Pe scurt, foarte pe scurt, lucrurile stau aşa: la mai bine de 4 luni de la adoptare, CCR a publicat motivarea deciziei prin care Valer Dorneanu, preşedintele Curţii, îl scapă de puşcărie pe fostul său coleg de partid, Valeriu Zgonea. Zgonea avea mare nevoie să-i fie eliminate din dosar nişte probe, nişte interceptări realizate de SRI pe baza unui mandat de siguranţă naţională, aşa că a atacat la CCR articolul din Codul de procedură penală care zice că orice interceptări pot fi folosite ca probe dacă nu sunt interzise de lege.

Aici intră o serie întreagă de înregistrări: cele de pe camerele fixe de luat vederi, stradale sau din instituţii, filmările făcute de victime sau de alte persoane cu telefonul mobil şi care surprind infracţiuni, precum şi, evident, înregistrările făcute de serviciile de informaţii în baza mandatelor de siguranţă naţională aprobate legal de un judecător, în baza legii siguranţei naţionale.

Articolul cu pricina mai fusese atacat la CCR şi de fiecare dată Curtea a spus că este constituţional. De data asta, şapte judecători din Curtea domnului Dorneanu au socotit că nu mai e constituţional. Şi au decis aşa: pot fi folosite în continuare, ca probe, orice alte înregistrări efectuate de persoane private sau de stâlpi de iluminat dotaţi cu camere de filmat, dar nu şi cele efectuate legal de serviciile de informaţii.

Practic, judecătorii CCR au adăugat la lege, adică au rescris articolul din Codul de procedură penală, care acum ar trebui să sune aşa: orice înregistrări pot fi folosite ca probe dacă nu sunt interzise de lege, cu excepţia înregistrărilor care sunt permise de legea siguranţei naţionale.

Nu era deloc simplu să ajungi la la această concluzie şi să pari cât de cât convingător, aşa că cei şapte judecători au apelat la un fals. Ei au afirmat că legea nu prevede o cale clară şi previzibilă de contestare a modului în care sunt obţinute mandatele pe siguranţă naţională, deci înregistrările rezultate din această activitate nu pot fi folosite ca probe, întrucât nu pot fi contestate ca oricare alte mijloace de probă. Or aceasta este o minciună: ca urmare a unor decizii CEDO din anii 2000, legea siguranţei naţionale a fost amendată şi prevede, la articolul 22, posibilitatea ca înregistrările efectuate pe baza mandatelor de siguranţă naţională să poată fi contestate în condiţiile Codului de procedură penală – adică la fel ca oricare alte probe.

Judecătoarele Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu, care au făcut opinie separată la această decizie, au taxat cu ironie schizofrenia celorlalţi şapte judecători şi au zis aşa: păi dacă înregistrările serviciilor nu pot fi folosite ca probe pentru că n-ar avea o cale distinctă, clară şi previzibilă de contestare, atunci de ce înregistrările private pot în continuare să devină probe, câtă vreme nici acestea nu au au o cale distinctă, clară şi previzibilă de contestare? Cele două judecătoare evidenţiază şi faptul că, din nou, CCR îşi schimbă jurisprudenţa de pe o zi pe alta, fără să ofere nicio motivare şi fără să fi intervenit niciun element nou faţă de deciziile precedente.

O noutate, totuşi, ar fi: de data asta, sesizarea a fost făcută de Valeriu Zgonea, colegul de partid al preşedintelui CCR, Valer Dorneanu. Însă dincolo de disputele juridice asupra corectitudinii acestei decizii, mai important este să-i evidenţiem efectele: cine câştigă şi cine pierde de pe urma ei.

În primul rând, câştigă Valeriu Zgonea, căci scapă de niscaiva probe incriminatorii din dosarul penal.

În al doilea rând, câştigă o serie întreagă de infractori cu gulere albe, demnitari şi acoliţii lor, căci SRI nu se ocupă de orice găinar, iar interceptările SRI din toate aceste dosare ar urma să fie înlăturate ca probe.

În al treilea rând – şi cel mai interesant – câştigă toţi potenţialii spioni şi terorişti care şi-ar face veacul prin România de acum înainte. Căci atunci când spune că înregistrările obţinute prin mandate de siguranţă naţională nu pot fi folosite ca probe în procesul penal, decizia CCR nu face niciun fel de distincţie între infracţiuni, dacă sunt acestea mărunte sau grave, dacă sunt de drept comun sau de altă natură.

Prin urmare, asemenea înregistrări nu pot fi folosite nici măcar în cazul infracţiunilor la siguranţa naţională – dintre care spionajul şi terorismul sunt cele mai grave. Sercviciile de informaţii - organe de cercetare penală speciale în asemenea cazuri, adică un fel de poliţie judiciară - degeaba strâng probe, că nu au ce să facă cu ele. Chiar dacă le pun în dosar, maigistraţii – procurori sau judecători – oricum nu le pot folosi, pentru că altminteri ar încălca o decizie a Curţii Constituţionale, ceea ce înseamnă cel puţin abatere profesională. Inspecţia Judiciară şi SS-ul Adinei Florea atât ar aştepta. 

Mai e cazul să spunem cine pierde? Cred că nu. Dar măcar putem spune cui trebuie să mulţumim pentru asta - cu nume, prenume şi obedienţa corespunzătoare: Valer Dorneanu (PSD), Daniel Morar (Băsescu), Mona Pivniceru (USL), Varga Attila (UDMR), Giani Stan (Dragnea), Cristian Deliorga (Dragnea), Marian Enache (Dragnea).

 

PS: Ca să-l facă scăpat pe Zgonea, această Curte Constituţională foloseşte bombastic următoarea frază: „Curtea reţine că una dintre garanţiile liberului acces la justiţie este efectivitatea acestuia, instanţa de contencios constituţional statuând că statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare”. Este exact aceeaşi Curte care, ca să le facă hachiţele unui efemer ministru de Justiţie şi unui actual rezident la Rahova, i-a interzis Laurei Kovesi accesul liber la justiţie şi i-a negat dreptul la apărare, ceea ce a atras condamnarea României la CEDO. Îţi vine, pe undeva, să vomiţi...