Regele Mihai şi Basarabia. O poveste uitată de neuitat

Despre Regele Mihai şi Basarabia am avut prlejul să vorbesc zilele trecute, cu Aliona Grati care a avut amabilitatea să vorbească despre volumul său şi despre semnificaţiile An Centenar Regele Mihai la Chişinău.

Mihaela Toader - În calitate de coordonator al proiectului „Regele Mihai-un destin în slujba Românei” finanţat de Ministerul Culturii şi realizat Asociaţia Diplomaţie şi Identitate Culturală Europeană (ADICE) în parteneriat cu Muzeul Naţional Peleş vă întreb ce semnificaţii are Anul Centenar Regele Mihai la Chişinău?

Aliona Grati - Anul Centenar Regele Mihai la Chişinău are în primul rând semnificaţia de aducere-aminte. Pentru cei născuţi în spaţiul dintre Nistru şi Prut în perioada când acesta se afla în componenţa URSS, regii înaintaşilor lor sunt aproape nişte necunoscuţi. Politicile de deznaţionalizare, interdicţiile asupra trecutului istoric, politica românofobă, adevărul denaturat al istoriografiei sovietice, ateismul agresiv şi măsurile coercitive au distrus metodic memoria colectivă a românilor basarabeni despre instituţia regală.

Mihaela Toader - Cum a început şi cum a evoluat pentru Dumneavoastră acest proiect de a scrie o carte despre Regele Mihai?

Aliona Grati - Am explicat oarecum acest traseu în introducerea cărţii mele „Regele Mihai şi Basarabia. O poveste uitată de neuitat”, Eikon, 2021. La început a fost o problemă personală: m-am întrebat nu o dată, atunci când întâlneam numele regelui Mihai la ştiri sau în vreo carte, de ce ştiu atât de puţine lucruri despre el. Mă simţeam vinovată şi îmi puneam întrebări: de ce regele tuturor românilor nu a fost şi regele meu? Mai precis, de ce nu l-am perceput drept regele meu? Apoi s-au întâmplat nişte lucruri: funeralii regelui şi omagiul pe care i l-a adus poporul român, invitaţia la Şcoala de vară de la Sinaia (14-19 iulie 2018) organizată de ICCMER pe tema „Regele Mihai şi exilul românesc postbelic” şi rugămintea câtorva profesori de la Chişinău să le ţin prelegeri elevilor lor pe marginea acestui subiect. Am înţeles că subiectul nu lasă indiferent pe nimeni, mai ales pe tinerii de la noi şi atunci mi-am zis că trebuie să cercetez subiectul cu program. Convingerea că trebuie să dau informaţiei adunate de mine coerenţa unui studiu structurat mi-avenit atunci când, citind laolaltă toate cărţile despre monarhia românească, în general, şi despre regele Mihai, în particular, am constatat că tema Basarabiei nu apare decât accidental în ele.

Mihaela Toader - Ce anume aţi urmărit în această carte, cum aţi structurat-o?

Aliona Grati - Am încercat să înţeleg, pornind de la un corpus de texte literare, ce a însemnat, cum a fost perceput, imaginat şi mai ales povestit regele Mihai, implicit regalitatea de către basarabeni după o perioadă de câteva decenii de interdicţii asupra subiectului. Mai exact, mi-am propus să urmăresc reprezentarea regelui Mihai în literatura produsă de locuitorii de astăzi din raza geografică a fostei cândva provincii Basarabia aparţinând Regatului României. Când zic„literatură”, am în vedere sensul larg al noţiunii, de la creaţiile din cultura populară (textele folclorice apărute în epoca regelui Mihai, recitate şi astăzi de seniori; evocările martorilor oculari), la literatura cultă scrisă recent (memorii, jurnal, roman). Am constatat că ceea ce nu s-a putut spune cu voce tare în perioada sovietică a lunecat în adâncimea structurală a imaginarului artistic: în mărturii, în legende, în poveşti. Proiecţiile artistice, atâtea câte există, au constituit forme de rezistenţă la mecanismele de „spălare a creierului” instrumentate de istoriografia oficială comunistă şi totodată mijloace de păstrare a memoriei.

Mihaela Toader - Ce momente importante ne puteţi relata cu Regele Mihai la Chişinău?

Aliona Grati - Pot spune că am urmărit toate acţiunile regelui legate de Basarabia şi de Chişinău şi le-am descris în carte. Mihai a fost la Chişinău de patru ori în vizite oficiale şi de mai multe ori în vizite neoficiale, dacă e să le dai credit evocatorilor, martorilor oculari. A vizitat Chişinăul cu tatăl său, Carol al II-lea în vara anului 1935, de Bobotează în 1940 şi, deja în calitate de rege, de două ori, la o lună de la instalarea administraţiei româneşti în august 1941, apoi şi cu ocazia sărbătoririi unui an de la eliberarea capitalei Basarabiei, la 31 octombrie 1942, împreună cu regina-mamă Elena.

Mihaela Toader - Ce evenimente sau proiecte au avut loc în acest an la Chişinău despre Regele Mihai?

Aliona Grati - Din păcate, nu prea multe. Situaţia pandemică a dictat, şi o mai face în continuare, alte imperative. Dar putem menţiona evenimentul organizat chiar de ziua regelui, pe 25 octombrie, la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, în clădirea din preajma monumentului Ştefan cel Mare. A fost lansată cartea pomenită, dar şi un film documentar, al cărui autoare sunt, despre vizitele regelui Mihai şi reginei-mamă Elena la Chişinău, care încheie un serial de filme despre vizitele monarhilor la Chişinău. Filmul poate fi găsit pe dialogica.asm.md, butonul Multimedia.

Mihaela Toader - Ce înseamnă astăzi personalitatea Regelui Mihai la Chşinău?

Aliona Grati - Voi porni de la datele pe care mi le-a oferit investigaţia mea, culese din tot teritoriul dintre Nistru şi Prut. Pentru o întreagă generaţie de basarabeni, astăzi în crepuscul, regele Mihai înseamnă lumea copilăriei, vârsta de aur, casa părintească, adăpostul securizat. Amintirile îi strămută către un înţeles înalt al vieţii lor. Pentru cei care le-au auzit poveştile, pentru copiii şi nepoţii lor, Mihai este un personaj fabulos:Prinţul Făt-Frumos, Bunul Împărat, Regele Reîntregitor, Regele Apărător de Ţară, dar şi, desigur, simbolul Unităţii Naţionale.Pentru mine înseamnă că am avut un trecut de bun-simţ care cântăreşte mult în destinul nostru, o memorie împărtăşită cu membrii unei naţiuni cuprinse cândva într-un vast şi impunător în plan european teritoriu, precum şi un model de lider luminat, de prestigiu, unitar şi integru moral, înrudit cu mai toate casele regale europene şi, la care putem face referinţă, atunci când cerem şi îi proiectăm societăţii normalitatea, începând chiar de la capii ei.