Cine este Anca Dragu, prima femeie care va conduce Senatul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Dragu (USR PLUS) a fost aleasă, luni seară, în funcţia de preşedinte al Senatului. Fostă şefă a Finanţelor în guvernul Cioloş, Dragu va fi prima femeie care va conduce Senatul României.

„Vă asigur că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noţiunii de respect. Respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect faţă de colegi. Respectul, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conştientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul său legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal”, a declarat Anca Dragu imediat după încheierea votului din plenul Senatului.

Dragu obţinut 75 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”, învingându-l astfel pe Lucian Romaşcanu, propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

Cine este Anca Dragu

Anca Dragu a urmat cursurile Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde şi-a obţinut licenţa în 1996. Între 1999 şi 2000, studiază la Universitatea Georgetown din Statele Unite în cadrul unui program de studii în domeniului politicilor economice şi afacerilor internaţionale. În 2007, obţine o diplomă de masterat de la SNSPA, iar în 2010 îşi susţine doctoratul în ştiinţe economice la ASE. 

Între 1996 şi 2001, Dragu a lucrat ca economistă în cadrul Băncii Naţionale a Românie şi, între 2001 şi 2013, a lucrat pentru Fondul Monetar Internaţionale. Între 2013 şi 2015 a lucrat ca analist economc în cadrul Comisiei Europene, post de pe care va pleca pentru a ocupa funcţia de ministrul al Finanţelor în cabinetul condus de Dacian Cioloş între 17 noiembrie 2015 şi 4 ianuarie 2017.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite