MAE: Austria închide spaţiile de cazare ale fermei de sparanghel unde lucrau români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cules de sparanghel

Autorităţile din Austria au dispus închiderea spaţiilor de cazare de la ferma de sparanghel Spargel Sulzmann – Marchfeldspargel und erntefrische Erdbeeren, care avea angajaţi români, anunţă Ministerul Afacerilor Externe, vineri, printr-un comunicat de presă.

„În continuarea precizărilor de presă transmise în data de 19 iunie 2020, cu privire la situaţia unor cetăţeni români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei ferme agricole din landul Austriei Inferioare, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma evaluărilor efectuate de către autorităţile austriece la ferma Spargel Sulzmann – Marchfeldspargel und erntefrische Erdbeeren, ca urmare a sesizărilor transmise de către Ambasada României la Viena, prin intermediul consulului şi ataşatului pe probleme de muncă din cadrul misiunii diplomatice, Camera de Muncă a landului Austria Inferioară a dispus închiderea spaţiilor de cazare de la ferma de sparanghel, pe fondul neîndeplinirii condiţiilor de igienă şi a standardelor de cazare”, a informat MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca cetăţenii români care se confruntă cu situaţii în care le sunt încălcate drepturile să sesizeze, în timp util, atât misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat pentru solicitarea de asistenţă consulară, cât şi autorităţile competente din statul de reşedinţă pentru facilitarea luării măsurilor care se impun, în conformitate cu legislaţia aplicabilă în materie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite