Marian Vanghelie, chemat degeaba la Tribunal. Ce spune social-democratul despre pensiile speciale ale magistraţilor

Marian Vanghelie, chemat degeaba la Tribunal. Ce spune social-democratul despre pensiile speciale ale magistraţilor

Marian Vanghelie (dreapta), alături de avocatul lui, în faţa Tribunalului Bucureşti. Imagine: Ionuţ Mureşan

Procesul în care Marian Vanghelie este judecat pentru luare de mită a fost amânat, miercuri, pentru 27 februarie, după ce judecătoarea Maria Cristina Cristea le-a pus în vedere părţilor că activitatea Tribunalului Bucureşti este suspendată ca urmare a deciziei parlamentarilor de a elimina pensiile speciale, inclusiv pe cele ale magistraţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
La ieşire din sala de judecată, „Adevărul” l-a întrebat pe Marian Vanghelie cum priveşte  ca social-democrat protestul magistraţilor, nu ca inculpat.
 
Marian Vanghelie: Acum, în acest moment, e foarte greu să am un punct de vedere politic, situaţia mea e un pic delicată. Toate lucrurile care se întâmplă şi care sunt democratice eu sunt de părere că sunt binevenite. Am trăit atât de multe lucruri în ultimii 7-8 ani în România şi am văzut atât de multe mizerii în partea de justiţie a României, aşa că sunt de acord cu tot ce simt că e democratic, indiferent dacă mi-ar conveni sau nu.
 
Reporter: Dacă dvs aţi fi fost la guvernare cu un partid social-democrat, le-aţi fi dat pensii speciale magistraţilor?
 
Marian Vanghelie: Când o să fiu la guvernare, o să vă punctez mai bine. Acuma e un moment delicat şi nu vreau să am un punct de vedere politic.
 
Aproape toate Curţile de Apel din ţară şi-au suspendat activitatea pe perioadă nedeterminată, urmare a deciziei Executivului şi a Legislativului de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor. Curtea supremă a convocat o Adunare Generală a judecătorilor de la cea mai înaltă instanţă din România pentru miercuri, ora 18:00, în urma căreia vor decide ce demers vor adopta. Până atunci, zeci de instanţe inferioare în grad Curţilor de Apel judecă doar cauzele considerate urgente: propuneri de arestare preventivă, revocări de măsuri preventive sau cauze cu minori.
 
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările