Cioloş, replică dură pentru Cîţu: Aştept decizii asumate de la PNL, nu recomandări psiho-emoţionale către parteneri

Cioloş, replică dură pentru Cîţu: Aştept decizii asumate de la PNL, nu recomandări psiho-emoţionale către parteneri

Dacian Cioloş vrea voturi, nu sfaturi. FOTO Inquam Photos

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, i-a recomandat lui Florin Cîţu şi liberalilor să fie preocupaţi de propriul partid, nu de ceea ce se întâmplă cu USR şi de sfătuirea începerii negocierilor cu PSD şi AUR.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacian Cioloş a afirmat că nu vrea sfaturi sau analize politice din partea PNL, ci sprijin politic, pentru că de asta are nevoie să treacă noul Executiv. „Aştept decizii asumate la PNL, nu recomandări psiho-emoţionale către parteneri”, a subliniat premierul desemnat. 

Întrebat cum răspunde la acuzaţiile că a sabotat guvernarea, Dacian Cioloş a punctat: „De sabotat, asta a făcut Florin Cîţu, când a dat afară miniştri, când a schimbat ordinea de zi a şedinţei”. Mai mult, le-a transmis liberalilor că „poziţia unui partid o decide partidul, nu ceilalţi”, aluzie la numeroasele afirmaţii ale celor din PNL privind orientarea USR către negocieri cu AUR şi PSD.  

Liderul USR a punctat faptul că pandemia este scăpată de sub control. „Oamenii mor în spitale. Vedeţi că România e pe negru”.
 
Nu în ultimul, Cioloş a afirmat că nu consideră un eşec eventuala picare a Guvernului cu care merge săptămâna viitoare în Parlament. „Când îţi asumi o responsabilitate nu e un eşec. Un eşec e când stai pe margine. cariera mea poltiică nu are sens, dacă eu nu vin să propun soluţii. Nu are un sens să stau în politică, dacă stau pe margine”, a conchis preşedintele USR. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările