Membru CNSAS, despre colaborarea lui Băsescu cu Securitatea: Nu a fost servit de un serviciu. Ce s-a găsit e rezultatul încrucişării informaţiilor şi adâncirii investigaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Arhivă
Traian Băsescu FOTO Arhivă

Germina Nagâţ, membru CNSAS, a declarat, potrivit News.ro, că Traian Băsescu nu a fost „servit” de niciun serviciu de informaţii, iar informaţiile care au apărut legate de colaborararea cu Securitatea au fost „rezultatul încrucişării informaţiilor de toate felurile şi adâncirii investigaţiilor”. Nagăţ a mai precizat că a fost şi o ambiţie personală să vadă dacă a fost curăţat dosarul lui Băsescu şi a constatat că nu s-a întâmplat acest lucru.

Germina Nagâţ a declarat, potrivit News.ro, în ceea ce priveşte faptul că Traian Băsescu a primit în 2004 şi în 2009 adeverinţa că nu a colaborat cu Securitatea, iar în 2019 a devenit turnător la Securitate, că „întâi că a primit decizia de necolaborare în 2006, pe legea veche, Legea 187/1999, care a fost declarată neconstituţională după plângerea domnului Dan Voiculescu, declarat şi dumnealui colaborator, dar cu mulţi ani în urmă. În 2009 a fost verificat, cum spuneţi dumneavoastră, în evidenţele CNSAS şi în evidenţele foştilor deţinători de arhivă, serviciile, nu s-a găsit niciun document şi nicio informaţie cu privire la colaborarea dumnealui cu Securitatea. În 2013, a fost declarat din nou necolaborator, dar de data asta într-o adeverinţă cu preambul”, explicând că asta „înseamnă că în 2013 s-au găsit documente privind relaţia dumnealui cu Securitatea, dar nu au întrunit cerinţele legale de a fi numit colaborator”. 

„Legea are o definiţie foarte strictă. Trebuie să întruneşti două cerinţe cumulativ, să fi denunţat atitudinea anticomunistă, asta-i foarte important şi să fi încălcat drepturile omului. Traian Băsescu nu denunţase atitudinea anticomunistă în documentele găsite în 2013, dar probau totuşi relaţia cu Securitatea. Nu este niciun dubiu în privinţa asta. Sunt din altă epocă. Nu întrunea această cerinţă, nu erau denunţate atitudini anticomuniste. Această adeverinţă, care are multe pagini şi e pe site-ul CNSAS a fost contestată în instanţă de domnul Dan Voiculescu. A fost, dacă nu mă înşel, şi un intervenient, domnul Ciuvică. Şi au pierdut. Adică adeverinţa a rămas valabilă, interpretarea CNSAS a fost corectă, acele documente nu îl încadrau în categoria colaborator”, a mai explicat Nagăţ. 

Nagâţ a menţionat că în 2019 au fost reluate verificările în privinţa lui Traian Băsescu şi un coleg a intrat pe diverse siteuri şi a găsit informaţii care i-au folosit mult.

„Coperţi, ca să zic aşa, fără nimic înăuntru, există. Există la domnul Băsescu nu o copertă, există un cadru de fost microfilm. Nu este un cadru de microfilm propriu zis, este un cadru de semnalare, aşa se numeşte, care ne spune că a existat un microfilm la un moment dat al acestui dosar care a fost distrus. Deci dosarul domnului Băsescu, cel de pe timpul când era student la Institutul de Marină, împreună cu alte dosare ale colegilor au fost distruse”, a mai declarat Nagăţ. 

Nagăţ a mai precizat că Traian Băsescu nu a fost „servit” de niciun serviciu secret. „Dânsul este necunoscut în evidenţele foştilor deţinători de arhivă. Nu ştiu ce ar trebui să fie în evidenţele alea. Când o să le avem, o să mă uit. Primul nume la care mă voi uita va fi Traian Băsescu. Deocamdată, este necunoscut. Şi tot ce s-a găsit, acest puţin sau mult, mult, după părerea mea, este rezultatul încrucişării informaţiilor de toate felurile şi adâncirii investigaţiilor, adică a unei munci de detectiv de arhivă, care nu e deloc o muncă de funcţionar”, a declarat Germina Nagâţ.

Membra CNSAS a explicat că a fost o ambiţie profesională să vadă dacă în cazul Traian Băsescu găseşte anumite documente.

ÎCCJ a stabilit în luna martie că fostul preşedinte a fost colaborator al Securităţii, decizia fiind definitivă. În urma acestei decizii, Băsescu şi-a pierdut beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte.

Germina Nagâţ: „Există părţi din arhiva fostei Securităţi care nu sunt la SRI şi nici nu au fost acolo”

„Noi am primit, poate peste 90 la sută din arhiva de la SRI. Există părţi din arhiva fostei Securităţi care nu sunt la SRI şi nici nu au fost acolo. (...) Nu am primit evidenţa informatică până în februarie anul ăsta. (...) Cea mai mare provocare la verificările de interes public de tipul ăsta, pe urma distrugerilor este, adică, în lipsa oricărui document ajutător care să-ţi vină din interiorul arhivei. Şi dacă nu ai instrumentele asta de căutare, eşti într-o situaţie de foarte mare creativitate. Trebuie să fii foarte creativ, să începi să ghiceşti unde să te uiţi şi ce să sapi şi cum să sapi şi sapi sute de volume, credeţi-mă. În 2013 am ajuns la aproape 300 de volume citite ca să găsim zece păginuţe, care nu erau de instanţă, în 2019 şi mai multe până s-a ajuns la ceva care a mers în instanţă. Este, cum să spun, nici câine surd la vânătoare nu te poţi numi”, a mai declarat Germina Nagâţ, potrivit news.ro. 

Nagăţ a mai menţionat că acum documentele se află în trei hale şi se duc spre 28 de kilometri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite