Dăncilă: Nu vom obţine un acord politic între statele membre ale UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dancila FOTO gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, la Radio România Actualităţi, că un acord politic între statele membre ale Uniunii Europene în privinţa cadrului financiar multianual nu va fi finalizat în timpul preşedinţiei române a Consiliului UE, deoarece nu există consens, părerile fiind divizate.

„Nu (nu vom obţine un acord politic-n.r), avem o abordare realistă. Am spus că sper să facem paşi importanţi, dar nu vom obţine un acord politic pentru că există o divizare a părerilor privind acest aspect între statele membre, iar Consiliulul UE din decembrie 2018 a reliefat acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, la postul public de radio, întrebată dacă există posibilitatea obţinerii unui acord politic între statele membre UE în privinţa cadrului financiar multianual în timpul preşedinţiei române a Consiliului UE, scrie stiripesurse.ro.

Întrebată care este cel mai dificil dosar din mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE, premierul a răspuns: „Cu siguranţă cadrul financiar multianual, pentru că de modul în care vom gestiona acest dosar vor fi avute în vedere şi celelalte politici, fie cele tradiţionale sau migraţie, azil, politica externă, tot ceea ce vom hotărâ în următoarea perioadă. Avem şi alte provocări la care trebuie să dăm un răspuns, mă refer la Brexit, la UE post-brexit”.

De asemenea, premierul a afirmat că România va face tot posibilul pentru ca cetăţenii români să beneficieze de aceleaşi dreptul după ieşirea Marii Britanii din UE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite