A lucrat cu Plahotniuc, pe sub mână? Ori este cumva o înţelegere cu socialiştii lui Dodon, să piardă acum ca să devină mai puternici la toamnă? Putin a dat indicaţii - nu ştim ce a spus dar este imposibil să nu fi fost implicat. România a intervenit decisiv, doar a susţinut integrarea europeană a Republicii Moldova şi vrea refacerea AIE, cu implicarea „statului paralel“.

Exagerând, cam acesta a fost climatul alegerilor de la Chişinău, din 1991 până în prezent. Niciun gest politic al unui candidat nu a fost explicat prin prestaţia acelui candidat, ci prin raportare la altceva, la un lanţ cauzal imaginar, la o suită de explicaţii ilogice dar care au o logică internă ce pare a fi imbatabilă când este expusă public.

Datorită iluziilor ce s-au destrămat succesiv din 1991 în prezent, la Chişinău orice este considerat posibil şi orice este deopotrivă imposibil, într-un climat general de deziluzie şi suspiciune. Dacă ar fi candidat Ronald Reagan la primărie, ar fi fost considerat „actor de mâna a doua“, „omul ruşilor“ şi „omul americanilor“ simultan dar niciodată „om politic“.

Primul său gest lipsit de echivoc a fost anunţarea candidaturii, în contextul în care propria alianţă politică nu discutase această problemă în interior. Puşi în faţa faptului împlinit, partenerii lui Andrei Năstase nu au avut încotro, au trebuit să accepte această candidatură.

Singurul antidot la această degradare continuă a fundamentelor unei comunităţi politice este de a spune adevărul, de a arăta că împăratul este de fapt gol. A crea noi clivaje politice este inutil: sunt mai multe clivaje decât capacitatea normală de înţelegere. A prezenta proiecte politice ambiţioase este interpretat ca fiind un semn de izolare la nivelul elitelor.

Andrei Năstase a înţeles această ecuaţie electorală. Primul său gest lipsit de echivoc a fost anunţarea candidaturii, în contextul în care propria alianţă politică nu discutase această problemă în interior. Puşi în faţa faptului împlinit, partenerii lui Andrei Năstase nu au avut încotro, au trebuit să accepte această candidatură. Din acel moment, Năstase a început campania electorală. Nu a contat că celelalte partide nu aveau candidaţi în acel moment. A fost un gest eminamente politic ce a atras admiraţia electoratului, obişnuit cu figuri politice ezitante. Socialiştii şi-au dorit iniţial o victorie la aceste alegeri pentru a răzbuna înfrângerea lui Dodon. Ion Ceban a fost un candidat redutabil, cu un număr mare de voturi în primul tur. Partidul Democrat a dorit să testeze o strategie care va fi repetată la alegerile parlamentare: candidatul independent, bunul gospodar necontaminat politic.

Andrei Năstase a realizat o analiză pragmatică a peisajului politic la început de bătălie. Sprijinul putea veni dintr-o singură parte: apartenenţa la PPE. Afilierea la o familie politică europeană a făcut diferenţa. Contracandidaţii săi nu au avut acest avantaj. Năstase a chemat la Chişinău reprezentanţii celui mai important partid membru PPE din România, PNL; de fapt, i s-a oferit spontan acest sprijin. Ceban nu putea chema un politician rus cultivat de Igor Dodon. Silvia Radu a copiat cumva acest comportament, a invitat-o pe Gabriela Firea la Chişinău. Problema este că „lanţul de iubire“ între PSD şi PD s-a rupt de ceva vreme. Liviu Dragnea consideră că orice construcţie iniţiată de Victor Ponta trebuie uitată. Drept urmare, nu a instituit o relaţie directă cu Plahotniuc. Vizitele de rutină ale premierilor Tudose şi Dăncilă la Chişinău nu trebuie să înşele: PSD nu are la ora actuală un partener politic la Chişinău. În aceste condiţii, afirmarea apartenenţei la o familie politică europeană a devenit, pe neaşteptate, un avantaj.

Ȋn imperiul oligarhului nu există roluri definitive, ci doar un „drept de viaţă şi de moarte“ asupra „supuşilor“.

În momentul anunţării rezultatelor turului întâi, am avut reacţia pe care a avut-o generalul Pacepa la aflarea asasinării lui Kennedy, relatată în cartea „Programat să ucidă“. Pacepa relata că în câteva secunde a avut intuiţia „este mâna KGB“ şi a împărtăşit această intuiţie unui cerc restrâns de generali ai Securităţii: mi-am dat seama spontan despre ce este vorba. Atunci când am aflat că Radu s-a clasat pe locul trei, iar Năstase pe locul doi, deşi sondajele (cele credibile, deşi diferenţa între credibil şi necredibil este arbitrară în cazul sondajelor din Republica Moldova) arătau ordinea inversată, am realizat instantaneu că experimentul „candidat independent“ începuse să funcţioneze cu motoarele reduse, nu la capacitatea maximă. De ce s-a întâmplat acest lucru? Dintr-un calcul extrem de pragmatic. Plahotniuc a creat toate premisele ca justiţia să fie controlată politic, prin mecanismul de numire a şefului CNA. Principalul său obiectiv a fost şi este să nu existe vreo altă majoritate politică clară care să dorească instituirea unor mecanisme care să garanteze independenţa justiţiei. O eventuală confruntare electorală Ceban - Radu în turul doi l-ar fi obligat fie să îşi asume direct riscurile conducerii administrative a unui oraş foarte greu de gestionat, fie să creeze sentimentul de auto-încredere în tabăra socialistă, ceea ce putea duce la o mobilizare fără precedent pentru alegerile parlamentare şi la posibilitatea unei majorităţi clare PSRM. Plahotniuc detestă guvernarea unui singur partid - preferă coaliţiile largi, instabile în care PD poate juca rolul de partid - balama, mereu indispensabil. Astfel, a calculat că cea mai bună variantă este să-şi sacrifice propriul experiment, iar în turul doi să nu ofere nicio indicaţie electoratului PD, pentru a vedea care este tendinţa politică a momentului. Radu putea obţine mai mult. Şeful ei nu a dorit să o transforme într-un potenţial primar. Interimatul a fost considerat ca fiind de ajuns. Ȋn imperiul oligarhului nu există roluri definitive, ci doar un „drept de viaţă şi de moarte“ asupra „supuşilor“.

Am realizat instantaneu şi că strategia de abandon controlat a PD, plus lipsa de viziune a PSRM, joacă în favoarea lui Năstase şi am afirmat public: acesta va fi noul primar al Chişinăului. În acel moment, se credea în general că Ceban va fi favorizat de punerea în funcţiune a binomului Dodon-Plahotniuc. Un binom care nu a mai dat randament de această dată.

În urmă cu câţiva ani, a fost suficient un singur reportaj la o televiziune rusă pentru ca Igor Smirnov să plece din fruntea Transnistriei. Acum, un material similar despre Năstase, cu fapte inventate, difuzat în imperiul mediatic, l-ar fi scos definitiv din cursă pe candidatul pro-european. Nici socialiştii nu au atacat decisiv contracandidatul, din lipsă de inspiraţie. Ceban a preferat să joace rolul bunului gospodar. Eroare fatală. Electoratul ştia foarte bine că nu doreşte să câştige pentru el primăria Chişinău, ci pentru şeful său Dodon, un trofeu îndelung râvnit.

Electoratul unionist oricum nu avea alternativă, Ceban era pericolul absolut.

În aceste condiţii, Năstase a avut strategia potrivită. Nu a atacat ideologic niciunul din blocurile politice rivale. Nu a jucat cartea geopolitică. A vorbit despre planurile sale, despre Chişinău, despre el însuşi. Nu a acceptat confruntările directe cu Ceban, deoarece alegerile nu sunt despre administraţie (varianta PSRM), nici despre geopolitică (varianta unioniştilor), ci despre politică pur şi simplu. Da, alegerile sunt exclusiv despre politică şi despre cetăţean, despre felul în care vrem să fim reprezentaţi.

Această strategie este întotdeauna câştigătoare, dar în general consultanţii politici scumpi şi pseudo-analiştii politici vor să vândă un om politic precum un produs comercial. Cetăţenii au înţeles că pentru produse comerciale trebuie să mergi la magazin, pentru oameni politici trebuie să mergi la alegeri. În goana pentru câţi mai mulţi bani pentru consultanţă, candidaţii sunt învăţaţi să ştie cât mai multă administraţie, să prezinte cât mai multe cifre, să explice ceea ce în mod evident îi depăşeşte, să fie peste tot şi nicăieri deopotrivă. Andrei Năstase a fost el însuşi - nici mai mult, dar nici mai puţin. Procedând astfel, cei care au votat-o pe Radu în primul tur l-au votat în mod natural în al doilea tur. Electoratul unionist oricum nu avea alternativă, Ceban era pericolul absolut. Astfel, Năstase a acumulat în plus 22% din voturi faţă de primul tur, luând mai mult cu aproape 75% din voturi faţă de propriul scor electoral. Toate acestea în condiţiile în care nu a pactizat cu vreun partid politic, nu a promis nimic competitorilor săi şi nu a făcut compromisuri.