Ciolacu susţine că PNL se va lăuda doar cu ce a făcut PSD, pentru că altceva nu va fi în stare să construiască: De asta trebuie opriţi luni la votul de învestitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, susţine că Guvernul Orban trebuie oprit luni, la votul de învestitură, pentru că nu va face altceva decât să se laude cu realizările PSD. ”Să nu fii decât premier desemnat, dar totuşi să te apuci deja de tăiat panglici, asta înseamnă să fii Ludovic Orban”, susţine Ciolacu.

”Să nu fii decât premier desemnat, dar totuşi să te apuci deja de tăiat panglici! Asta înseamnă să fii Ludovic Orban”, a scris, vineri pe Facebook, Marcel Ciolacu, făcând referire la faptul că Ludovic Orban a participat, alături de Klaus Iohannis, la inaugurarea Staţiei de comprimare gaze naturale Podişor din judeţul Giurgiu.

Ciolacu afirmă că noul coridor de transport al gazelor naturale din regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală pe axa Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) reprezintă un proiect de aproape jumătate de miliard de euro al Transgaz început în timpul guvernelor PSD.

”Sper doar ca PNL să nu îl distrugă prin incompetenţă! Nici dacă apela la ajutoarele lui Gigi Kent şi interlopului Calu, prietenii ministrului cu grinda de la Dezvoltare, nu putea domnul Orban să facă 330 de km de conductă de gaze! Adevărul este unul simplu: aceşti oameni se vor lăuda doar cu ce a făcut PSD, pentru că altceva nu vor fi în stare să construiască! De asta trebuie opriţi luni la votul de învestitură!!!”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Votul de învestitură a Guvernului Orban este programat luni, la ora 14.00.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite