Barna: „Nu susţin o moţiune de cenzură. Ar fi ridicol. În niciun context nu intrăm la guvernare cu PSD“. Cele trei variante pentru fuziunea USR-PLUS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Barna a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că USR are o relaţie corectă cu PNL şi nu va susţine o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, anunţată de PSD . Scopul USR e să intre la guvernare după alegerile parlamentare cu portofolii puternice, astfel încât să determine o schimbare profundă a României. Cât despre fuziunea cu PLUS, liderul USR spune că sunt trei variante: înainte de locale, între alegeri sau după parlamentare

”Condiţiile în care USR ar intra la guvernare cu PSD: niciuna în niciun context. Vreau să fie foarte clar acest mesaj. Moţiunea de cenzură: o dezavuez foarte clar. Nu fac balet politic. Pentru România, prioritară în acest moment e reacţia la criză. Ar fi ridicol ca antreprenorii să-şi protejeze angajaţii, copii să-şi protejeze bătrânii şi noi să facem consultări la Cotroceni pentru Guvern. Ar fi un vârf de iresponsabilitate în care USR nu va intra. Priorităţile sunt altele”, a explicat liderul USR Dan Barna, într-o conferinţă de presă dedicată programului de guvernare al USR.

Întrebat, de Adevărul, ce potofolii şi-ar dori USR într-o viitoare guvernare cu PNL, Dan Barna a răspuns: ”Miniştri în zona de mediu, zona de Justiţie. Vream să contăm în următoarea guvernare ca parteneri asumaţi. Nu vizăm două ministere decorative, ca relaţia cu Parlamentul şi încă un minister fără portofoliu. USR va veni la guvernare ca să schimbe România”. 

Cât despre relaţia USR-PNL, Dan Barna a spus: „Nu facem opoziţie populistă, ca PSD, care priveşte bugetul României ca pe un sac fără fund, dar nici nu am fost un vagon agăţat la trenuleţul PNL, să votăm orice iniţiativă a PNL. Avem o relaţie corectă, cinstită cu PNL. 

Dan Barna a vorbit şi despre calendarul fuziunii cu PLUS. ”Avem mai multe date: înainte de locale, între alegeri locale şi parlamentare sau după parlamentare. Sunt optimist. Proiectul USR-PLUS e proiectul care va duce România mai departe”, a spus liderul USR. 

Europarlamentarul USR Cristian Ghinea a completat: ”Nu vrem să ne întoarcem la normalitate de dinainte de criză, în care politicienii promit şi desenează autostrăzi pe hârtie. Vrem să schimbăm modul în care se face politică în România”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite