Compozitorul Adrian Iorgulescu: „«Vocea» mea se va auzi de acum înainte doar în sălile de concert“

Compozitorul Adrian
Iorgulescu: „«Vocea» mea se va auzi de acum înainte doar în
sălile de concert“

Adrian Iorgulescu, un ministru controversat, dar un compozitor şi intelectual apreciat de colegii de breaslă

Preşedintele „breslei“ (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România), fost ministru al Culturii şi organizator al unora dintre cele mai reuşite ediţii ale Festivalului Enescu, consideră că a „revenit la matcă“, prin cele patru lucrări simfonice şi concertante scrise în ultimii ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Intrarea, ca şi plecarea, din creuzetul politicii active este rezultatul unui act de voinţă“, spune fostul ministru Adrian Iorgulescu, care a luat această decizie tocmai când „cetatea“ şi partidul (PNL) aveau mai mare nevoie de el, odată cu câştigarea puterii de către preşedintele Iohannis. Iorgulescu a ales Arta, ceea ce pe termen lung, să sperăm, s-ar putea dovedi o decizie înţeleaptă şi bine chibzuită.

Doinel Tronaru: Ne aflăm, după doi ani, în timpul unei noi ediţii a Festivalului „George Enescu“. Atât în calitate de profesionist al muzicii, cât şi în cea de om implicat la un moment dat în organizarea festivalului, dar şi în cea de simplu meloman, v-aş ruga să comentaţi puţin această ediţie a festivalului. Care consideraţi că sunt „vârfurile“ acestei ediţii? Ce concerte, dar şi eventuale manifestări conexe, le-aţi recomanda ca fiind de neratat?
Adrian Iorgulescu: Subiectiv şi selectiv, din mulţimea concertelor propuse m-aş opri asupra câtorva, într-o ordine cvasi-aleatorie. Menţionez astfel mari ansambluri precum: Staatskapelle Dresden, San Francisco Symphony, London Symphony Orchestra, Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra, Monte Carlo Philharmonic, Konzerthausorchester Berlin, Wiener Philharmoniker, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, Israel Philharmonic Orchestra, interpreţi de notorietate internaţională în recitaluri ca: Murray Perahia, Elisabeth Leonskaja, Christian Zacharias. Nu în ultimul rând, chem, de asemenea, melomanii să participe la ciclul de concerte „Repere ale muzicii contemporane româneşti“, patronat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR).

„Non multa, sed multum“

Cum comentaţi decizia luată pentru anul acesta de scurtare a festivalului, de reducere la (doar) trei săptămâni (de fapt de revenire la o situaţie anterioară)? Consideraţi că va asigura o mai mare supleţe a desfăşurării festivalului sau a fost luată exclusiv din motive bugetare („e criză, monşer!“)?
Decizia respectivă are, evident, o motivaţie financiară. Consecinţele în plan artistic nu sunt însă neapărat negative. Dimpotrivă, efectele unei selecţii autentice s-ar putea dovedi în perspectivă benefice. Personal, sunt adeptul proverbului latin „non multa, sed multum“. Rămâne de văzut (respectiv de auzit) dacă acest lucru se va proba şi în cadrul desfăşurărilor sonore ce au debutat pe 30 august.

Se pare că este ultima ediţie în calitate de director artistic a maestrului Ioan Holender (dacă nu vom asista la o spectaculoasă revenire de ultim moment). Cum vedeţi atunci viitorul Festivalului Enescu? Se deschide astfel o nouă eră sau ar trebui mai degrabă să fim îngrijoraţi?
Meritele lui Ioan Holender rămân incontestabile, în definirea şi realizarea ultimelor ediţii ale festivalului. Cu privire la viitor, cred că succesorul – indiferent cine va fi el – va încerca, în egală măsură, să păstreze parte dintre specificităţile tradiţionale ale manifestării şi să împrospăteze anumite linii de acţiune conceptuală şi practică.

„Despărţirea de Enescu“

Tot în această idee, e momentul şi al unui bilanţ (din punct de vedere artistic, bineînţeles) al „erei Holender“ pentru Festivalul Enescu.
Un asemenea bilanţ se va face probabil la un moment dat. Aşteptăm.

Ştiu că v-am mai întrebat, dar mi se pare că această întrebare merită pusă oricând. Ce ne mai puteţi spune despre George Enescu – omul şi opera –, cum îl redescoperiţi în fiecare etapă a vieţii dvs.? Credeţi că, intelectual vorbind, a avut loc „despărţirea de Enescu“ sau nu consideraţi acest lucru o inevitabilitate?
Viaţa, opera unui maestru, constituie neîncetat surse de cercetare, inspiraţie şi reflecţie pentru generaţiile următoare de compozitori şi muzicologi, chiar şi pentru marele public. George Enescu nu face excepţie. Dincolo de mitizări, uneori de contestări, interesul faţă de studiul moştenirii sale rămâne o constantă. Îi invit, pe această cale, pe cei doritori să participe la lucrările simpozionului organizat de UCMR, ce se va desfăşura în zilele de 3 şi 4 septembrie în Aula Palatului Cantacuzino, unde vor fi analizate şi dezbătute teme de această factură, precum şi altele nu mai puţin importante.

„Revenirea la matcă“

Şi acum o întrebare mai personală. Aţi încetat activitatea politică, de susţinător al PNL (tocmai când era mai mare nevoie, zic eu), v-aţi retras din funcţiile publice, nu vreau să spun că aţi intrat într-un „con de umbră“, dar oricum nu mai ocupaţi prim-planul din timpul guvernării Tăriceanu. Care sunt proiectele dvs. actuale? Ce ar trebui să aşteptăm nou, artistic sau ca „voce a cetăţii“, de la dvs.?
Deşi am abandonat activitatea politică militantă, am rămas membru al PNL, formaţiune a cărei doctrină o apreciez şi o respect. Intrarea, ca şi plecarea, din creuzetul politicii active este rezultatul unui act de voinţă, care trebuie să se manifeste într-un moment sau altul. În ceea ce mă priveşte, apreciez că revenirea la profesie, la activitatea academică, reprezintă opţiunile corecte şi necesare. „Vocea“ mea se va auzi de acum înainte doar în sălile de concert. Consider că cele patru lucrări simfonice şi concertante scrise în ultimii ani confirmă „revenirea la matcă“, de care aminteam. Cu privire la proiectele mele actuale şi de perspectivă, poate vom dialoga cu altă ocazie.

Mulţumesc mult.

CV

A fost ministru al Culturii

S-a născut pe 6 iulie 1951, în Bucureşti.

A urmat studii universitare la Academia de Muzică Bucureşti, Secţia Compoziţie (1970-1974), absolvind apoi un Master la Academia de Muzică din Bucureşti şi cursuri de specializare la Academia de Muzică din Bucureşti (1974-1975) şi la Academia „Santa Cecilia“ din Roma (1982).

A compus simfonii, concerte instrumentale, muzică de operă, lucrări corale şi muzică de film, fiind distins cu numeroase premii în România.

A fost ales în funcţia de vicepreşedinte (1990-1992), apoi în cea de preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (începând din anul 1992).

Premii: Premiul „Dinu Lipatti“ (1973); Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în anii 1979, 1981, 1982, 1987, 1989; Premiul „George Enescu“ al Academiei Române (1983); Premiul UCIN – 1987; Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de cavaler (2000).

Pe lângă activitatea de muzicolog, Adrian Iorgulescu s-a remarcat şi ca om politic. El a fondat Partidul Alternativa României (PAR), împreună cu Varujan Vosganian şi Laurenţiu Ulici, cu puţin timp înaintea alegerilor parlamentare din 1996. UFD a fuzionat prin absorbţie cu Partidul Naţional Liberal la 19 aprilie 2003. La data de 22 august 2005, Adrian Iorgulescu a fost numit în funcţia de ministru al Culturii şi Cultelor în Guvernul Tăriceanu, înlocuind-o în acest post pe Mona Muscă. Şi-a încheiat mandatul de ministru la termen, respectiv decembrie 2008.

Este căsătorit cu Liliana Iorgulescu, dansatoare şi coregrafă, nume de marcă al coregrafiei contemporane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările