Ciucă, mesaj de Ziua Ambulanţei: Vom majora de la an la an finanţarea publică a sectorului de sănătate cu cel puţin 0,5% din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Nicolae Ciucă FOTO Arhivă personală / Facebook Nicolae Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă FOTO Arhivă personală / Facebook Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, cu prilejul Zilei Ambulanţei din România, că dedicarea angajaţilor acestui serviciu pentru tratarea fiecărui pacient rămâne o constantă şi că, aşa cum s-a angajat prin Programul de Guvernare, Guvernul va majora de la an la an finanţarea publică a sectorului de sănătate cu cel puţin 0,5% din PIB, pentru a ne apropia de media europeană.

„Îi sărbătorim astăzi pe salvatorii de vieţi din cadrul serviciilor de ambulanţă, cu gândul la activitatea lor pe cât de complexă, pe atât de importantă. Pe lângă profesionalism, aceasta implică dăruire, capacitate de reacţie rapidă, empatie şi curaj.  Indiferent că este vorba despre echipajele din teren sau despre celelalte categorii de personal din cadrul Ambulanţei care gestionează derularea misiunilor de salvare, munca lor se măsoară în milioane de vieţi salvate, de multe ori în situaţii când şansele pot să pară inexistente”, spune premierul în mesaj. 

Prim-ministrul afirmă că ”perioada de pandemie a pus o presiune suplimentară asupra profesioniştilor din asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească, care şi-au făcut datoria cu aceeaşi responsabilitate”.

„Îi vedem şi acum solicitaţi intens la cazuri de urgenţă provocate de temperaturile caniculare, accidente sau oameni cu probleme grave de sănătate care au nevoie urgentă de asistenţă medicală.  Ajuns la 116 ani de existenţă, serviciul public de ambulanţă funcţionează după acelaşi principiu pe baza căruia a fost creat la iniţiativa profesorului dr. Nicolae Minovici: ”Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor”. Dedicarea dumneavoastră pentru tratarea fiecărui pacient rămâne o constantă. Alături de întreaga societate românească, aţi fost parte la solidaritatea extraordinară faţă de cetăţenii ucraineni refugiaţi în România, acordându-le îngrijire celor care au avut nevoie”, spune Ciucă. 

Premierul afirmă că ”misiunea de a salva vieţi este o luptă continuă, adeseori nedreaptă, cu timpul şi resursele. Acţiunile şi demersurile guvernamentale în domeniul sănătăţii urmăresc să asigure tuturor cetăţenilor servicii medicale de cât mai bună calitate, să crească capacitatea sistemului, să pregătească proiecte pentru spitale noi sau renovate, dotate cu echipamente performante.

Cu toţii ne dorim investiţii substanţiale şi pentru aceasta vom integra resursele bugetului naţional cu cele europene”. „Aşa cum ne-am angajat prin Programul de Guvernare, vom majora de la an la an finanţarea publică a sectorului de sănătate cu cel puţin 0,5% din PIB, pentru a ne apropia de media europeană. Înseamnă o îmbunătăţire constantă, având în vedere că PIB-ul României este în continuă creştere. În acelaşi timp, pregătim accesarea fondurilor europene destinate domeniului sănătăţii. Cele aproape 2,5 miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi cele 4 miliarde prin Programul Operaţional Sănătate sunt bani pentru un sistem de sănătate modern, digitalizat şi transparent. Un sistem care oferă cetăţenilor posibilitatea alegerii informate a serviciilor medicale de calitate, dar şi oportunităţi de dezvoltare şi motivare a cadrelor medicale”, afirmă premierul Ciucă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite