Orchestra Română de Tineret interpretează, pe 10 septembrie, lucrări de Ligeti, Rahmaninov, Brahms/ Schönberg la Sala Palatului

Marţi, 10 septembrie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, Orchestra Română de Tineret, dirijată de Michael Sanderling, va avea în program lucrări de György Ligeti, Serghei Rahmaninov şi Johannes Brahms/Arnold Schönberg. Solist va fi pianistul Nobuyuki Tsujii.

Text de Mihai Cojocaru

Concertul românesc pentru orchestră aparţine primei perioade din creaţia lui György Ligeti (1923–2006), din timpul studiilor acestuia la Conservatorul din Budapesta. Deşi diatonică şi accesibilă, lucrarea încheiată în 1951 nu a fost pe placul Cenzurii maghiare, care a considerat-o prea modernă şi a interzis interpretarea sa în public. Prima audiţie a avut loc abia în 1971, în epoca unui comunism „cu faţă umană” şi după plecarea definitivă a lui Ligeti din Ungaria.

Concertul este alcătuit din patru părţi (Andantino–Allegro vivace–Adagio ma non troppo–Molto vivace) care se cântă fără întrerupere. Grupate câte două, segmentele constitutive urmează modelul lent-repede din csardas-ul tradiţional maghiar, dar folosind elemente din muzica populară românească, pe care Ligeti o cunoştea din copilăria şi adolescenţa petrecute la Târnăveni şi Cluj. Pe măsură ce muzica avansează, stilul devine tot mai modern şi original, Concertul încheindu-se cu un dans animat, de tipul Ciocârliei.

Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov (1873–1943) reprezintă un triumf al muzicii romantice ruse. Pentru compozitor, a însemnat înainte de toate o renaştere. În 1897, în urma primei audiţii a Simfoniei I, dirijate de Alexandr Glauzunov şi soldate cu un eşec de proporţii, Rahmaninov a căzut într-o profundă depresie. „După acea simfonie, nu am mai compus nimic timp de trei ani. Mă simţeam ca un om care ar fi suferit un atac şi pentru mult timp şi-ar fi pierdut uzul mâinilor şi al creierului”, mărturisea mai târziu. Disperat, apelează la serviciile doctorului Nikolai Dahl, care îi promite vindecarea cu ajutorul unui tratament neconvenţional, bazat pe hipnoză. „Auzeam aceleaşi formule repetate zi de zi...îţi vei scrie concertul.. .vei lucra cu mare uşurinţă... concertul va fi de o calitate excelentă. Deşi pare incredibil, terapia m-a ajutat cu adevărat. În acea vară am început din nou să compun”. Treptat, ideile s-au închegat într-un opus pentru pian şi orchestră, care i-a fost dedicat lui Dahl. Încă de la premiera din 1901, Concertul nr. 2 (în trei mişcări: Moderato – Adagio sostenuto – Allegro scherzando) s-a bucurat de un succes răsunător, păstrat până astăzi, graţie liniilor melodice generoase, a virtuozităţii strălucitoare a solistului, a caracterului pregnant al fiecărei secţiuni şi a unui limbaj în acelaşi timp sofisticat şi accesibil, specific marilor opere de artă.

Încă de la debutul său componistic, Johannes Brahms (1833–1897) dovedea reale abilităţi în tratarea formelor muzicale ample. Robert Schumann, care i-a asigurat lansarea pe marea scenă, observa că opusurile camerale ale tânărului său coleg maschează „adevărate simfonii”. Totuşi, până la realizarea primei sale simfonii propriu-zise, aveau să treacă peste douăzeci de ani. Cu spiritul critic şi introvertit care îl caracteriza, Brahms pornea într-o manieră discretă, a paşilor mici, conştient fiind de greutatea răspunderii de a continua tradiţia simfonică germană care îi fusese încredinţată de Schumann. În lucrările pentru un număr redus de instrumente – din care pianul făcea adesea parte – nu găsea însă un refugiu, ci mediul propice pentru exersarea diferitelor tehnici de compoziţie şi de stil. Cvartetul cu pian nr. 1, în sol minor, op. 25 (în patru mişcări: Allegro – Intermezzo: Allegro ma non troppo – Andante con moto – Rondo alla Zingarese: Presto) aparţine primei perioade a creaţiei brahmsiene, fiind terminat în 1863. În 1937, Arnold Schönberg, profund cunoscător şi important promotor al muzicii marelui romantic german, a ales această lucrare pentru a scoate la iveală potenţialul simfonic printr-o orchestraţie de mari dimensiuni. În 1947, cu câţiva ani înainte de moartea sa, Schönberg publica un eseu de importanţă istorică, intitulat Brahms – the progressive (Brahms, progresistul), în care se relevă câteva dintre mijloacele tehnice şi expresive pe care Schönberg, părintele avangardei muzicale, le-a învăţat de la Brahms, un compozitor considerat mai degrabă conservator. După încheierea orchestraţiei, manuscrisul i-a fost expediat dirijorului Pierre Monteux cu menţiunea „A cincea simfonie de Brahms”. Într-adevăr, aidoma celebrelor Tablouri dintr-o expoziţie de Musorgski, dezvăluite într-o ipostază în acelaşi timp autentică şi transformată, la o scară nebă-nuită, prin orchestraţia semnată de Ravel, Cvartetul cu pian nr. 1 de Brahms devine, după intervenţia lui Schönberg, o veritabilă simfonie, o sursă cu potenţial ritmic şi coloristic copleşi-toare şi entuziasmantă, o frescă de mari dimensiuni a travaliului motivic-tematic de tip beetho-venian (în prima parte), dar şi a vervei unui csardas formidabil (în mişcarea finală), scris cu inspiraţie şi fler de un tânăr deja integrat în vibraţia vieneză a sonorităţilor populare din epoca sa.                                                                                         

PROGRAM

MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Marţi 10 septembrie     ora 20.00   

Sala Palatului

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

MICHAEL SANDERLING dirijor

NOBUYUKI TSUJII pian

Program:

György Ligeti – Concertul românesc pentru orchestră

Serghei Rahmaninov – Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră, op. 18

Johannes Brahms/Arnold Schönberg – Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor, op. 25