Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, condamnat la 5 ani de închisoare chiar de ziua sa

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, condamnat la 5 ani de închisoare chiar de ziua sa

Imagine: Mediafax

Bogdan Olteanu va ajunge după gratii în cursul  zilei de joi, după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia magistraţilor este definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 11:10  Bogdan Olteanu s-a predat joi, la sediul IPJ Dâmboviţa şi va fi preluat de poliţişti pentru efectuarea formalităţilor de încarcerare.
***
„Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Olteanu Bogdan pentru infracţiunea de trafic de influenţă (…) de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare şi accesorii aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa apelată. (…) Deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. (…)Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2020”, se arată în minuta instanţei.
 
Decizia definitivă a instanţei de apel a venit chiar în ziua în care Bogdan Olteanu a împlinit 49 de ani. Fostul liberal e născut pe data de 29 octombrie 1971.
 
În data de 24 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti l-a găsit vinovat pe fostul lider PNL, Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru a-l „unge” pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. La fond, Bogdan Olteanu a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare.
 
 
Pe 3 octombrie 2019, în ultimul cuvânt în faţa instanţei de fond, Bogdan Olteanu a negat acuzaţiile procurorilor DNA şi a spus că nu a primit bani de la Vîntu sau de la alte persoane, neexistând nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
 
El a declarat că toată lumea îl susţinea pe Liviu Mihaiu pentru funcţia de guvernator al Deltei Dunării, iar decizia de numire a fost luată de PNL şi Guvern.
 
DNA a cerut pedeapsa maximă pentru Bogdan Olteanu
 
Tot atunci, procurorul de şedinţă de la Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pedeapsă maximă, de 10 ani de închisoare, pentru fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.
 
Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată în 18 octombrie 2016 sub acuzaţia de trafic de influenţă, fiind acuzat de procurorii DNA că, în 2008 – pe vremea când era preşedinte al Camerei Deputaţilor – a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul intervenţiilor la premierul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. 
 
Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns printr-un intermediar la Bogdan Olteanu, fiind daţi în biroul acestuia din PNL, au arătat procurorii în rechizitoriu. 
 
Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.
 

Al treilea preşedinte al Camerei Deputaţilor care merge la închisoare

 
Bogdan Olteanu este cel de-al treilea şef al Camerei Deputaţilor care ajunge în spatele gratiilor, după Liviu Dragnea (3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor de la Protecţia Copilului Teleorman) şi Adrian Năstase (4 ani de închisoare în dosarele Zambaccian şi Trofeul Calităţii). În cazul celui de-al patrulea, Valeriu Zgonea, condamnarea la închisoare nu este definitivă. Ultimul a primit 3 ani de închisoare cu executare de la Tribunalul Bucureşti, la începutul anului, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările