Premierul Ciucă a demarat o anchetă legată de achiziţionarea testelor de salivă pentru elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Florin Ciucă FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Premierul Florin Ciucă FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să înceapă o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste de salivă la Oficiul National pentru Achizitii Centralizate si Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit unui anunţ al Guvernului.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să demareze o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste de salivă la Oficiul National pentru Achizitii Centralizate si Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, arată o informare a Guvernului. 

Grupul de comunicare strategică a anunţat duminică seară decalarea programului de testare a elevilor, din cauza întârzierii livrării de teste.

„Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate. Având în vedere că cea mai recentă tranşă din lotul de teste achiziţionate a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul acestei zile şi în această noapte,din cauza întârzierilor în livrarea materialelor,  s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi. 

Conducerea Ministerului Educaţiei este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a găsi soluţii rapide şi eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţămant. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămâna, luni şi joi sau marţi şi vineri, in funcţie de disponibilitatea testelor. 

De asemenea, Ministerul Sănătăţii este pregătit să acorde sprijin tehnic în privinţa procesului de testare a elevilor şi cadrelor didactice“, scrie în informarea transmisă presei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite