
Generalul Silviu Predoiu, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, unde a activat ca prim-adjunct al directorului, dar şi ca director interimar, a vorbit, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, despre relaţia dintre serviciile de informaţii şi politicieni, despre modul cum fructifică primii oameni în stat informaţiile primite şi care sunt principalele riscuri la adresa securităţii României.
Silviu
Predoiu: Problema nu e că ajung în poziţii care impun sau doar presupun
interacţiunea cu serviciile persoane cu o slabă cultură de securitate, pentru că ea poate fi
compensată. Dacă există bună intenţie şi încredere, lucrurile pot fi depăşite.
Problema e că, din ce am văzut, politicienii care vin spre servicii au uneori
idei preconcepute, vin cu teorii ale conspiraţiei şi cu abordări ostile de
principiu. În baza acestor opinii au un set de aşteptări, de regulă nerealiste.
Când aşteptările sunt infirmate de interacţiunea cu serviciile, ei virează în
cel mai bun caz către un scepticism, cum e el definit la DEX. Asta e varianta
pozitivă. Varianta cealaltă e starea de
ostilitate. Am avut interlocutori din politică, unii oameni admirabili. Am avut
sentimentul că mă agreau şi pe mine ca interlocutor, dar nu ca reprezentant al
Serviciului. Când venea vorba de servicii apărea un blocaj şi o ostilitate
iraţională. Încrederea între factorul politic şi servicii e esenţială.
Serviciile sunt esenţiale în orice fel de societate, dar ele rămân doar servicii.
Angajaţii serviciilor sunt servitori publici. E o demnitate în sine. Faţă de
altă zonă, noi suntem anonimi. Nu putem spune: eu sunt cel care a salvat, eu
sunt el care a adus. Din multe motive. Presupune altruism dublat de anonimitate.
Serviciile
trimit informări către factorii politici importanţi. Ei ar trebui să se uite
peste ele, să trimită un feedback, eventual să vină cu întrebări suplimentare.
Lucrurile chiar se întâmplă aşa ?... pentru că impresia noastră e că oamenii
politici nu prea ţin cont de aceste informări.
Chiar dacă dau
impresia că fug, eu cred că le citesc. Dar de la lectură şi până la utilizare este
un pas foarte mare. Eu, ca serviciu, nu am dreptul să-l judec pe politician.
Cumva, e dreptul lui de a utiliza sau nu informaţiile pe care i le trimit. Nu de puţine ori mi-au spus ofiţeri mai
tineri că au adus informaţii, dar nu le-au regăsit în deciziile politicienilor.
Dar politicienii primesc informaţii din multe părţi. Nu doar de la noi. Ce se întâmplă în final cu
informaţia e dreptul şi răspunderea beneficiarului. Toate informaţiile trimise
de noi au la sfârşitul notei un formular de feedback. Trebuie doar să bifeze.
Din păcate, mulţi nu dau întotdeauna (n.r. – feedback). Sunt şi unii beneficiari mai
interesaţi. Feedback-ul e util. Noi colaborăm cu multe servicii partenere.
Primim feedback de la servicii, de la beneficiarii serviciilor de acolo, de la
premieri, de la preşedinţi. Primim mai des decât de la beneficiarii noştri.
Trimiteţi note
informative unor decidenţi politici şi ei iau decizii. S-ar putea însă ca deciziile lor să fie
contrare interesului naţional. Ce faceţi?
Serviciile oferă
informaţii. Culeg opinii din medii avizate şi le prezintă decidenţilor politici. Răspunderea e a lor
şi nu serviciile trebuie să tragă la răspundere politicianul. Pentru acest
lucru sunt asociaţii, organizaţii, cetăţenii. Serviciile trebuie doar să
informeze.
Dar dacă ei
greşesc grav ?
Serviciul nu
sancţionează. Dacă ar face asta, s-ar ajunge la abuzuri, la aşa-zisul „stat
paralel“. Serviciile nu trebuie să-şi extindă autoritatea.
Vă aduc în discuţie un caz concret, cazul mutării ambasadei noastre din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Aţi transmis informări decidenţilor politici ?
Am transmis
voluntar şi apoi am primit şi noi întrebări. Noi nu îi spionăm pe
beneficiarii noştri. Noi nu îi spionăm ca să le cunoaştem agenda. În cazul ambasadei, am transmis
voluntar informaţii, pentru că eram obligaţi Apoi am
fost invitaţi şi la discuţii. Decizia ulterioară a politicienilor eu nu-mi permit să o judec.
Domnule general, trăim o perioadă nesigură, cu multe schimbări în plan internaţional. Se schimbă polii de putere, se reaşează sferele de influenţă. Care sunt cele mai mari riscuri la adresa securităţii României?
Discuţiile de
acest gen se pot ţine în 2 ipostaze. În primul rând, în incinte securizate, cu
persoane avizate, având pe masă materiale, probe şi argumente. Sau se pot ţine la pahar, la
cârciumă, unde poţi spune orice. Variantele între cele două sunt doar
compromisuri de natură a confuza. Riscul înseamnă ameninţare plus
vulnerabilitate. Mie mi se pare că noi avem, în acest moment, mai multe vulnerabilităţi decât
ameninţări. Într-un mod ciudat, noi ne generăm singuri vulnerabilităţile.
Referitor la ameninţări, există un nivel de subiectivitate. Când vorbim despre
ameninţare, noi gândim printr-o serie de factori specifici României. O ameninţare
majoră rămân terorismul, mai ales prin impactul emoţional asupra populaţiei.
Trebuie să recunoaştem că, în ceea ce priveşte terorismul, serviciile din România şi-au făcut treaba.
Şi nu e o
întâmplare. Dar riscurile sunt în creştere, pe măsură ce se conştientizează de către
vectori ai grupărilor teroriste contribuţia României la acţiunile Alianţei Nord Atlantice,
fiind popularizată prezenţa de trupe, contribuţia informativă. Serviciile româneşti sunt al doilea
contributor din punct de vedere cantitativ şi calitativ la informarea NATO.
Asta atrage după sine un semnal de alertă.
Reprezintă o
ameninţare la adresa securităţii naţionale, însă, şi situaţia de risc din regiune. Ne aflăm în proximitatea unor
conflicte reci care pot oricând să se încălzească. Ne aflăm aproape de un
teatru de război. Nu e atât de mare distanţa de aici până în Donbass. Există
factori de ameninţare generaţi de resurgenţa naţionalismului şi extremismului.
Când noi calculăm ameninţările, nu plecăm ca la cumpărături, cu o listă. Noi plecăm de la
materiale programatice. În speţă, ameninţările trebuie să se manifeste faţă de
interesele României. Ele se regăsesc în Strategia Naţională de Apărare. În acest
document există un capitol intitulat „Interese naţionale de securitate”.
Iar un interes
naţional menţionat acolo este consolidarea UE. La obiective se menţionează şi cum contribuim la întărirea UE: prin
participarea cu propuneri şi iniţiative consolidate, de natură a promova Uniunea Europeană.
Dacă luăm în calcul ultimele afirmaţii despre UE ale unor consilieri din arcul
guvernamental, ale unor funcţionari de partid, asta ar trebui să mă ducă pe
mine cu gândul că ei lucrează împotriva interesului naţional?
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: