Rezultatele IML, în cazul Mario Iorgulescu: Ce consumase înainte de accidentul teribil în care a murit un tînăr de 24 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele rezultate ale analizelor în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, au fost publicate joi de Institutul Naţional de Medicină Legală.

Potrivit acestora, Mario Iorgulescu, implicat într-un grav accident rutier în Capitală, duminică dimineaţa în urma căruia Daniel Vicol a decedat, a ieşit pozitiv la testul privind consumul de cocaină. 

De asemena, Mario Iorgulescu consumase şi alcool înainte de a se urca la volanul maşinii şi avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima verificare şi 1,76 la a doua verificare - ceea ar însemna că ar fi putut avea 2,20 g/l alcool pur în sânge în momentul accidentului.

Fiului preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal se află în continuare internat la Spitalul Elias.

Duminică, aflat la volanul unui autoturism marca Aston Martin, tânărul de 24 de ani a a pierdut controlul asupra volanului pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite