Fost şef al SIE: Atacurile la adresa UE sunt atacuri la interesul naţional

Generalul Silviu Predoiu, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, unde a activat ca prim-adjunct al directorului, dar şi ca director interimar, a vorbit, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, despre relaţia dintre serviciile de informaţii şi politicieni, despre modul cum fructifică primii oameni în stat informaţiile primite şi care sunt principalele riscuri la adresa securităţii României.

„Adevărul“: Se discută mult despre interferenţa dintre politicieni şi servicii. În funcţia de şef al SIE, aţi prins mai multe guverne şi aţi avut de a face cu oameni politici din diferite partide. Ce aşteptări au politicienii de la servicii?

Silviu Predoiu: Problema nu e că ajung în poziţii care impun sau doar presupun interacţiunea cu serviciile persoane cu o slabă cultură de securitate, pentru că ea poate fi compensată. Dacă există bună intenţie şi încredere, lucrurile pot fi depăşite. Problema e că, din ce am văzut, politicienii care vin spre servicii au uneori idei preconcepute, vin cu teorii ale conspiraţiei şi cu abordări ostile de principiu. În baza acestor opinii au un set de aşteptări, de regulă nerealiste. Când aşteptările sunt infirmate de interacţiunea cu serviciile, ei virează în cel mai bun caz către un scepticism, cum e el definit la DEX. Asta e varianta pozitivă.  Varianta cealaltă e starea de ostilitate. Am avut interlocutori din politică, unii oameni admirabili. Am avut sentimentul că mă agreau şi pe mine ca interlocutor, dar nu ca reprezentant al Serviciului. Când venea vorba de servicii apărea un blocaj şi o ostilitate iraţională. Încrederea între factorul politic şi servicii e esenţială. Serviciile sunt esenţiale în orice fel de societate, dar ele rămân doar servicii. Angajaţii serviciilor sunt servitori publici. E o demnitate în sine. Faţă de altă zonă, noi suntem anonimi. Nu putem spune: eu sunt cel care a salvat, eu sunt el care a adus. Din multe motive. Presupune altruism dublat de anonimitate.

Serviciile trimit informări către factorii politici importanţi. Ei ar trebui să se uite peste ele, să trimită un feedback, eventual să vină cu întrebări suplimentare. Lucrurile chiar se întâmplă aşa ?... pentru că impresia noastră e că oamenii politici nu prea ţin cont de aceste informări.  

Chiar dacă dau impresia că fug, eu cred că le citesc. Dar de la lectură şi până la utilizare este un pas foarte mare. Eu, ca serviciu, nu am dreptul să-l judec pe politician. Cumva, e dreptul lui de a utiliza sau nu informaţiile pe care i le trimit. Nu de puţine ori mi-au spus ofiţeri mai tineri că au adus informaţii, dar nu le-au regăsit în deciziile politicienilor. Dar politicienii primesc informaţii din multe părţi. Nu doar de la noi. Ce se întâmplă în final cu informaţia e dreptul şi răspunderea beneficiarului. Toate informaţiile trimise de noi au la sfârşitul notei un formular de feedback. Trebuie doar să bifeze. Din păcate,  mulţi nu dau întotdeauna (n.r. – feedback). Sunt şi unii beneficiari mai interesaţi. Feedback-ul e util. Noi colaborăm cu multe servicii partenere. Primim feedback de la servicii, de la beneficiarii serviciilor de acolo, de la premieri, de la preşedinţi. Primim mai des decât de la beneficiarii noştri.  

Trimiteţi note informative unor decidenţi politici şi ei iau decizii. S-ar putea însă ca deciziile lor să fie contrare interesului naţional. Ce faceţi?  

Serviciile oferă informaţii. Culeg opinii din medii avizate şi le prezintă decidenţilor politici. Răspunderea e a lor şi nu serviciile trebuie să tragă la răspundere politicianul. Pentru acest lucru sunt asociaţii, organizaţii, cetăţenii. Serviciile trebuie doar să informeze. 

Dar dacă ei greşesc grav ? 

Serviciul nu sancţionează. Dacă ar face asta, s-ar ajunge la abuzuri, la aşa-zisul „stat paralel“. Serviciile nu trebuie să-şi extindă autoritatea. 

Vă aduc în discuţie un caz concret, cazul mutării ambasadei noastre din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Aţi transmis informări decidenţilor politici ? 

Am transmis voluntar şi apoi am primit şi noi întrebări. Noi nu îi spionăm pe beneficiarii noştri. Noi nu îi spionăm ca să le cunoaştem agenda. În cazul ambasadei, am transmis voluntar informaţii, pentru că eram obligaţi  Apoi am fost invitaţi şi la discuţii. Decizia ulterioară a politicienilor eu nu-mi permit să o judec.

Domnule general, trăim o perioadă nesigură, cu multe schimbări în plan internaţional. Se schimbă polii de putere, se reaşează sferele de influenţă. Care sunt cele mai mari riscuri la adresa securităţii României?

Discuţiile de acest gen se pot ţine în 2 ipostaze. În primul rând, în incinte securizate, cu persoane avizate, având pe masă materiale, probe şi argumente. Sau se pot ţine la pahar, la cârciumă, unde poţi spune orice. Variantele între cele două sunt doar compromisuri de natură a confuza. Riscul înseamnă ameninţare plus vulnerabilitate. Mie mi se pare că noi avem, în acest moment, mai multe vulnerabilităţi decât ameninţări. Într-un mod ciudat, noi ne generăm singuri vulnerabilităţile. Referitor la ameninţări, există un nivel de subiectivitate. Când vorbim despre ameninţare, noi gândim printr-o serie de factori specifici României. O ameninţare majoră rămân terorismul, mai ales prin impactul emoţional asupra populaţiei. 

Trebuie să recunoaştem  că, în ceea ce priveşte terorismul, serviciile din România şi-au făcut treaba.

Şi nu e o întâmplare. Dar riscurile sunt în creştere, pe măsură ce se conştientizează de către vectori ai grupărilor teroriste contribuţia României la acţiunile Alianţei Nord Atlantice, fiind popularizată prezenţa de trupe, contribuţia informativă.  Serviciile româneşti sunt al doilea contributor din punct de vedere cantitativ şi calitativ la informarea NATO. Asta atrage după sine un semnal de alertă.

Reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, însă, şi situaţia de risc din regiune. Ne aflăm în proximitatea unor conflicte reci care pot oricând să se încălzească. Ne aflăm aproape de un teatru de război. Nu e atât de mare distanţa de aici până în Donbass. Există factori de ameninţare generaţi de resurgenţa naţionalismului şi extremismului. Când noi calculăm ameninţările, nu plecăm ca la cumpărături, cu o listă. Noi plecăm de la materiale programatice. În speţă, ameninţările trebuie să se manifeste faţă de interesele României. Ele se regăsesc în Strategia Naţională de Apărare. În acest document există un capitol intitulat „Interese naţionale de securitate”.

Iar un interes naţional menţionat acolo este consolidarea UE. La obiective se menţionează şi cum contribuim la întărirea UE: prin participarea cu propuneri şi iniţiative consolidate, de natură a promova Uniunea Europeană. Dacă luăm în calcul ultimele afirmaţii despre UE ale unor consilieri din arcul guvernamental, ale unor funcţionari de partid, asta ar trebui să mă ducă pe mine cu gândul că ei lucrează împotriva interesului naţional?