Ştiu o grămadă de elevi traumatizaţi pentru că un dascăl complexat şi nepregătit s-a adresat cu formula abuzivă, în văzul tuturor: „prostule” sau „fată nătângă ce eşti.”
 
Pe lângă refuzul violenţei, credinţa în Dumnezeu te face să respecţi libertatea celuilalt, spaţiul său intim, nevoia de tihnă şi linişte. 
 
Beneficiile sociale ale creştinismului mi se par infinite: ne cerem iertare, vindecăm durerile din trecut, cicatrizăm rănile şi aducem pacea acolo unde domnea, odinioară, dihonia, invidia sau războiul.
 
Creştinii sunt sarea pământului şi n-au nevoie de vreo direcţie anticorupţie ca să-şi amintească  vechile porunci ale civilizaţiei iudeo-creştine: „Să nu furi“! „Să nu minţi“!
 
Sunt principii fundamentale pentru orice om, nu doar pentru funcţionarii publici. Trebuie să le ai în inimă, nu pe o bucată de hârtie de la avizier.
 
Pe de altă parte, compasiunea este o valoare fundamentală predicată-n biserici. În timpul pandemiei, nişte prieteni credincioşi au oferit zeci de tone de alimente oamenilor săraci şi singuri din Bucureşti. Fără empatie nu există filantropie. 
 
Mila creştinească îi îndeamnă pe mulţi antreprenori să nu judece aspru condiţia unor oameni necăjiţi şi să vină în sprijinul copiilor oropsiţi. 
 
Iată motivele pentru care credinţa vie stimulează voluntariatul şi acţiunea socială nu a Statului birocratic, ci a comunităţilor creştine. Cei săraci primesc, astfel, nu doar o supă, ci şansa salvării prin har, optimism, educaţie, muncă şi solidaritate. 
 
Pomenile nu rezolvă nimic, însă educaţia şi dragostea pe toate le rabdă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte...