Dăncilă: Ce nu te omoară te întăreşte; Nu vom ieşi de la guvernare, nu îmi voi da demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă, la începutul şedinţei Comitetului Executiv (CEx) al PSD de la Mamaia că partidul său nu va ieşi de la guvernare şi că Opoziţia trebuie să demonstreze că poate strânge destule semnături pentru a da jos guvernul prin moţiune de cenzură.

Premierul a subliniat la începutul şedinţei că nu îşi va da demisia şi că PSD nu va ieşi de la guvernare. De asemenea, Dăncilă a afirmat că Opoziţia trebuie să strângă destui membri în Parlament pentru ca moţiunea să treacă şi a adăugat că „avem 45 de zile pentru a ajunge în Parlament, nu ne grăbim”.

„Ştiţi foarte bine care este situaţia actuală. Am desemnat cinci miniştri din partea PSD, preşedintele României i-a respins, a ieşit ALDE de la guvernare, am desemnat pe portofoliile ALDE trei interimari, nu avem încă niciun răspuns din partea preşedintelui României. Trebuie să analizăm această situaţie. Suntem optimişti, ce nu te omoară, te întăreşte, iar PSD a trecut întotdeauna cu bine peste situaţiile dificile. Cert este că nu vom ieşi de la guvernare, am spus şi ieri, nu-mi voi da demisia. Trebuie ca opoziţia să-şi strângă membrii din Parlament, astfel încât să treacă o moţiune de cenzură. Avem 45 de zile pentru a merge în Parlament, nu ne grăbim, vedem ce hotărâri vom lua în perioada imediat următoare, nu avem motive de îngrijorare”, a spus Dăncilă, citată de Agerpres.

Aceasta a adăugat apoi că în jurul ei trebuie să aibă doar oameni puternici, care nu vor ezita nicio clipă” şi că alegerile prezidenţiale vor influenţa rezultatul alegerilor locale şi parlamentare.

„Eu cred că asta trebuie să fie abordarea, eu sunt un om puternic şi cred că în jurul meu am oameni foarte puternici care nu vor ezita nicio clipă. Cei care ezită, cei care cred că nu pot să se ocupe de această campanie să-i lase pe alţii care pot să ducă această campanie pentru că acum nu vorbim de candidatul la prezidenţiale, vorbim despre soarta partidului, vorbim despre procentul pe care acest partid îl va avea la alegerile prezidenţiale şi care cu siguranţă că va influenţa alegerile locale şi parlamentare. Vom vorbi despre organizare, despre stadiul în care suntem cu strângerea de semnături, de problemele care există în fiecare judeţ şi bineînţeles de problemele guvernamentale. La acest subiect vreau să ascult opinia colegilor din fiecare judeţ”, a mai spus Dăncilă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite