt mai multe probleme în această ţară la care oamenii merită răspunsuri directe de la autorităţile române şi merită să aibă un guvern care să spună "haideţi să identificăm priorităţile, haideţi să vedem cum facem, să mergem în ţară, să aducem oamenii împreună şi să găsim soluţiile cele mai bune". Learshipul înseamnă să identifici care sunt cele mai importante probleme şi să construieşti coaliţii pentru a obţine rezultate. Ceea ce nu este cazul în această ţară în care polemicile politice par să domine tot. În SUA, republicanilor nu le place Obama şi luptă împotriva lui. Şi aici există lupte între guvern şi palatul Cotroceni şi numai despre asta am citit de când sunt aici.  Diferenţa este că în Statele Unite avem dispute în privinţa politicilor publice, nu sunt doar lucruri rele despre Obama, sunt despre legea asistenţei medicale, mărimea guvernului, reformarea politicilor privind imigraţia. Deci întrebările sunt despre politicile administraţiei Obama. 

Politicienii americani se ceartă pentru politicile publice, în România este vorba despre personalităţile lor. Şi când sunt despre politice publice, nu sunt cu adevărat despre asta, ci despre bani, contracte şi control. Nu există o dezbatere despre cum merge România înainte. Nu ştiu cum să-i faci pe politicieni să aibă curaj. Cred că în sistemul politic din România este mai greu să tragi la răspundere un politician pentru lipsa lui de leadership, cred că sistemul politic ca întreg nu încurajează această responsabilizare. Pentru a creşte economia, pentru o poziţie mai puternică a României în Uniunea Europeană, pentru întărirea relaţiei cu Statele Unite cred că este important ca politicienii să ia decizii asupra problemelor cui care se confruntă ţara acum, ca şi în urmă cu zece ani.

Companiile americane au un cod etic privind protecţia drepturilor omului, inclusiv a persoanelor cu o altă orientare sexuală. Ar fi posibil ca aceste companii care au afaceri şi în România să-şi asume public aceste valori?

Sper. Unul dintre lucrurile pe care le face Consiliul pentru egalitate globală, pentru care sunt consultant, încurajează companiile să puncteze în indexul corporatist al drepturilor omului care notează felul în care tratează forţa de muncă în funcţie de orientarea sexuală, dacă au politicile adecvate, politici de non-discriminare şi dacă se asigură că aceste politici sunt aplicate oriunde îşi defăşoară activitatea. Nu cred că ar face un efort foarte mare dacă ar publica pe websiteul lor o declaraţie de non-discriminare, aici sau în orice ţară ţară aşa cum fac în Statele Unite, Marea Britanie sau Franţa. Dacă ţara ta crede cu adevărat în aceste valori, atunci trebuie să fii destul de curajos încât să spui că le susţii pe deplin şi că dacă ai angajaţicu o altă orientare sexuală, te asiguri că au aceleaşi drepturi, aceeaşi protecţie ca orice alt angajat. O să-mi fac datoria, de la distanţă, să fiu sigur că lucrul acesta se întâmplă aşa cum am făcut-o în cazul companiilor implicate în Olimpiada de la Soci, din cauza legilor represive adoptate în Rusia împotriva persoanelor cu o altă orientare sexuală.

Discuţia a fost realizată cu sprjinul Accept