O obligaţie suplimentară la vânzarea unei maşini la mâna a doua. Se întoarce certificatul de autenticitate emis de RAR
0Alături de cei care achiziţionează maşini din străinătate la mâna a doua, şi persoanele care cumpără în România maşini uzate ar putea fi obligate să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român (RAR), se arată într-un proiect de lege aflat în dezbatere la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.
Potrivit proiectului de lege, certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere (CAVR) ar putea redeveni obligatorie şi atunci când se schimbă proprietarul unei maşini înmatriculate în România, nu numai atunci când se cumpără o maşină second hand din străinătate.
După cum se arată în expunerea de motive, CAVR nu mai este obligatorie din 2016 pentru maşinile înmatriculate în România care îşi schimbă proprietarul, această operaţiune fiind, în prezent, obligatorie numai pentru cei care cumpără maşini la mâna a doua din străinătate şi vor să le înmatriculeze în România.
Acest lucru favorizează creşterea numărului de autovehicule furate, motiv pentru care, potrivit proiectului de lege, operaţiunea de certificare a autenticităţii va presupune şi verificarea de către RAR a bazelor de date puse la dispoziţie de autorităţi, pentru a depista dacă vehiculul figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internaţional.