Criza guvernamentală nu se rezolvă prin manevre de campanie electorală. Curtea a obligat PSD să vină în faţa parlamentarilor şi să ceară votul necesar pentru restructurarea guvernului în urma schimbării structurii politice.

Prin aceeaşi decizie, preşedintele este la rândul său obligat să numească miniştri interimari şi să motiveze refuzul nominalizării miniştrilor plini propuşi iniţial de premier. Dar asta nu afectează în nici un fel fondul problemei şi anume votul de încredere pe care Guvernul trebuie să-l solicite în Parlament. Ceea ce produce complicaţii pentru PSD în tentativa de a supravieţui la Palatul Victoria. 

Dispariţia ALDE ca partid politic nu este nicio surpriză, pentru că, în realitate, nu a fost niciodată un partid politic, cum nu au fost multe în anii de după 1990. Raţiunea existenţei, mai mult sau mai puţin îndelungate, a unor asemenea formaţiuni a fost una singură, să asigure menţinerea la putere a unui partid mare, dar care nu are majoritatea necesară unei guvernări monocolore. Iar o astfel de majoritate nu a mai primit niciun partid în România, după primele alegeri din mai 1990. Partide mici, efemere, partide înfiinţate de personaje politice abonate la locuri în structurile puterii, partide aşchie, partide inventate s-au tot perindat, de multe ori cu aceiaşi oameni, care nici ei nu mai ştiu sub câte sigle de partid şi-au frecat coatele prin Parlament şi prin birouri ministeriale.

Nobilele idealuri ALDE se văd acum, când colegii domnului Tăriceanu s-au aşezat la coadă în faţa ghişeului PSD, acolo unde se dau posturi în Guvern.

Problema este că doamna Dăncilă are ce să ofere, dar nimeni nu ştie pentru cât timp. Până la alegerile prezidenţiale mai sunt două luni. Cu mare chin ar fi posibil ca Guvernul să scoată din joben numărul de voturi necesar să treacă restructurarea, deşi nici asta nu se ştie. Ar urma o moţiune de cenzură. Aici sunt câţiva care joacă la două capete, încercând să câştige indiferent de rezultatul votului.

Dar alegerile prezidenţiale vor aduce toate clarificările necesare. Dacă nici măcar nu se califică în finală, doamna Dăncilă va fi rapid executată în PSD. Fără perspectiva realegerii în Parlament, o serie de senatori şi deputaţi PSD se vor orienta spre Victor Ponta, chiar şi înainte de alegerile prezidenţiale.

Pentru prima dată în istoria sa, PSD se va afla în pericol de a deveni un partid de mâna a doua, irelevant politic. Un partid care nu mai atrage traseişti, ci care furnizează emigranţi către partidele cu şanse prospere în alegeri.

O şansă pentru PSD ar fi să iasă de la guvernare cât mai repede, profitând de venirea în parlament pentru a aobţine votul de încredere. Intrarea în opoziţie a fost benefică înaintea alegerilor din 2016 şi a asigurat un scor-record pentru PSD.

Acum, PSD ar lăsa în braţele actualei opoziţii un buget plin de găuri, împovărat de majorări salariale şi de pensii, imposibil de susţinut fără măsuri de echilibrare bugetară. Ar veni din nou apă la moara PSD, care ar acuza ceea ce a început de pe acum prin „pactul bunăstării“, că liberalii nu vor altceva decât să taie pensiile şi salariile românilor.

Există însă şi o mare diferenţă faţă de 2015-2016. Guvernul Cioloş a fost controlat de PSD, care şi-a păstrat funcţii-cheie în Guvern şi în tot aparatul central şi local. Acum, o guvernare PNL-USR nu va mai face aceeaşi greşeală şi atunci PSD ar rămâne fără resurse pentru numeroasa clientelă de partid. Ceea ce PSD nu-şi poate permite.