La loc comanda! Ministrul Finanţelor spune că majorarea salariilor tuturor cadrelor medicale este imposibilă

La loc comanda! Ministrul Finanţelor spune că majorarea salariilor tuturor cadrelor medicale este imposibilă

Creşterea salarială promisă de guvern medicilor ar putea fi respinsă FOTO Mediafax

Creşterea salariilor pentru tot personalul medical cu 25%, începând cu luna octombrie, este imposibilă, potrivit unor surse ministeriale. Nici legalizarea mitei pentru cadrele medicale nu ar fi posibilă. La rândul lui, preşedintele Senatului crede că ar fi nedrept ca toţi angajaţii din sistem să primească lefuri mai mari cu 25%. Fiecare să câştige cât merită, este de părere Călin Popescu Tăriceanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Creşterea salariilor cu 25% pentru medici e imposibilă, crede ministrul, care spune că o asemenea creştere ar produce o gaură prea mare în bugetul de stat, potrivit Digi 24.

În acest moment s-ar purta discuţii între specialiştii Ministerului de Finanţe, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi premierul Victor Ponta pentru a găsit o soluţie ca lefurile cadrelor medicle să fie totuşi majorate de la 1 octombrie, dar nu cu sumele promise de prim-ministru.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi la Realitatea TV ca Guvernul va discuta in sedinta de miercurea viitoare (26 august) forma finală a Ordonantei de Urgenţă care va aduce cresterea salariilor pentru personalul din sistemul sanitar.

"Acum asteptăm propunerea de la Ministerul Sănătătii cu detalii despre cum va fi făcută majorarea salariilor", a spus Teodorovici. El a adaugat că fondurile bugetare necesare pentru aceasta crestere de salarii (circa 1,7 miliarde lei in 2016) ar fi fost gasite la Casa de Asigurari de Sănătate.

Întrebat daca si personalul ne-medical din sistemul de sanatate va beneficia de cresterea promisă de 25% a salariului, Teodorovici a spus că decizia va fi luată după ce Ministerul Sănătatii va prezenta o propunere în guvern. 

La rândul lui, preşedintele Senatului crede că ar fi nedrept ca toţi angajaţii din sistem să primească lefuri mai mari cu 25%. Fiecare să câştige cât merită, este de părere Călin Popescu Tăriceanu.

„Nu mi se pare că măsura egalitaristă de creştere a salariilor tuturor, nediferenţiat, este cea corectă în acest moment. Trebuie stimulată şi apreciată pregătirea profesională. Eu aş premia calitatea profesională, pregătirea fiecăruia, responsabilitatea pe care o are fiecare”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la RFI

Anunţul care a bulversat România

Zilele trecute, Victor Ponta a anunţat că va majora salariile personalului medical cu 25% începând cu data de 1 octombrie. Majorarea anunţată, cea mai mare din ultimii 20 de ani, e considerată de medici praf în ochi.

Asta, deşi sindicaliştii care au fost la negocieri au fost mulţumiţi de rezultatul acestora. Ba mai mult, medicii sunt scandalizaţi şi de decizia Guvernului de a „legaliza plicurile“, bani care îi pot arunca după gratii ani buni în lumina recentei decizii a Curţii Supreme care îi asimilează pe medici funcţionarilor publici.

„Guvernul a aruncat un os“

„Înlocuirea definitivă a plicului cere un salariu minim de 100%“, a scris, revoltat, un membru al Alianţei medicilor, grup care momentan nu are statut juridic, dar care a fost invitat la discuţiile îndelungate purtate între oficialii din ministere şi cadrele medicale. „Dacă le scot 25% dintr-o tumoră, îs fericiţi? Dacă le dau 25% dintr-un tratament salvator, e de ajuns?“, scrie un alt membru al grupului revoltat de mărirea propusă de premierul Ponta. „Guvernul a aruncat un os. Sunt curios dacă şi câţi o să muşte din el. Pentru primar 25% înseamnă cam 1.000 de lei în plus pe lună. Pentru rezident, cam 300 de lei în plus“, a comentat un alt doctor aflat la început de drum în cariera medicală.

Efectele cardului şi ale reducerii preţului la medicamente

Una peste alta, medicii din grup par să nu fi renunţat la ideea de a pune halatul în cui pe 1 septembrie. Asta în ciuda eforturilor bugetare la care s-a angajat Guvernul. 

Concret, cei 1,7 miliarde de lei, banii care urmează să fie investiţi în salarii în anul 2016 printr-o nouă majorare cu încă 25%, promisă de la 1 ianuarie, sunt economii făcute prin utilizarea cardului de sănătate şi din reducerea preţurilor la medicamente. „Din aceste economii se vor asigura cei 25% din creşterea salarială“, a explicat Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ieri, la Adevărul Live. Medicul a punctat că doar în luna mai, prin introducerea cardului de sănătate, au fost făcute economii de 91 de milioane de lei în sistemul de sănătate.  

„Veniturile unui medic trebuie să fie suficiente sau satisfăcătoare în aşa fel încât el să-şi desfăşoare activitatea fără să se gândească încontinuu la ziua de mâine sau la venitul pe care îl are. Pentru că, spre deosebire de alte meserii, medicina salvează vieţi sau măcar le prelungeşte“,
a completat şeful CNAS.

Sanitas: „E prea puţin pentru unii şi mult pentru alţii“

Potrivit acestuia, majorarea este una substanţială, dar ea nu vizează în niciun caz medicii de familie sau doctorii care lucrează în sistemul privat. „Nu ştiu dacă e suficient cât să îi ţină în ţară, dar este un prim pas“, a mai comentat Ciurchea.

La rândul său, Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, unul dintre sindicatele care au stat la masa discuţiilor în aceste zile în care sistemul de sănătate a clocotit, a spus că procentul de 25% este „prea mic pentru unii şi prea mare pentru alţii“. „De la rezident în jos înseamnă o majorare considerabilă. Până în 2017, rezidentul, care acum are 1.100 de lei plus bursa, ajunge la 3.000 de lei. Infirmiera, dacă îl dai 250 de lei la salariu, ajunge şi ea la un venit considerabil. De 23 de ani nu s-au mai primit asemenea sume în sănătate, este mai mult decât am solicitat noi. Mulţi dintre funcţionarii publici sunt supăraţi pe noi, dar economiile din care provine această majorare sunt făcute tot de sistemul sanitar“, a conchis Bărăscu.

Ce salarii are personalul medical acum

Întreg personalul medical este nemulţumit de salariile din sistem, motiv pentru care mii de medici, dar şi mii de asistenţi medicali au părăsit deja spitalele de stat şi au plecat în străinătate, unde leafa lunară este chiar şi de 10 ori mai mare. În prezent, un medic rezident are un salariu de 1.019 lei pe lună, sumă la care se adaugă bursa de 670 de lei pe care o primeşte începând cu ianuarie 2014. 

Salariile rezidenţilor variază, însă, în funcţie de specialitatea aleasă, astfel că un medic rezident anestezist poate ajunge la 1.600 - 1.700 de lei pe lună. În ceea ce priveşte medicii specialişti, salariile acestora variază între 1.502 şi 1.775 de lei, iar medicii primari, în funcţie de experienţă, au o leafă care variază între 1.575 şi 2.199 de lei pe lună, la care se adaugă un spor de 25%. Asistentele medicale primesc între 730 de lei şi 1.890 de lei, în timp ce infirmierele şi brancardierii au sub 1.000 de lei pe lună.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările