Patru interlopi din Timiş, cercetaţi în libertate pentru trafic de persoane şi proxenetism. Membrii grupării racolau tinere prin metoda „loverboy”

Patru interlopi din Timiş, cercetaţi în libertate pentru trafic de persoane şi proxenetism. Membrii grupării racolau tinere prin metoda „loverboy”

Procurorii DIICOT îi cercetează în libertate pe cei patru proxeneţi Imagine: Inquam Photos

Patru bărbaţi care anul trecut au racolat două tinere prin metoda „loverboy”, apoi le-au exploatat sexual, au fost puşi sub control judiciar de procurorii DIICOT Timişoara, deşi sunt vizaţi într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism. Asta înseamnă că proxeneţii beneficiază de cea mai blândă măsură din legislaţia penală, adică sunt cercetaţi în libertate, având instituite anumite interdicţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au dispus măsura controlului judiciar cu privire la cei patru bărbaţi, dintr-un total de 10 persoane conduse la audieri. 
 
„Începând cu anul 2019, cei 4 bărbaţi ar fi racolat două tinere, de 19 şi 20 de ani, prin metoda «loverboy», iar ulterior le-ar fi constrâns pe fete, prin acte de ameninţare, să practice prostituţia, în interesul lor financiar”, se arată în comunicatul DIICOT.
 

Cum operau proxeneţii

Bărbaţii în cauză ar fi postat pe un site anunţuri însoţite de fotografii, în care ar fi apărut tinerele în diverse ipostaze şi prin intermediul cărora ar fi racolat clienţii. 
 
„10 persoane au fost conduse astăzi la audieri, iar faţă de cele 4 persoane în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar”, se arată în comunicat.
 
Ancheta continuă în urma celor 5 percheziţii domiciliare, efectuate în Petrila şi Cimpa, din judeţul Hunedoara.
 
În acest caz, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT din Timişoara, documentează activitatea infracţională a unei grupări infracţionale specializate în racolarea de tinere provenind din medii dezavantajoase social şi financiar şi constrângerea acestora la practicarea prostituţiei.
 
Activităţile beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
    
    

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: