Pianistul Charles Richard -Hamelin, în recital, pe 7 septembrie, la Sala Auditorium de la Muzeul Naţional de Artă

Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora  11.00, Charles Richard  Hamelin va susţine un recital  de  pian la Sala Auditorium de la Muzeul Naţional de Artă. În program vor fi lucrări de Debussy, Rahmaninov, Enescu şi Prokofiev.

Text de Lavinia Coman

Programul pianistului Charles Richard-Hamelin începe cu o piesă de primă tinereţe a lui Claude Debussy (1862-1918), menită, la momentul creării, să deschidă calea inovaţiei atonale, după trei secole de dezvoltare tonală a discursului sonor, şi să elibereze fraza melodică de tirania barei de măsură, conturând periodizarea liberă, asimetrică. Images oubliées (Imagini uitate), compuse la începutul celui de al optulea deceniu al veacului trecut, apar ca o prevestire explicită şi clară a ceea ce-şi propunea să construiască inspiratul adolescent prin opera sa pianistică, revoluţionând maniera de a face să sune acest instrument. O respiraţie abia schiţată, un sunet imponderabil şi translucid, o subtilă maleabilitate ritmică apăreau ca trăsături ce făceau cântatul său diferit de pianistica momentului. Şoapta, sugestia, vraja deveneau de acum înainte valori mai importante decât simetria, ordinea, raţiunea, în ţara fermecată a muzicii.

Serghei Rahmaninov (1873-1943), steaua de primă mărime a şcolii pianistice ruse, străluceşte printr-o carieră excepţională de pianist internaţional şi deopotrivă ca autor al unor opusuri de referinţă din repertoriul de concert. Stilul său pianistic se afirmă cu pregnanţă de la bun început, prin Piesele op. 3, compuse în anul 1892. Acest stil inimitabil se caracterizează prin unitatea constantă dintre virtuozitate, armonie şi spaţialitate sonoră, prin faptul că face pianul să rezoneze ca un ansamblu de clopote, efect muzical ce apare ca o adevărată semnătură de autor. Împreună cu alte procedee favorite de scriitură, efectul respectiv face o pagină de Rachmaninov uşor de recunoscut în orice program difuzat public.

Cu Suita I pentru pian, George Enescu (1881-1955), ctitorul şcolii muzicale moderne româneşti, inaugurează şirul opusurilor pe care le-a dedicat pianului. Prima suită, în sol minor, Suita în stil vechi op. 3, este alcătuită din Preludiu (Grave), Fugă (Allegro moderato), un amplu Adagio şi un Final Presto. Muzica urmează în mod explicit modelele Bach, Händel, precum şi arta vechilor clavecinişti francezi şi italieni, prin utilizarea unor mijloace specifice de a trata instrumentul, precum opoziţia tutti-concertino sau procedeul Terrassenspiel. Trebuie să observăm faptul că recursul la memoria barocă reprezenta pe atunci, în anul elaborării, 1897, o opţiune absolut originală. Ulterior acest tip de inspiraţie din arta preclasică a fost denumit neobaroc. Pentru compozitorii pianişti a fost o direcţie predilectă, pe care au urmat-o Cl. Debussy, M. Ravel sau A. Roussel. Dar trebuie să observăm şi să subliniem că George Enescu i-a anticipat pe toţi aceştia cu un interval de la câţiva ani până la două decenii.

Un alt compozitor-pianist de primă mărime în viaţa muzicală internaţională, Serghei Prokofiev (1891-1953), aduce în patrimoniul artei clavirului un stil modern, pe de o parte neoclasic, obiectiv, riguros, precis, iar pe de altă parte un limbaj armonic îndrăzneţ, cu accente percutante, cu o motricitate mecanică, virtuoză cu precădere în genul toccat, spectaculos şi plin de energie, vervă, strălucire. În ansamblul creaţiei pianistice, un loc important revine celor 9 sonate. Sonata a patra, op. 29 în do minor a fost concepută în anul 1917, după tiparul tradiţional, în trei mişcări. Prima parte, Allegro molto sostenuto, începe cu o temă discretă ca o confidenţă şoptită, urmată de tema secundă, cu profil cromatic, în registrul grav şi cu efecte de harpă la mâna dreaptă, creând o atmosferă de mister şi legendă. Dezvoltarea şi repriza sunt construite după regula clasică, prima mişcare încheindu-se cu tema a doua adusă cu o octavă mai sus. Partea a doua, Andante assai, are structura tripartită consacrată. Episodul A e o temă cu două variaţiuni, B aduce un episod nou, după care A” prezintă două noi variaţiuni. Partea finală, Allegro con brio, ma non leggiero, în tonalitate majoră, are forma de rondo-sonată, iar expresia e aceea de carnaval dezlănţuit, plin de umor şi vigoare.

PROGRAM

RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE

Sâmbătă, 7 septembrie, ora  11.00            

Sala Auditorium, Universitatea Naţională de Muzică          

Charles  Richard-Hamelin – recital  de  pian                        

Debussy  – Images oubliées (Imagini uitate)

Rahmaninov – Morceaux de fantaisie (Piese-fantezii) op. 3

Enescu – Suita I în sol minor op. 3

Prokofiev – Sonata nr. 4 în do minor, op. 29