Cunoaşteţi povestea prostului care-şi bagă de bună voie capul în laţ ca să vadă cum şi dacă strânge? Nici eu n-o cunosc, dar, văzând zbaterile guvernului, deciziile contradictorii şi ştersăturile din calcule, l-am văzut aievea pe prostul cu pricina. E foarte fudul şi incapabil să înveţe din dezastrele în care intră întotdeauna. Dă târcoale capcanei, cântărind cu minţişoara lui ciudată sfaturile primite. E plin de sine. Ştie mai bine decât lumea cum stau lucrurile. Mama îl alinta în copilărie aşa: „Deşteptu' lu' mama!” Ce să mai spui?

Aşa arată lucrurile în viziunea ministrului marilor proiecte, D. Şova, prin gura purtătorului său personal de cuvânt, V. Ponta. Strategia de autostrăzi până în 2018 e cel mai ciudat „plan” pe care mi-a fost dat să-l aflu. Sună pompos, e drept. Are, în viziunea aiuristică a guvernului, tronsoane de interes naţional, cum ar fi Craiova-Calafat, ori Bucureşti-Alexandria. Lipseşte, obsesiv, culoarul Sibiu-Piteşti. Ce să fie, totuşi, acest mister? De unde până unde dorinţa de a deschide prioritar Calafatul sau Alexandria? Păi cum de unde? De la marea dezvoltare industrială, de la centrul mondial comercial şi de afaceri, împărţit frăţeşte între cele două localităţi. Nu se ştie că România gravitează în jurul Calafatului? Nu pe aici se scurge România către Bulgaria, pentru a-şi face cumpărăturile de toamnă? Păi, ce, ne jucăm?

Tocmai, că nu ne jucăm. Aici vor fi banii dumneavoastră. Cât despre banii europeni, ăia de pe coridoarele stabilite, să se spele cu ei pe cap. În timp ce fondurile comunitare sunt supuse unui control strict, iar costurile trebuie integrate standardelor, marile noastre realizări locale nu sunt grevate de astfel de fiţe. Aici noi decidem şi tot noi facem împărţeala. Clienţii noştri se încălzesc pe margine, simt deja duhoarea profitului necontrolat. Urmează alegeri grele, trebuie hrănit sponsorul cu biberonul public. Dar asta nu e încă tot.

Privind PSD, ai viziunea înfricoşătoare a unui balaur în care căpăţâna e captiva membrelor. Labele, coada, spinarea şi burta hotărăsc să umble pe coclauri, iar creierul se lasă purtat, încercând să pară că el dă ordinele. De fapt, autorităţile locale sunt mult mai puternice decât centrul de decizie (cu un cuvânt tocit, baronii). Băieţii bazaţi şi strângători trântesc pe masă pohta ce-au pohtit-o. „Vreau ca blestemata asta de autostradă să înceapă de la poarta mea!” „Vreau ca autostrada să treacă pe sub balconul meu!” „Am o moşioară. Faceţi un ocol pe la mine, că vreau mi-o expropriaţi!” Repet: parcă văd aievea cum se pune „problema” în spatele uşilor închise. Urmează argumentele: „Aduc cele mai multe voturi!” „Ba eu! Ba eu!” Şi încerc să-mi imaginez dacă un ministru în toate minţile poate să explice că realizărili locale vor îngropa viitorul. Ce viitor? Conducerile vin şi pleacă. Partidele oricum alternează la guvernare. Dar pământul? Va fi veşnic al urmaşilor urmaşilor, până la a şaptea spiţă.

Iată cum preşedintele, eliberat de strânsoarea propriului partid, care a procedat la fel, îşi poate permite acum să-i ţintească pe prostovani. E simplu şi eficient. Toată România visează un coridor european. Ei bine, poate urmaşii urmaşilor noştri o să-l vadă. Dar noi, visătorii de azi, vom fi de mult oale şi ulcele. Mă întorc la cele spuse mai sus şi înclin să cred că am greşit niţel. Am spus prostie? Da-i şi mai multă lăcomie!