Să luăm un exemplu. Pe 16 decembrie 2014, Victor Ponta a simulat, cu mare talent, un acces de onestitate şi i-a trimis rectorului Universităţii Bucureşti o scrisoare prin care anunţa că renunţă la titlul de doctor. Frumos, nimic de zis, numai că nu exista bază legală pentru aşa ceva. Nicio problemă.

În calitate de premier, Victor Ponta emite pe 30 decembrie 2014 o ordonanţă de urgenţă (94/2014) de modificare a Legii Educaţiei, care avea să capete numele de scenă de „ordonanţa plagiatorilor” sau „ordonanţa hoţilor”. Aceasta, printre altele, zicea aşa: cine deţine un titlu de doctor poate renunţa la el de bună voie, iar ministrul Educaţiei urmează să emită un ordin care să detalieze procedura de renunţare la titlu. Asta venea ca şi cum un hoţ prins în flagrant delict ar avea capacitatea să emită o ordonanţă de urgenţă care să prevadă că hoţii nu răspund penal dacă pun marfa furată înapoi în raft. Ar fi fumos pentru hoţi, nu?

În urma scandalului uriaş generat de această străvezie manevră, ministrul de atunci al Educaţiei, Sorin Câmpeanu, nu a îndrăznit să emită ordinul menţionat. Nici el, nici miniştrii care l-au urmat. În lipsa unei proceduri, Ponta nu s-a putut bucura de ordonanţa pe care şi-a furnizat-o. Ordonanţa a ajuns apoi în Parlament unde, în siajul aceluiaşi scandal, Camera Deputaţilor a scos din textul ei articolul care permitea renunţarea voluntară la doctorat. Eliminarea s-a făcut la propunerea intempestivă a vicepreşedintelui Comisiei de Învăţământ, Sorin Avram Iacoban (PSD), care a fost votată fără alte comentarii.

La Senat, ordonanţa zace de un an şi jumătate, întrucât Comisia de Învăţământ, condusă de Ecaterina Andronescu, nu a emis raportul de specialitate, deşi avea termen limită în 24 martie 2015. Ai zice că toată această ruşinoasă poveste a fost discret îngropată de către un Parlament responsabil, nu? Ei aş!

În martie anul acesta, Guvernul Cioloş a emis şi el o ordonanţă de urgenţă (4/2016) de modificare a legii educaţiei. Una scurtă, cu doar două articole, care viza tot problema doctoratelor (nu intru în bucătăria ei, specialiştii încă analizează care a fost adevăratul rol al ministrului Adrian Curaj în afacerea plagiatelor). Ordonanţa lui Cioloş ajunge la Camera Deputaţilor, unde se îngraşă subit. Stenogramele discuţiilor din Comisia de Învăţământ încă nu sunt disponibile, aşa că ne bazăm doar pe procesele-verbale încheiate la locul crimei.

În Comisia de Învăţământ, ordonanţa primeşte nu mai puţin de 10 amendamente, depuse de către fostul ministru Sorin Câmpeanu, de data asta în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor. În noua formă a ordonanţei regăsim, preluat cuvânt cu cuvânt, exact articolul din ordonanţa lui Ponta care prevedea renunţarea voluntară la doctorat. Amendamentul a fost înghiţit pe nerăsuflate de întreaga comisie (inclusiv de Sorin Avram Iacoban, care avea o altă părere cu un an în urmă) şi a ajuns apoi în plen, unde a fost votat cu unanimitate: 216 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere. Urma Senatul.

Aici trebuie să fac o precizare: ordonanţa lui Ponta punea o presiune nedrept de mare pe umerii unui singur om, ministrul Educaţiei, care urma să emită un ordin privind procedurile prin care infamia era pusă în aplicare. Senatul a reparat această nedreptate. În Comisia de Învăţământ, condusă de Ecaterina Andronescu, rolul ministrului în elaborarea procedurii a fost eliminat complet şi s-a prevăzut că titlul de doctor se retrage, fără alte formalităţi, în 30 de zile de la solicitare. Plenul aprobat mizeria cu 88 de voturi pentru şi 2 voturi împotrivă.

Cum Senatul e Cameră decizională, publicarea legii de aprobare a ordonanţei ar fi aliniat imediat cohorte de plagiatori la Ministerul Educaţiei, cu cereri de renunţare la doctorat, fără a mai risca stigmatul de „plagiator”. Este meritul preşedintelui Iohannis de a fi sesizat aberaţiile din lege, inclusiv pe cea referitoare la renunţarea voluntară la doctorat, şi de a fi cerut reexaminarea acesteia. Cum legea a revenit la aceiaşi nemernici care au aprobat-o, mă întreb dacă e cineva în stare să facă o vrăjitorie, ceva, în aşa fel încât această lege să nu mai ajungă în dezbaterea acestui Parlament, în speranţa că cel viitor va conţine, poate, oameni sănătoşi la cap.