Anca Dragu, despre demisia Florinei Presadă: A fost un membru foarte valoros pentru USR şi pentru Parlamentul României. Sper să revină în USR PLUS

Anca Dragu, despre demisia Florinei Presadă: A fost un membru foarte valoros pentru USR şi pentru Parlamentul României. Sper să revină în USR PLUS

FOTO: Facebook/ Florina Presada

Preşedinta Senatului, Anca Dragu, a afirmat, vineri, că Florina Presadă „a fost un membru foarte valoros pentru USR şi un membru foarte valoros pentru Parlamentul României”. Anca Dragu speră că fosta senatoare va putea fi convinsă să revină asupra deciziei de a demisiona.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Forina Presadă a fost un membru foarte valoros pentru USR şi un membru foarte valoros pentru Parlamentul României (...) eu sper că Florina să revină în USR PLUS, să o convingem că lucrurile nu sunt aşa cum se văd în acest moment”, a declarat, vineri, la Digi 24, Anca Dragu. 
 
Preşedinta Senatului a afirmat că nu ştie exact la ce s-a referit Presadă în criticile pe care le-a adus USR. 
„Florina nu este membru al Parlamentului şi-mi pare rău că nu o avem colegă”, a mai afirmat Dragu. 
 
Fostul senator Florina Presadă a anunţat vineri, într-o postare pe Facebook, că demisionează din USR, ca urmare a deciziei conducerii partidului de a-l numi pe Călin Badiu - consilier judeţean la Timiş şi programator în cadrul unei companii locale - secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, moment în care i-a devenit clar că expertiza sa nu mai este de folos în organizaţie. În opinia sa, dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparenţă şi politica de gaşcă au devenit emblematice pentru noul USR. Ea precizează că despărţirea sa de USR nu înseamnă şi dorinţa de a se despărţi de politică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările