Mărturiile celor care locuiesc lângă clubul Colectiv: „Când am ieşit afară, era ca la război! Curgeau pieile de pe ei!“

Mărturiile celor care locuiesc lângă clubul Colectiv: „Când am ieşit afară, era ca la război! Curgeau pieile de pe ei!“

Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi

Hala „Pionierul”, unde funcţiona Clubul Colectiv, este înconjurată de câteva blocuri construite recent şi de un şir de case dărăpănate, locuite, în mare parte, de cetăţeni de etnie romă. Au fost primii oameni care au sărit în ajutorul tinerilor scăpaţi din incendiul de la Clubul Colectiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

I-am găsit afară, ieşiţi pe la porţi, cu ochii cârpiţi de nesomn şi povestind ce au trăit cu o noapte în urmă. “Eram în casă, mă uitam la televizor, şi odată am auzit nişte urlete şi salvările venind. Când am ieşit afară, era ca la război. Căzuţi pe jos, săracii, arşi din cap până-n picioare, curgeau pieile de pe ei”, spune nea Vasile, un om voinic, cu vocea bolovănoasă.

Laolaltă cu ceilalţi vecini, susţine că împotriva clubului Colectiv s-au făcut nenumărate sesizări, însă autorităţile n-au luat nicio măsură: “De vinerea şi până duminica noi nu mai puteam să punem capul pe pernă. Bubuia muzica în continuu, iar spre dimineaţă ieşeau afară şi se luau la bătaie, aruncau cu sticle, intrau peste noi în curţi, nu mai era trai. Am făcut plângeri, dar degeaba, că n-a luat nimeni nicio măsură. Ne aşteptam din moment în moment să se întâmple o nenorocire din asta”.

Vineri seară, când au văzut ce se întâmplă în faţa caselor lor, oamenii au sărit şi au ajutat cu ce au putut. Florentina, mamă a trei copii, susţine că şi-a smuls ţoalele de pe paturi şi a învelit răniţii cu ele: „Am adus tot ce aveam, apă, perne, pături... O fată a stat aici, pe trotuar, 40 de minute, pentru că medicii nu mai ştiau la care să se ducă mai întâi. I-am pus o pernă sub cap şi am învelit-o cu pătura, pentru că tremura continuu. Asistentele ne-au dat şi nouă apă oxigenată şi mergeam şi le dădeam pe unde avea răni fiecare, am făcut şi noi ce am putut. Era ca în filmele de groază şi după ce i-au dus pe toţi la spital, eu n-am mai putut închide ochii. Nu mi-i mai puteam scoate din minte”.

„Numai prostii sunt aici”

Zeci de oameni s-au adunat în cursul zilei de sâmbătă în faţa clădirii unde s-a întâmplat tragedia. Unii au venit să aducă flori şi să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi, alţii pur şi simplu au căscat gura şi şi-au dat cu părerea. Un bărbat cu fesul tras pe urechi s-a rezemat în şaua bicicletei şi a început să citească cu voce tare numele firmelor care funcţionează în hala fostei fabrici de încălţăminte “Pionierul”: “Sală de fitness, club de noapte, discotecă, numai prostii sunt aici. Batem apa-n piuă şi ne încălţăm cu adidaşi făcuţi în Vietnam, că ăia de la Pionierul nu mai erau buni. Dacă tot au desfiinţat fabricile, trebuiau să dărâme şi halele astea, nu să le lase şi să moară lumea în ele”.

În jurul bărbatului cu bicicletă s-a adunat imediat un grup de pensionari. După câteva replici de acomodare, a început un lung inventar al întreprinderilor comuniste din Bucureşti, fiecare cu ce producea înainte de Revoluţie, câţi angajaţi avea înscrişi pe ştatele de plată şi ce soartă a avut după prăbuşirea comunismului. Când au epuizat subiectul, pensionarii au început să evalueze din ochi armata de reporteri şi cameramani care mişuna prin zonă: “Uitaţi-vă şi voi! În loc să facă investigaţii, ăştia stau de vorbă între ei”.

Sute de oameni au donat sânge după incendiul de la Colectiv 

 
Foto

Alţi bucureşteni au ieşit din case cu gândul de a-i ajuta pe cei peste 180 de răniţi aflaţi în spitale. La Centrul de Transfuzie Sanguină de lângă Piaţa Victoriei s-au adunat atât de mulţi donatori, încât unitatea medicală a rămas fără spaţiu de stocare şi a fost nevoită să-i îndrume pe oameni şi către alte spitale. Asistentele medicale spuneau că nu-şi mai amintesc să fi văzut o asemenea mobilizare a populaţiei: au fost, în total, peste 600 de persoane care au donat sânge în semn de solidaritate cu victimele din clubul Colectiv. S-au format cozi, s-au montat garduri despărţitoare şi s-au mobilizat echipe de jandarmi. Câţiva voluntari au împărţit ceaiuri calde şi cafea, pentru că donatorii au fost nevoiţi să aştepte ore în şir până au ajuns în faţa asistentelor însărcinate cu recoltarea.

Angel Croitoru, un domn cu mustaţă, a venit împreună cu soţia: “În primul rând suntem părinţi şi atunci când eşti părinte te gândeşti că mâine poate să fie copilul tău într-o astfel de situaţie. S-a ajuns prea departe. Toţi vor să facă bani, avizele se dau pe şpăgi, nu-i mai interesează de nimic. Să iasă show şi să curgă cu bani, asta e tot ce vor”.

Pe lângă populaţia civilă, la Centrul de Transfuzie Sanguină s-au prezentat şi 50 de luptători din Brigada Antiteroristă a SRI. Zece dintre ei au donat sânge, iar ceilalţi au fost sfătuiţi să meargă la alte spitale sau să se întoarcă în zilele următoare, întrucât cadrele medicale nu mai puteau face faţă numărului mare de donatori.

Mai multe ştiri despre incendiul de la Clubul Colectiv 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv

Imagini din aceeasi galerie
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Zeci de bucureşteni au venit să aprindă lumânări în memoria celor decedaţi în Clubul Colectiv
  • Oameni adunaţi în faţa clădirii Pionierul, în care funcţiona clubul Colectiv
  • Oameni adunaţi în faţa clădirii Pionierul, în care funcţiona clubul Colectiv
  • Bucureştenii care au vrut să doneze sânge au aşteptat la coadă ore în şir
  • Voluntarii le-au împărţit ceai şi cafea celor care aşteptau să doneze sânge
  • Luptătorii din Brigada Antiteroristă a SRI au venit să doneze sânge
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările