Înainte de anul 1989 exista un mare program de cîntat patria şi partidul, numit Cîntarea României. Ideea lui era largă şi generoasă, fiind organizat de la nivelul cel mai de jos, popular, pînă pe scenele de la Ateneu, anume că tot românul este, în fond, artist. Numai că niciun regim pînă la comunişti nu i-a dat ocazia democratică să se desfăşoare. În fond, ştiţi şi cei tineri cam cum e un asemenea program de kitsch artistic, azi se cheamă Românii au talent. Ei, atunci era cu participare obligatorie- dar te alegeai cu ceva, indiscutabil. Presa de stat şi de partid muncea de zor la mobilizare – anticomuniştii feroce de mai tîrziu, gen Lucia Hossu Longin, erau în frunte, desigur- şi de bine, de rău, se strîngeau sălile pline şi audienţele. Nu se compara însă cu cenacul Flacăra sau Galele Amfiteatru, unde aceleaşi elemente patriotice erau date pe mîna unor profesionişti, nu propagandişti, cu urmarea a mai puţine limbi directe la Ceauşescu, dar real entuziasm.

Cam asta mi-a amintit şi mitingul PSD, unde s-a cheltuit o avere pe mîna unor maeştri de ceremonii care sunt demni de Cîntarea României şi nu ar putea fi promovaţi la cenancul Flacăra. Ceea ce e uimitor, avînd în vedere că oraşul Bucureşti numai de agenţii de publicitate şi de events nu duce lipsă, e însă o veche observaţie de a mea că acolo unde partidele s-au obişnuit cu contracte preferenţiale, încep de la propria lor publicitate şi aşa o fac neperformantă. Pe scurt, au adunat vreo sută cincizeci de mii de oameni, cîţi au fost şi la maximul Rezist de acum un an, cu rezultatul că n-a înţeles nimeni de ce s-au strîns iar pe Euronews (post condus de români, pentru cine nu ştie) s-a dat parada Gay Pride.

Cele cîteva mii (maximum) de manifestanţi Rezist permanenţi, bine conduşi de Mălin Bot sau Oana Dobre (”Corupţia ucide”, după talk-show-urile lui Tatulici), doi profesionişti, deşi nu ai anticorupţiei, bine susţinuţi de agenţia de publicitate a opoziţiei şi de altele pe bază de voluntari, s-au mişcat, prin contrast, mult mai bine. Ei au huiduit-o cu mai mult ecou pe Gabi Firea şi au fost daţi repetat la Euronewsba chiar s-a anunţat că vor fi daţi înainte să se strîngă în luna ianuarie. Pentru cine nu a văzut deja filmul ăsta, are şi el un nume, în 1989 s-a numit Revoluţia română în direct. Cîţiva profesionişti şi o mulţime de ziarişti străini complezenţi sau amatori de clişee au produs vreo şaizeci de mii de morţi ai Revoluţiei române – o manipulare atît de crasă că a intrat în toate manualele şi care a făcut ca, odată demascată, cifra de vreo 1100 de morţi, deşi cea mai mare din Est, să nu mai facă nimănui nicio impresie. Unii protagonişti sunt, uimitor, aceiaşi (fotografi, corespondenţi presă străină), azi cînd ne livrează, cu participarea şi a unor inocenţi, din ce în ce mai puţini, Anticorupţia română în direct

Spectacolul ca spectacolul, dar ce au reuşit propagandiştii celor două tabere este o atmosferă de o intoleranţă incredibilă unii faţă de alţii. Am mers adesea la manifestaţii- nu mi-a păsat niciodată dacă alţii merg sau la ce manifestaţii merg. E treaba lor! La astea cu Bucureştiul, ani de zile am fost circa zece oameni, de unde provin miile de oameni interesaţi de soarta oraşului care o înjură pe Firea e un mister pentru mine. De ce era atmosfera asta de disperare prin oraş weekendul ăsta, în care, de abia aterizată, nu ştiam cum să plec mai repede (greu, greu cînd locuieşti pe Lascăr Catargiu, bulevardul era închis pentru PSD, iar Calea Victoriei pentru Gay Pride). Per total, văzând atăţia jandarmi stresaţi şi auzind că nu a fost niciun incident, aş zice că a fost totul OK, şi atunci de ce revărsau demascări şi înfierări după, pe atîtea canale, şi de ce fiecare om din oraş avea impresia că demonstranţii PSD îi calcă lui iarba? Da, ştiu, unii au în spate milioanele de voturi ale lui Iohannis din turul doi şi speranţa că vor scăpa de Teleorman. Şi PSD-ALDE au milioanele cu care au cîştigat alegerile şi speranţa să nu mai audă de austeritate. Ce dovedeşte asta? Oare nu ştiam dinainte că avem interese şi idei diferite? E firesc. Dar de ce lăsăm propaganda să împingă lucrurile în zona în care nu mai există nicio brumă de solidaritate naţională şi fiecare grup visează să îl elimine pe celălalt? Unde naţiune nu e, şi nu se poate naţiune fără un numitor comun de solidaritate, proiectul european al unei ţări nu are succes. Eliminarea celorlaţi nu e un proiect fezabil de ţară.

Singurul exemplu pozitiv şi luminos vine de la votanţii din Chişinău, care au votat şi contra răului, şi contra răului mai mic, şi cu o minialinanţă pe bune sorosistă au luat majoritatea votanţilor, că oraşul Chişinău e totuşi european. Bravo! Împreună, echipa Adrian Năstase-Maia Sandu este pentru noi echivalentul Macron 2! Cîte nu se pot realiza, dacă ne ocupăm şi cu altceva decît cu propaganda şi contrapropaganda....

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe RomaniaCurata.ro