Ciolacu anunţă că aşteaptă USRPLUS „să termine cu baletul şi să semneze” moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Calin
Marcel Ciolacu, Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a transmis pe Facebook că formaţiunea pe care o conduce nu va accepta ca „dorinţa românilor de a scăpa de acest Guvern ticălos” să fie folosită „ca obiect de şantaj”. Potrivit liderului, dacă USR PLUS vrea ca Guvernul „să pice, ăşi dau toţi demisia”.

„Dacă USR PLUS vrea ca acest guvern să pice, îşi dau toţi demisia. Şi tot guvernul pleacă! PSD va depune moţiunea de cenzură când vom avea cele 234 de semnături necesare trecerii ei. Azi, ne mai lipsesc 30. Îi aşteptăm pe cei din USR PLUS să termine cu baletul şi să semneze. În nici un caz nu vom accepta ca dorinţa românilor de a scăpa de acest guvern ticălos să fie folosită de USRPLUS ca obiect de şantaj între partidele din Coaliţie”, a transmis Marcel Ciolacu pe Facebook. 

Premierul a declarat la finalul şedinţei de Guvern fără miniştrii USRPLUS că îl revocă pe ministrul Justiţiei Stelian Ion. „Am trimis documentul cu revocarea”, a informat premierul. El a motivat decizia făcută afirmând că nu va accepta miniştri care să se opună modernizării României şi a spus că va propune un ministru interimar care să înţeleagă prioritatea zero a investiţiilor.

Reprezentanţii USR PLUS în Guvern au anunţat că nu vor participa la şedinţa programată pentru miercuri seara în încercarea de a boicota şedinţa. Dan Barna a anunţat că mâine va exista o întâlnire a coaliţiei în care se va stabili cum va funcţiona parteneriatul în continuare, în contextul crizei generată de OUG Anghel Saligny. Formaţiunea a ameninţat că va ieşi de la Guvernare. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite